Vasile Filat se vrea „preot”. Comentarii pe marginea ignoranței, credințelor și „perlelor” unui cunoscut pastor baptist - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Vasile Filat se vrea „preot”. Comentarii pe marginea ignoranței, credințelor și „perlelor” unui cunoscut pastor baptist

17:50, miercuri, 5 iulie, 2023 | Cuvinte-cheie: ,

În timpul liber de frecventele sale călătorii (sic!) „de la Moldova la Grecia” (și în alte direcții), pentru a participa la (sic!) „sinoadele sale economice”, pastorul baptist Vasile Filat, autorul perlelor dintre ghilimelele de mai sus, a găsit de cuviință să posteze câteva video-uri pe canalul său de Youtube, prin care provoacă publicul ortodox la dezbateri.

Sperăm că marele Filat, pastorul certat cu limba română, va avea suficientă răbdare pentru a citi (se pare că nu citește foarte mult) acest articol până la sfârșit, și de data aceasta va lua în considerare toate argumentele (inclusiv din cele trei articole precedente), iar nu doar argumentele pentru care (crede el) răspunsurile sale învățate pe de rost îl vor ajuta să reziste criticii.

În ultimul articol publicat de noi, am menționat mai multe distorsionări a faptelor istorice și alte „perle” ale reputatului „teolog” baptist Vasile Filat. Între acestea erau omiterea intenționată a faptului că protestul reformatorului Jan Hus era îndreptat împotriva corupției din Biserica Catolică, și nu împotriva celei Ortodoxe. Intenționat, în discursul său ținut în fața locuitorilor satului Piatra, Filat a spus că protestul lui Hus a fost împotriva corupției din Biserică, termenul Catolic fiind omis pentru a confunda Biserica Latină cu cea Ortodoxă. La fel, vorbind despre venirea husiților în Țara Moldovei, iarăși intenționat, Filat nu a specificat faptul că domnitorii Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare i-a acceptat pe acești refugiați deoarece prozelitismul lor nu viza ortodocșii și Biserica Ortodoxă. Acesta e doar unul din multele noastre argumente pe care Filat intenționat nu le comentează pentru că a fost prins la minciună. Dacă aveți răbdarea de a vorbi despre Filat, trebuie să vă obișnuiți cu expunerile sale eronate și mincinoase, prin care încearcă să manipuleze. Totuși, sperăm că Filat se descurcă la istorie și teologie la fel de bine ca atunci când scrie și vorbește în Română, și afirmațiile sale sunt o expresie a lipsei de cunoștință și a ignoranței sale (în asemenea caz mai are o șansă).

Într-un video postat pe canalul său de Youtube, „Moldova Creștină”, pe data de 27 iunie, Filat își apără „preoția”. În articolul nostru precedent am menționat că Filat face abuz de acest termen pentru a face mai atractivă pagina sa personală pentru creștinii ortodocși, și pentru a ascunde de ei faptul că el este pastor baptist și nu preot ortodox. În postarea de pe 27 iunie, Filat susține că este la fel de „preot” ca și orice alt preot ortodox sau catolic. Însă atunci când vine vorba de preoție, coreligionarii săi aduc separat mai multe argumente contradictorii. Filat face referire la așa numita „preoție universală” ce ar fi pornit odată cu momentul în care Martin Luther și alți reformați au dat fiecărui adept câte o copie a Bibliei tradusă din latină în vernacular, pe care fiecare cititor avea dreptul să o interpreteze după voia sa. Însă reformații nu au Continuitatea Apostolică pe care a moștenit-o Biserica Ortodoxă prin punerea mâinilor de către Apostoli pe ucenicii lor, care la rândul lor au transmis Harul din generație în generație până la preoții Bisericii Adevărate din zilele noastre. La fel, reformații nu acceptă nici majoritatea învățăturilor moștenite de la Sfinții Părinți, adică de la ucenicii Apostolilor, și de aceasta putem auzi reformați contemporani, mai bine sau mai puțin pregătiți dar maiestoși și plini de sine, expunându-se cu multă îndrăzneală pe marginea învățăturilor Sfinților Părinți. Adică, oameni precum Filat spun cam următoarele: „Nu faceți după cum vă învață Ioan Gură de Aur sau Vasile cel Mare, dar faceți așa cum înțeleg eu (adică Filat sau alți pastori) Biblia”. Iar modul în care ei, pastorii baptiști, interpretează Sfânta Scriptură este absolut arbitrar. Spre exemplu, protejatul lui Vasile Filat, pastorul bălțean Constantin Cheptea, care a vizitat satul Gura Căinarului pentru a înscena rolul său de „victimă” (vezi articolul nostru Pas cu pas spre Europa la Gura Căinarului…) face referire la episodul Biblic când preoții Iudei cer răstignirea Mântuitorului, pentru a acuza preoții ortodocși. Cheptea spune „nu lumea… ci preoțimea nu L-au vrut și au ațîțat lumea ca să îl respingă și să Îl rastignească. Și asta faceți voi preoții și azi…” (vezi imaginea de mai jos).

