Uneori te împărtășești spre viața veșnică, alteori spre osândire?
21:00, miercuri, 3 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: Ambrozie Iurasov, Cana Galileii, împărtăşania, îndoială, minune, osândire, paine, pocăinţă, Sângele lui Hristos, sfaturi duhovnicești, sfintele taine, trupul lui Hristos, viata vesnica

De ce atunci când te împărtășești, Sfintele Taine au uneori gust de pâine, iar alteori gust de carne? Oare aceasta înseamnă că uneori te împărtășești spre viața veșnică, air alteori spre osândire?
Dacă omul simte gust de carne înseamnă că Dumnezeu i-a dat asta pentru întărirea credinței. Dar bine este să simt gust de pâine. Însuși Domnul spune: „Eu sunt pâinea vieții” (Ioan 6, 35).
Mulți oameni mi-au povestit asta. Nu demult o femeie m-a sunat din Kiev: „Părinte, am crediță slabă. Azi m-am împărtășit nepregăită. Părintele mi-a dat părticica, dar eu m-am gândit în fața Potirului: ce fel de Trup e aici când nici nu simt cu limba ce mi-a dat? Mi-a dat doar un pic, dar eu nu puteam să mănânc nicicum părticica. O țineam în gură și gata. Nu o puteam înghiți.
Câteva ore am plâms, rugându-L pe Domnul să mă ierte, căci nu puteam înghiți, dar nu era bine nici să o arunc din gură. Domnul m-a iertat și am reușt să înghit. Atunci v-am sunat. Ce credeți, am păcătuit tare?” „Să te pocăiețti pentru că te-ai îndoit!”, i-am spus eu.
Știm că Domnul a făcut prima minune în Cana Galileii, când a transformat apa în vin. Atunci de ce ar fi greu să prefacă vinul în Sânge și pâinea în Trup? Omul nu primește o bucată de carne, de trup, ci pe Hristos Cel viu în întregime.
Din Ambrozie Iurasov – Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 159-160


Știm că lumea e ocrotită de un înger al lui Hristos, la fel și fiecare țară, oraș sau sat. Sfințind...
A trecut la Domnul Arhimandritul Ambrozie Iurasov, duhovnicul Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din orașul Ivanovo, Federația Rusă. Arhimandritul...
Se poate cere ca Domnul să-l aducă la credinţă pe soţ, pe copil sau pe aproapele, să-i înţelepţească, să-i întărească....
Mântuirea începe atunci când voinţa lui Dumnezeu se întâlneşte cu acordul omului. Dacă voia noastră este împotriva voii lui Dumnezeu, atunci...
Arhim. Ambrozie (Iurasov): Există un proverb rusesc care spune că dacă ai pierdut bogăţia înseamnă că, de fapt, nu ai...
Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea,...
Poate pentru că i-am deschis ușa să plece, așa cum se întâmplă cu căldura din casă. Părinții spun că dacă...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău