Vasile Voiculescu – Iisus din copilărie

Vasile Voiculescu – (1884, Parscov judetul Buzau – 1963, Bucuresti), academician, dramaturg, medic, poet, prozator si scriitor roman.

Inceputurile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influenta benefica a lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuta, George Cosbuc. Lirica sa din perioada interbelica se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea ca exista Dumnezeu. Inclinatia spre teluric si elementar, sentimentul religios sunt semnificate prin simboluri si alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vietii pulsand in vegetatia din jur, sufletul devine spatiul unor framantari ca in pragul apocalipsei. Temele religioase sunt: Nasterea, Venirea Magilor, moartea Mantuitorului.

Devine medic, tine la radio o serie de conferinte faimoase de medicina pentru tarani, dar pasiunea pentru scris se amplifica, scriind si povestiri fantastice. In proza ii apar postum „Capul de zimbru”, „Ultimul Berevoi”, amandoua povestiri; romanul „Zahei orbul” si „Teatru”, unele dintre ele scrise in perioada cand a fost exclus din viata literara, iar din dramaturgie: „Duhul pamantului”, „Demiurgul”, „Gimnastica sentimentala”, „Pribeaga”.

După cum mărturisea în 1935: […] Ceea ce pot afirma, sfârşind, este că pregătirea ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de Filosofie şi tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă, literatură, în loc să mă depărteze, m-au apropiat de credinţă. Unilateral, aş fi fost poate ateu naiv, un simplist negatic. Cu cât mai poliedric, cu atât au avut loc pe unde să străbată experienţe complete, puncte de vedere noi, interferenţe de doctrine, putinţa de comparaţii, lumină mai multă. Iar din toate, sinteza că neapărat credinţa trebuie să stea la temelia spiritului omului normal“.

In 1941 este distins cu Premiul National de poezie. A facut 4 ani de detentie in inchisorile comuniste (1958 – 1962). Poetul roman care, dupa 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice (fiind la varsta de 74 de ani intemnitat fara dreptul de a publica) ne-a lasat o opera literara de un inalt rafinament artistic.

***

Iisus din copilarie

 

Isuse, ca sa te urci la

Ierusalim de

Florii,

Treceai si prin orasul unde eram la scoala.

Cum te-asteptau sufletele de copii sa vii,

Plangand pe la gazde-n camaruta goala !

 Tu ne mantuiai si ne trimiteai iar la parinti,

Cu brisci si carute pornindu-ne acasa

Sub soarele cu luciri fierbinti

Pe drumuri domoale de plasa.

Si ajungeam la cuiburile noastre prin sate

Inaintea randunelelor intarziate.

Amurgurile isi ardeau in cer rasina

Prin nori intruchipand rastigniri si vedenii.

Clopotele mahnite inmormantau lumina

Si lin o coborau amestecand-o-n denii.

Toata saptamana ti-o inchinam numai tie

Si patimilor tale minunate,

Dar batea in noi, ascuns, tainica bucurie

Ca toate sunt un joc maret si tu le birui pe toate.

Joi porneam in cete la padure

S-adunam caltunasi si viorele,

Umpleam de chiot si cantec dealurile sure,

Uitand ca esti mort si c-o sa te impodobim cu ele :

Zaceau pe sfanta masa biete flori vinete, inca infrigurate,

Si printre ele lucea, vie, zugravita pe icoana,

Rosia floare a coastei tale insangerate

Si stropii de sange picurati din coroana.

Dar daca zarzarii erau infloriti, faceam jaf,

Si te-nabuseam sub troiene de cununite

Pe tine si pe tot alaiul de pe sfantul epitaf,

Iosif,Nicodim, mironosite

Si Maica Domnului cu mahrama pe cosite.

Vineri te prohodeam apoi de-a bine.

Biserica era o slava de fum si para,

Vadanele boceau toti mortii pe-afara,

Mama ma strangea la piept cu suspine

Si muream si noi toti cu tine

Pana ce duminica inviam iara :

Tu ca sa te urci la cer si sa te schimbi la fata,

Noi sa ne-ntoarcem jinduiti la viata,

La oua, la miel, la cozonaci

Si la scranciobul aninat intre copaci.

Mangaietorule incununat de spini,

Oricate amaraciuni am inghitit pe cale,

Mi-s inca stupii sufletului plini

De toata mierea amintirii tale.