Viaţa Sfântului Apostol Toma

Sfântul Apostol Toma, care se numeşte Geamăn, era din Paneada, cetatea Galileii. Iar când Domnul nostru Iisus Hristos era pe pământ cu oamenii şi umbla prin cetăţi şi sate învăţând popoarele şi tămăduind toate suferinţele, atunci Toma, auzind propovăduirea Lui şi văzându-I minunile, s-a apropiat de El cu osârdie şi umblă după El, nesăturîndu-se de cuvintele cele dulci şi de vederea preasfintei Sale feţe.

Şi astfel s-a învrednicit a fi rânduit în ceata celor doisprezece apostoli, cu care a urmat Domnului până la mântuitoarele Lui patimi. Iar după înviere, Sfântul Toma, prin necredinţa sa, a sporit mai mult credinţa în Biserica lui Hristos. Căci atunci când ceilalţi ucenici ziceau: „Am văzut pe Domnul”, el nu voia să creadă, până ce singur nu a putut să-L vadă şi să-I pipăie rănile. Şi după opt zile, fiind ucenicii adunaţi şi Toma fiind împreună cu dânşii, arătându-se Domnul, i-a zis: „Adu-ţi degetul tău şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Toma, văzând şi pipăind coasta cea de viaţă dătătoare a lui Hristos, a zis: „Cu adevărat eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu”. În acest chip s-a propovăduit învierea Domnului cu mai multă tărie, căci Mântuitorul nu cu nălucire, nici cu alt trup, ci cu acelaşi trup cu care a pătimit pentru mântuirea noastră, a înviat cu adevărat şi S-a arătat ucenicilor.

     După înălţarea Domnului Iisus Hristos şi după primirea Sfântului Duh, sfinţii apostoli, aruncând sorţi unde să propovăduiască fiecare cuvântul lui Dumnezeu, Sfântului Toma i-a căzut soarta să meargă în India, ca acolo, luminând pe pagânii din părţile cele întunecate, să înveţe diferitele popoare: parţi, mideni, perşi, hircani, bactrii şi brahmani, până la cele mai de pe urmă părţi ale Indiei. Şi mâhnindu-se el că era trimis la nişte popoare sălbatice ca acestea, Domnul I s-a arăta în vedenie, întărindu-l ca să îndrăznească şi să nu se teamă, poruncindu-i şi făgăduindu-i că va fi cu dânsul. Iar calea în acele părţi i s-a arătat în chipul acesta: Gundafor, împăratul Indiei, vrând să-şi facă frumoase palate împărăteşti, a trimis pe un negustor de al său, Avan, în părţile Palestinei ca să caute un meşter mare şi iscusit care ştie să zidească cu înţelepciune şi să poată face palate, în aşa chip precum sunt palatele cezarilor de la Roma.

     Domnul a poruncit lui Toma (în vedenie) ca să meargă cu Avan în piaţa Indiei. Iar Avan, căutând în Cezareea un zidar înţelept, Toma s-a întâlnit cu dânsul şi i-a spus că el este iscusit pentru acest lucru. Apoi, mergând cu Avan, au intrat în corabie şi au călătorit cu vânt prielnic spre India. Sosind la o cetate au auzit glas de trâmbiţe, de muzici şi de orgă, pentru că împăratul acelei cetăţi îşi mărita o fată. Împăratul a trimis vestitori în toată cetatea ca să adune la nuntă şi pe bogaţi şi pe săraci şi pe străini, iar de n-ar voi cineva să vină, acel om să fie dat judecăţii împărăteşti. Auzind despre aceasta, Avan şi Toma s-au temut că să nu mânie pe împărat, fiind străini, şi au mers la nuntă în curtea împărătească. Şezând acolo toţi şi veselindu-se, Apostolul a ales locul cel mai din urmă şi nu mânca nimic, nici nu se veselea, ci numai lua seama la ceilalţi, iar ceilalţi toţi priveau la dânsul ca la un străin şi ca la unul de alt neam. Dar cei care stăteau lângă dânsul ziceau: „Pentru ce ai venit aici şi nu mănânci, nici nu bei?” A răspuns Apostolul: „Nu am venit aici nici pentru mâncare, nici pentru băutură, ci am venit ca să împlinesc voia împăratului, căci vestitorii săi au strigat: „De nu va veni cineva la nuntă, va fi vinovat şi dat judecăţii împărăteşti!””

