Viața Cuviosului Părinte Justin Pârvu, vol. II

Fiind în grădina de lângă drumul ce merge de la Viaductul Poiana Largului spre Petru Vodă pentru prășitul porumbului, mama zice deodată: „Uite-l pe Iosif!” Și amândouă au rămas înmărmurite la vederea unui om care trecea pe drum. Ba chiar bunica a scăpat grebla din mână… Era un „trecător străin”, tănăr, slab, doar carne și oase, mergea aplecat și îngândurat. Era încălțat cu papuci de gumă, îmbrăcat cu o flanelă de lână împletită de casă, cu pantaloni din șiac, țesuți la stative de mâini harnice de gospodină, cu o pălăriuță țărănească pe cap și cu o trăistuță în spate.

După ce a dat binețe și a trecut de ulița noastră, bunica se întreba foarte afectată și îndurerată: „Ce-o să zică Anica când o să-l vadă după atâția ani de suferință? Săraca, este atât de bolnavă și de slabă și mereu s-a rugat să nu moară până ce nu-și va vedea băiatul ei ieșit din închisoare!” Și amândouă au vorbit cu atâta însuflețire, încât am păstrat în mintea mea de copil acele vorbe și acel moment de o încărcătură emoțională deosebită. Acel „trecător străin” era Părintele Justin Pârvu, care după șaisprezece ani și ceva de temniță grea fusese eliberat în urma Decretului de grațiere a tuturor deținuților politici din România. Părintele venea din pușcărie unde altundeva decât acasă. Mai târziu am înțeles din povestirile Sfinției Sale calvarul prin care a trecut atât el, cât și toată floarea culturii, intelectualității și spiritualității românești.

Din cartea Viața Cuviosului Părinte Justin Pârvu –
Pr. prof. Vasile Păvăleanu