Venirea noastră la biserică - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Venirea noastră la biserică

18:00, vineri, 2 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Venirea noastră la biserică

Deci, vă rog și vă implor, să preferăm mai mult decât orice altă preocupare și grijă, mersul la biserică. Să alergăm cu râvnă în biserică, oriunde ne-am afla. Luați aminte însă ca nimeni să nu intre în acel loc sfânt având griji lumești sau alte preocupări, sau temeri.

După ce le lăsăm pe toate acestea afară, la ușa bisericii, atunci să pătrundem înlăuntru, pentru că venim în palatele cerurilor, pășim în locuri care strălucesc. Să alungăm din sufletul nostru întâi de toate, ținerea de minte a răului, ca să nu fim judecați când ne arătam înaintea lui Dumnezeu, și să-L rugăm, zicând: ”Tatăl nostru […] și ne iartă și nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Altfel, cum vrei să pară Stăpânul Hristos, dulce și blând înaintea ta, de vreme ce tu, te porți cu asprime cu semenul tău, și să nu-l ierți? Cum vei putea să înalți mâinile tale către cer? Cum vei mișca cu limba ta cuvintele rugăciunii? Cum vei cere iertare? Chiar dacă vrea Dumnezeu să-ți ierte păcatele tale, Tu nu-L lași pentru că nu-l ierți pe aproapele tău!

Sf. Ioan Gură de Aur, Mersul la Biserică, Traducere de Pr. Victor Manolache, Galați: Editura Egumenița, 2015

Contact Form Powered By : XYZScripts.com