     Acolo se afla o femeie evreică ce cânta bine din chitară şi pentru fiecare din ceicareşedeau la masă cânta câte ceva. Acea femeie l-a văzut pe Toma că nu se veselea, ci adeseori căuta spre cer şi l-a cunoscut că este evreu şi cântând înaintea lui, îi grăia în limba evreiască astfel: „Unul este Dumnezeul Iudeilor, care a făcut cerul şi pământul”. Iar Apostolul Toma, ascultând cu plăcere a rugat-o ca să mai cânte odată aceste cuvinte. Însă omul care turna vin la masă, văzând pe Apostolul Toma trist, l-a lovit cu palma, zicându-i: „La nuntă eşti chemat, nu ca să te întristezi, ci să te bucuri împreună cu cei care beau”. Iar Apostolul i-a răspuns celui care l-a lovit: „Să-ţi răsplătească ţie Dumnezeu chiar în acest veac, iar mâna aceea care m-a lovit s-o vezi mâncată de câini spre pilduirea multora”.

     După puţină vreme omul care l-a lovit pe Apostolul Toma a ieşit la o fântână, voind să aducă oaspeţilor apă ca să o amestece cu vin şi venind la fântâna un leu l-a ucis pe omul acela, apoi sugând sângele din el, s-a dus. Iar câinii, alergând, l-au sfâşiat în bucăţi şi un câine negru, apucând mâna cea dreaptă, a adus-o în mijlocul ospăţului şi a lăsat-o acolo, înaintea tuturor. Văzând acest lucru, toţi s-au tulburat şi au întrebat a cui este mâna aceea. Iar femeia care cânta la chitară a strigat, zicând: „Mare taină s-a arătat astăzi între noi: sau Dumnezeu sau un trimis al lui Dumnezeu a vrut să şadă astăzi cu noi. Pentru că eu am văzut pe omul care turna vin lovindu-l cu palma pe omul cel străin şi am înţeles că omul acesta a grăit evreieşte, astfel: „Să-ţi văd mâna ta cea dreaptă mâncată de câini, spre pilduirea multora”. Şi aceasta s-a împlinit, precum vedeţi cu toţii”. Atunci pe toţi mesenii i-a cuprins frica. Iar împăratul, după sfârşitul ospăţului, chemând pe Sfântul Apostol Toma la dânsul, i-a zis: „Să intri în casă şi să binecuvântezi pe fiica mea care s-a căsătorit”.

     Apostolul Toma, intrând în casă, i-a învăţat pe tinerii căsătoriţi păzirea curatei feciorii şi, rugându-se pentru dânşii, i-a binecuvântat şi s-a dus. După ce ei au adormit, l-au văzut pe Iisus Hristos în chipul Sfântului Apostol Toma, venind la dânşii şi căutând spre ei cu dragoste. Iar mirele, socotind că este Toma, a zis către dânsul: „Oare n-ai ieşit tu mai înainte decât toţi? Cum de te afli aici?” Iar Domnul a zis: „Eu nu sunt Toma, ci sunt frate cu el şi toţi cei ce se leapădă de lume şi îmi urmează Mie, aşijderea că şi dânsul, vor fi nu numai fraţi ai Mei, în veacul ce va să fie, ci şi moştenitori ai împărăţiei Mele. Deci, să nu uitaţi, fiii Mei, ceea ce v-a sfătuit fratele Meu. De veţi păzi, după sfatul lui, fecioria voastră fără de prihană, vă veţi învrednici de cununile nepieritoare în cămara Mea cerească!”