Comentariul pastorului baptist, Constantin Cheptea, învățat pe de rost la fel cum și V. Filat și-a învățat argumentul său, demonstrează mai multe lucruri importante. În primul rând, frații baptiști abuzează de termenul „preot” interpretându-l în moduri contradictorii, în dependență de interesele de moment. Nu există nicio legătură sau continuitate între grupul de preoți Iudei ce au cerut răstignirea Mântuitorului și preoții Bisericii Ortodoxe. Mai mult, aceștia au trăit/trăiesc în perioade și contexte absolut diferite. Însă Cheptea manipulează cu termenul de preot, pentru a înainta o acuzație. La fel, atunci când le este convenabil, pastorii baptiști se prezintă drept preoți, iar în alte cazuri îi prezintă drept preoți doar pe clericii ortodocși pentru a-i acuza de tot felul de greșeli inventate – o contradicție flagrantă. La fel, Filat face trimitere la așa-zisa folosire greșită în Biblia Ortodoxă a termenului de preot în loc de prezbiter. Domnule Filat, totuși, voi pastorii baptiști, sunteți sau nu sunteți preoți? Și cum interpretați Sfânta Scriptură? O utilizați ca un text din care puteți oricând extrage versete decontextualizate pe care le interpretați în conformitate cu interesele dvs de moment, pentru a da o falsă aură de „sfințenie” spuselor dvs?

În al doilea rând, comentariile celor doi pastori demonstrează că interpretările lor biblice nu sunt logice. Este un exemplu în miniatură a urmării respingerii Sfintei Tradiții, prin care Sfinții Părinți ne învață cum să înțelegem Biblia. Din cauza respingerii învățăturii Sfinților Părinți, și ghidării după părerile a asemenea activiști reformați precum Luther, Filat, sau Cheptea, până în prezent avem zeci de exemple de interpretare greșită a Sfintei Scripturi în diferite „Biserici” protestante, care nu au ajuns la un consens asupra modului în care trebuie înțeleasă Scriptura.

În al treilea rând,  dacă Filat face referință la așa-numita „preoție universală” la ce bun mai are nevoie de termenul „preot” pe pagina sa? Ipotetic, oricine dintre vizitatorii paginii poate fi un baptist, deci un „preot”, ce poate fi mai versat în „cele Sfinte” decât Filat. Explicația este simplă, s-a folosit înadins termenul de „preot” pentru a duce în eroare ortodocșii ce vizitează pagina.

Un alt subiect pe care Filat îl discută într-un video de pe același canal, postat pe 28 iunie, este acela al Iubirii Creștine de vrăjmași și a faptului că locuitorii satului Piatra și Gura Căinarului nu dau dovadă de acea iubire când vine vorba despre baptiștii ce vin nepoftiți la ei în localitate. Desigur, ar trebui să începem cu menționarea faptului că frații baptiști au provocat protestatarii ortodocși trimițând minori în rândul lor, ce prin gesturi, cuvinte, și atitudini, îi provocau. La fel, activistul casei de rugăciuni baptiste din Bălți, Victor Cheptea, stând cu mâna pe telefonul din buzunar pentru a înregistra protestatarii ortodocși, îi provoca verbal la conflict. Frații au nevoie de probe pentru a se putea prezenta drept victime în fața autorităților, ambasadelor, și organizațiilor non-guvernamentale. Noi însă vom insista asupra altui fapt. Vom încerca să explicăm de ce activiștii baptiști veniți în cele două sate, pe care localnicii ortodocși nu-i urăsc ci doar le-au cerut să plece din localitățile lor, sunt mai puțin „iubibili” (după cum spune celebra piesa Taxi) decât celelalte ființe umane. Degeaba domnul Cheptea în comentariul prezentat în imaginea de mai sus face referire la cazul ortodocșilor din diasporă și relațiile lor cu grupurile de alte confesiuni de peste hotare, pentru că, cel mai probabil, acei baptiști, catolici, luterani, musulmani, dau dovadă de mai multă omenie, educație, și respect în relațiile lor cu ortodocșii.

În materialele video și în textele primelor două articole am demonstrat cu probe cum activiștii baptiști veniți la Piatra și Gura Căinarului fac uz de așa-numita „prefăcători sfântă”. Tratând ortodocșii ca pe niște copii slabi de minte, baptiștii îi insultă și încearcă să-i manipuleze prin minciună. Deși în repetate rânduri pastorii baptiști și ucenicii lor i-au ofensat pe ortodocși, în public ei vorbesc „frumos” despre ortodocși și despre cum vor să-i „ajute”. Domnule Filat, ortodocșii nu sunt copii slabi de minte, nu sunt niște cobai pe care dvs puteți efectua experimente misionare, nu acceptă să fie disprețuiți de dvs și denigrați de „Moldova Creștină”. Cred că am adus suficient de multe probe (vezi articolul Din Isprăvile Pastorilor Baptiști veniți la Gura Căinarului…)în privința faptului că dvs. și frații ați venit anume cu o astfel de atitudine în satele oamenilor ce pur și simplu v-au cerut să plecați. Cât privește așa-numitele încercări de a răspunde argumentelor noastre prin postările recente, vă pierdeți timpul. Tot ce demonstrați este că ar fi bine să o luați de la capăt, să mergeți înapoi la școală și să învățați să vorbiți corect românește și să construiți un argument viabil.

Corespondență din Basarabia de la Alexandru Buga

Sursa: https://www.activenews.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com