Vecernia iertării din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la Catedrala Mitropolitană - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Vecernia iertării din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, la Catedrala Mitropolitană

20:41, duminică, 1 martie, 2020 |

Postul Mare începe cu Vecernia din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau „Vecernia Iertării”.

Această denumire vine de la ritualul care are loc în timpul slujbei, în cadrul căruia slujitorii se îmbrățișează cerându-și iertare în mijlocul bisericii, pentru a intra cu inimile curate în Post.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat în seara aceasta slujba Vecerniei cu Cinul iertării la Catedrala Mitropolitană din Chișinău.

Alături de Întâistătător s-au rugat: Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și un sobor de preoți și diaconi.

Sute de slujitori și credincioși din cuprinsul Mitropoliei Moldovei au venit să-și ceară cuvenita iertare înainte de Postul cel Mare.

Astfel, ÎPS Mitropolit Vladimir a venit cu un cuvânt de învățătură, vorbind despre semnificația, atmosfera și roadele unui post, în special al celui mare, în care pășim și în acest an, cu Doamne ajută.

Ierarhul și-a cerut iertare de la cei prezenți, apoi fiecare slujitor și credincios a avut posibilitatea să-și ceară personal iertare de la Arhipăstor, primind în dar câte un pliant cu informații utile despre Postul Mare, editat recent cu binecuvântarea Mitropolitului.

„Dragii mei, postul e bun prilej pentru rugăciune cu osârdie şi fapte bune. Postul duhovnicesc înseamnă postirea simţurilor – gura să nu vorbească neadevăruri şi nedreptăţi, ochii să nu privească cele pierzătoare şi ispititoare, urechea să nu asculte vorbe deşarte.

Dacă este însoţit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu.

Ferice de cel care îmbină postul cel duhovnicesc cu cel trupesc, pentru că acesta, prin înfrânare ajunge chip luminos al smereniei creştine”, a mențioant ÎPS Vladimir.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com