     Acestea zicându-le Domnul, s-a dus. Iar ei, deşteptându-se, îşi spuneau unul altuia vedenia şi, sculându-se, s-au rugat lui Dumnezeu toată noaptea aceea. Iar cuvintele cele zise lor, ca nişte mărgăritare de mult preţ, le păzeau în inimile lor. A doua zi a intrat împăratul în camera unde erau tinerii şi i-a aflat pe ei şezând deosebit şi, tulburându-se cu inima, i-a întrebat de pricină despărţirii lor. Iar ei, răspunzând, au zis: „Noi ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne învrednicească până la sfârşitul vieţii noastre să păzim fecioria curată, precum o avem acum, ca aşa să merităm a ne încununa cu curatele cununi în împărăţia cea cerească, după făgăduinţa Domnului, Care ni S-a arătat nouă!” Atunci împăratul, înţelegând că străinul acela care fusese seară în casa lui i-a sfătuit să păzească fecioria, s-a mâniat foarte tare şi a trimis îndată pe slujitorii săi ca să-l prindă pe Apostolul Toma. Dar nu l-au aflat, pentru că Avan şi Apostolul Toma plecaseră cu corabia spre India.

     Ajungând la Gundafor, împăratul Indiei, s-au dus înaintea lui şi Avan a zis: „Iată, împărate, ţi-am adus din Palestina un zidar foarte înţelept, ca să facă palate frumoase pentru împărăţia ta”. Iar împăratul, văzând pe Toma, s-a bucurat şi arătând locul unde voia să construiască palatele, şi măsurând unde avea să fie temelia, i-a dat aur mult pentru zidire, iar el a plecat în călătorie. Toma, luând aurul, l-a împărţit la cei săraci şi scăpătaţi, iar el, ostenindu-se în propovăduirea Evangheliei, a întors pe mulţi oameni la credinţa în Hristos şi i-a botezat.

     În acea vreme tânărul acela, care după sfatul Sfântului Apostol Toma a făgăduit să-şi păzească fecioria, auzind că Apostolul propovăduieşte pe Hristos în India, luându-şi soţia cu dânsul s-a dus la Apostolul Toma şi, fiind luminat de dânsul, a primit sfântul botez. Fecioara aceea se numea Pelaghia; pe urmă ea şi-a vărsat şi sângele pentru Hristos. Tânărul se numea Dionisie şi s-a învrednicit de dreapta episcopiei. Apoi s-a întors la moşia sa cu binecuvântarea Apostolului Toma şi a făcut cunoscut în tot locul mărirea lui Dumnezeu, aducând la credinţa în Hristos pe cei necredincioşi şi zidind biserici prin cetăţi.

     După doi ani, împăratul a trimis la Apostolul Toma pe cineva ca să-l întrebe când vor fi terminate palatele care se zidesc. Iar Apostolul l-a înştiinţat pe împărat că numai acoperişurile palatelor au mai rămas de făcut. Şi s-a bucurat împăratul, căci socotea că Toma îi zideşte palatele pe pământ şi a trimis iarăşi mult aur, poruncindu-i că acoperişul să fie frumos zidit. Iar el, luând aurul şi ridicându-şi ochii şi mâinile spre cer, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, iubitorule de oameni, că în diferite chipuri rânduieşti mântuirea oamenilor”. Şi, iarăşi, împărţind aurul la cei nevoiaşi, se silea cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.

     După o vreme oarecare împăratul a aflat că nici nu s-a început a se zidi palatul pe care l-a poruncit, iar tot aurul lui a fost împărţit la săraci, şi zidarul nici nu se îngrijeşte pentru zidire, ci umblă prin cetăţi şi prin sate şi propovăduieşte un Dumnezeu nou, făcând multe minuni. Mâniindu-se împăratul foarte tare, a trimis slujitorii ca să-l prindă pe Apostol şi, fiind prins şi adus înaintea împăratului, acesta îl întrebă: „Oare ziditu-mi-ai palatele?” Apostolul a răspuns: „Le-am zidit foarte bine şi sunt foarte frumoase”. Şi a zis împăratul: „Să mergem să vedem aceste palate”. A răspuns Apostolul: „Nu poţi în această viaţă să vezi aceste palate, ci numai atunci când te vei duce din această viaţă, atunci le vei putea vedea şi, sălăşluind în ele, vei petrece acolo în veci cu bucurie”. Iar împăratul, socotind că este batjocorit, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit ca Apostolul să fie aruncat în temniţă, împreună cu Avan, negustorul care l-a adus, şi să fie pedepsit cu moarte cumplită, încât chiar şi pielea de pe dânşii să fie jupuită şi să fie arşi în foc. Şi fiind în temniţă, Avan îl ocăra pe Apostol, zicând: „Tu şi pe mine şi pe împărat ne-ai păcălit, spunând că eşti zidar înţelept, iar acum ai pierdut şi aurul împăratului şi viaţa mea. Căci, iată, pentru tine pătimesc şi voi muri în chinuri grozave, căci împăratul este cumplit şi ne va ucide pe amândoi”. Iar Apostolul, mângâindu-l, îi zicea: „Nu te teme, că nu vom muri acum, ci vom fi vii şi liberi şi vom fi cinstiţi de împărat, pentru palatele pe care i le-am zidit, întru împărăţia cea de sus”.

     În acea noapte fratele împăratului a căzut bolnav şi a zis acestuia: „Pentru mâhnirea ce a venit asupra ta şi eu sunt supărat şi din această pricină m-am îmbolnăvit şi, iată, acum voi muri”. Şi fratele împăratului zicând acestea, a murit îndată. Împăratul, uitând de mâhnirea cea dintâi, a fost cuprins de jale pentru moartea fratelui şi acum plângea nemângâiat. Îngerul lui Dumnezeu, luând sufletul celui care murise, l-a înălţat în lăcaşurile cereşti şi, înconjurând acolo acele lăcaşuri, îi arăta multele palate minunate, frumoase şi luminoase; şi erau unele mai frumoase şi mai luminoase decât altele, ale căror frumuseţi nu este cu putinţă a le spune. Şi îngerul a întrebat pe suflet, zicând: „În care din aceste toate palate ai voi să vieţuieşti?” Iar sufletul, privind spre cel mai frumos palat, a zis: „De mi s-ar da voie să petrec măcar într-un colţ al acestui palat, nimic nu mi-ar mai trebui”. Iar îngerul a zis: „Nu vei putea să petreci în aceste palate pentru că sunt ale fratelui tău şi aceste palate au fost zidite de străinul Toma cu aurul care i s-a dat lui”. Apoi sufletul a zis: „Mă rog Ţie, Doamne, dă-mi voie să mă duc la fratele meu şi voi răscumpăra de la dânsul aceste palate, pentru că el nu ştie cât sunt de frumoase şi, după ce le voi răscumpăra, iarăşi mă voi întoarce aici”. Atunci îngerul a întors sufletul în trup şi îndată mortul a înviat şi, deşteptându-se ca din somn, i-a întrebat pe cei care erau de faţă unde este fratele lui şi îi rugă să-i spună împăratului să vină la dânsul.

     Auzind împăratul că a înviat fratele lui, s-a bucurat foarte mult şi a alergat la dânsul. Apoi, văzându-l viu, s-a înspăimântat, dar în acelaşi timp s-a şi bucurat. Iar cel înviat a început a grăi către dânsul: „Ştiu bine, împărate, că mă iubeşti ca pe fratele tău şi ai plâns pentru mine şi de ţi-ar fi fost cu putinţă să mă răscumperi de la moarte, ai fi dat chiar jumătate din împărăţia ta”. Iar împăratul i-a zis: „Adevărat, aşa este şi nu poate fi altfel”. Apoi fratele său i-a zis: „Dacă mă iubeşti atât de mult, doresc de la tine un dar şi te rog să nu mi-l respingi”. Iar împăratul a zis: „Tot ceea ce am îţi dăruiesc ţie, iubitul meu frate”. Şi împăratul şi-a întărit cu jurământ cuvântul său. Atunci fratele cel înviat a zis: „Dă-mi palatele tale pe care le-ai zidit în ceruri şi toată bogăţia mea de pe pământ să o iei tu în locul acestor palate”. Iar împăratul, auzind aceasta, s-a îndoit şi fiind uimit cu totul, tăcea.

     După aceasta l-a întrebat: „De unde am eu palate în ceruri?” Şi i-a zis fratele: „Cu adevărat sunt nişte palate cum tu nici nu ştii şi nici n-ai văzut niciodată şi nicăieri aşa ceva sub ceruri şi aceste palate au fost zidite de Toma pentru tine, pe care tu îl ţii în temniţă; eu le-am văzut şi m-am minunat de frumuseţea lor nespusă şi aş dori să vieţuiesc acolo măcar într-un colţ, dar nu mi s-a dat voie. Pentru că îngerul care m-a luat pe mine mi-a spus că eu nu pot să petrec în aceste palate pentru că sunt ale tale, zidite de străinul Toma. Apoi m-am rugat îngerului să-mi dea voie să vin la tine pentru a răscumpăra acele palate; şi dacă mă iubeşti, dă-mi-le mie, şi tu să ai în schimb toate averile mele”. Atunci împăratul s-a bucurat de două lucruri: pentru viaţa fratelui şi pentru palatele care i s-au zidit în ceruri. Apoi i-a zis fratelui său: „Iubite frate, m-am jurat ţie să nu-ţi opresc sub stăpânirea mea nimic din cele ce sunt pe pământ, iar palatele din cer nu ţi le-am făgăduit; şi dacă vei voi, avem pe lângă noi acelaşi zidar şi acela poate să-ţi facă şi ţie astfel de palate”.

     Zicând acestea, împăratul a trimis îndată la temniţă ca să-l scoată pe Sfântul Toma şi pe Avan, negustorul care l-a adus pe acesta şi, alergând în întâmpinarea Apostolului, a căzut la picioarele lui, cerându-şi iertare. Iar Apostolul, mulţumind lui Dumnezeu, a început să-i înveţe pe amândoi fraţii credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi ei, umilindu-se, au ascultat cu dragoste cuvintele lui. Apoi i-a botezat şi i-a învăţat toată credinţa creştinească. După aceasta, amândoi fraţii şi-au zidit prin multe milostenii lăcaşuri veşnice în ceruri. Iar Apostolul Toma, petrecând o vreme cu dânşii şi întărindu-i în credinţă, s-a dus în cetăţile dimprejur şi prin sate, propovăduind mântuirea sufletelor.

     Apostolul Toma lumina sufletele, propovăduind Evanghelia, când a sosit vremea cinstitei mutări a Maicii luiDumnezeu; şi toţi apostolii din diferite ţări au fost răpiţi de nori şi aduşi în Ghetsimani, înaintea patului Preabinecuvîntatei Fecioare. Atunci a plecat din India şi Sfântul Apostol Toma, dar n-a putut ajunge în ziua îngropării Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căci Dumnezeu aşa a rânduit lucrurile pentru adeverirea cea mai vrednică de credinţă, cum că Maica lui Dumnezeu a fost luată cu trupul la ceruri: adică precum pentru învierea lui Hristos, prin necredinţa lui Toma ne-am încredinţat mai bine, tot aşa şi pentru luarea cu trupul la ceruri a Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ne-am încredinţat mai bine prin întârzierea lui Toma.

     Deci, Apostolul, sosind a treia zi după îngropare, s-a întristat foarte mult că nu s-a aflatşi el în ziua îngropării să petreacă la mormânt, împreună cu ceilalţi Apostoli, sfântul trup al Maicii Domnului său. De aceea, cu sfatul de obşte al Sfinţilor Apostoli, au deschis mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că Sfântul Apostol Toma, văzându-i trupul, să se închine şi să se mângâie. Deschizând mormântul, n-au mai aflat trupul Sfintei Fecioare, ci numai giulgiul singur; şi în acest fel s-a făcut încredinţare că Maica lui Dumnezeu, ca şi Fiul său, a înviat a treia zi şi a fost luată cu trupul la ceruri.

     După aceasta, Sfântul Toma s-a dus iarăşi în părţile Indiei şi a propovăduit acolo pe Iisus Hristos şi cu semne şi cu minuni pe mulţi oameni îi aducea la credinţă. Ajungând la Meliapor, a luminat pe mulţi şi i-a întărit în credinţă, prin această minune. Era acolo un lemn foarte mare pe care nu puteau să-l mişte din loc nu numai o mulţime de oameni, dar nici elefanţii, iar Apostolul Toma a tras acel lemn cu brâul său cam 10 stadii şi l-a adus pentru zidirea bisericii Domnului. Văzând acest lucru, credincioşii s-au întărit în credinţă, iar din cei necredincioşi mulţi au crezut. A mai făcut şi altă minune mare, mai mare decât cea dintâi: un jertfitor evreu l-a ucis pe singurul său fiu şi a dat vina asupra Sfântului Toma, zicând: „Toma l-a ucis pe fiul meu”. Şi s-a făcut gâlceava mare şi s-a adunat tot poporul şi l-au apucat pe Sfântul Toma ca pe un ucigaş, voind să-l judece şi să-l chinuie, dar nefiind nimeni care să mărturisească că Apostolul lui Hristos nu este vinovat de acea ucidere, a rugat pe judecător şi pe popor, zicând: „Lăsaţi-mă, şi eu, în numele Dumnezeului meu, îl voi întreba pe cel ucis, să spună singur cine l-a omorât”. Apoi toţi au mers la mormântul fiului acelui evreu, iar Toma, ridicându-şi ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, şi după această a zis către cel mort: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc, tinere, să ne spui nouă cine te-a ucis?”. Şi îndată mortul a grăit: „Tatăl meu m-a ucis”. Atunci toţi au strigat: „Mare este Dumnezeu cel propovăduit de Toma!”. Slobozind pe Apostol, evreul jertfitor a căzut singur în groapa pe care o săpase Apostolului, iar prin minunea aceasta o mulţime de popor s-a apropiat de Dumnezeu şi au fost botezaţi de Apostolul Toma.

     După aceasta, Apostolul s-a dus în cele mai îndepărtate părţi în hotarele Calamidiei, unde stăpîneaîmpăratul Muzdie; şi propovăduind acolo pe Hristos, a adus la credinţă pe o femeie cu numelede Sindichia, care era rudă cu Migdonia, femeia lui Carizie, prietenul împăratului. Sindichia a făcut pe Migdonia să cunoască adevărul şi să creadă întru unul Dumnezeu, Ziditorul tuturor, pe care Apostolul Toma Îl propovăduia. Iar Migdonia a zis către Sindichia: „Aş fi vrut să-l văd pe omul acela care propovăduieşte pe adevăratul Dumnezeu şi să aud învăţătura lui”. Sindichia a zis: „Dacă voieşti, doamnă, să-l vezi pe Apostolul lui Dumnezeu, schimbă-ţi hainele şi te îmbracă ca o femeie din popor, ca să nu fii cunoscută şi apoi mergi cu mine”. Migdonia a făcut precum i s-a spus şi a mers după Sindichia şi l-au aflat pe Apostolul Toma în mijlocul unei mulţimi de oameni simpli şi săraci, propovăduind pe Hristos. Şi, alăturându-se ele acelor oameni, ascultau învăţăturile Apostolului, iar el le spunea multe despre Domnul Iisus Hristos, învăţându-i să creadă în El şi prelungea cuvântul referitor la moarte, la judecată, la gheenă şi la împărăţia cerească.

     Auzind toate acestea, Migdonia s-a umilit cu inima şi acrezut în Hristos. Apoi, întorcându-se acasă, neîncetat se gândea la cuvintele Apostolului Toma şi vorbea despre Hristos cu ruda ei, Sindichia, şi se aprindea cu mai multă dragoste către El. Şi din acea vreme a început a se depărta de cei necredincioşi, ca de vrăşmaşii lui Dumnezeu şi a fugit de toate vorbele lor, de ospeţe şi de toate desfătările lumeşti. Apoi nu mai voia să se apropie de bărbatul ei ca o soţie, fapt pentru care avea mare necaz bărbatul ei şi o silea să se supună. Neputând a o supune, l-a rugat pe împăratul Muzdie să trimită pe împărăteasa Tertiana la femeia lui pentru ca aceasta s-o sfătuiască să nu se mai depărteze de el, ca soţie; împărăteasa Tertiana şi Migdonia, femeia lui Carizie, erau surori şi mergând împărăteasa la Migdonia, sora sa, a întrebat-o pentru ce nu se supune bărbatului ei. Iar ea a răspuns: „Pentru că este păgân şi vrăşmaşul lui Dumnezeu, iar eu sunt roaba adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu întinată de acel om necredincios şi necurat”. Tertiana a vrut să ştie şi ea cine este Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci Migdonia i-a spus propovăduirea Sfântului Apostol Toma şi a învăţat-o pe Tertiana să cunoască adevărata credinţă. Apoi Tertiana, voind să ştie mai cu de-amănuntul învăţăturile lui Hristos, a dorit să-l vadă chiar pe Apostolul Toma şi să asculte propovăduirea lui. Sfătuindu-se cu Migdonia, a trimis în taină după Apostolul Toma şi, chemându-l, l-au rugat să le arate calea cea adevărată. Iar Apostolul Toma, propovăduindu-l pe Hristos, le-a luminat cu lumina credinţei şi le-a spălat cu baia botezului, apoi le-a învăţat să păzească poruncile lui Dumnezeu şi să facă fapte bune. Iar ele, punând în inimile lor toate cele grăite de Apostol, s-au sfătuit amândouă să slujească Domnului în curăţie şi să nu se apropie de bărbaţii lor, ca de nişte necredincioşi.

     Apostolul Toma făcea acolo multe minuni cu puterea lui Dumnezeu şi tămăduia toate neputinţele. Şi mulţi, nu numai din poporul cel simplu, ci şi din curtea împărătească, văzând semnele şi minunile făcute de Apostol şi ascultând învăţăturile lui, au crezut în Hristos. Chiar unul din fiii împăratului, anume Azan, a crezut şi a fost botezat de Apostolul Toma, pentru că însuşi Dumnezeu lucra în apostoleasca propovăduire, înmulţind numărul credincioşilor, spre mărirea numelui Său.

     Împărăteasa Tertiana, întorcându-se de la Migdonia, îşi petrecea vremea în rugăciuni şi în posturi şi nu se pleca la dorinţa bărbatului ei. Atunci împăratul, mirându-se de schimbarea femeii sale, a zis către Carizie, prietenul său: „Voind să-ţi dobândesc pe femeia ta, şi pe a mea am pierdut-o, aşa că mai rea este a mea decât a ta”. Şi amândoi, împăratul şi Carizie, au cercetat cu de-amănuntul care să fie pricina răzvrătirii femeilor lor, că nu vor să fie cu dânşii şi au aflat că un străin nemernic, anume Toma, învăţându-le credinţa în Hristos, le-a întors de la petrecerea împreună cu ei. Încă au mai aflat şi aceasta: cum că Azan, fiul împăratului, şi multe din slugile casei lui şi din căpetenii şi din poporul cel simplu, mulţime fără număr, credîn Hristos, prin propovăduirea Apostolului Toma. Şi s-a înfuriat împăratul împotriva lui Toma şi, prinzindu-l, l-a aruncat în temniţă.

     După aceasta, Apostolul a fost dus înaintea judecăţii împăratului şi acesta l-a întrebat: „Cine eşti tu, rob sau liber?”, iar Toma a răspuns: „Sunt robul Aceluia asupra căruia tu nu ai stăpânire”. Iar împăratul a zis: „Văd că eşti rob viclean şi, fugind de la stăpânul tău, ai venit pe pământul acesta ca să răzvrăteşti poporul şi să ameţeşti femeile noastre. Deci, spune-mi cine este stăpânul tău?” Apostolul a răspuns: „Stăpânul meu este Domnul cerului şi al pământului, Dumnezeul şi Făcătorul a toată făptura, Care m-a trimis pe mine să propovăduiesc numele Lui cel sfânt şi să-i întorc pe oameni de la rătăcirea lor”. Iar împăratul i-a zis: „Lasă-ţi cuvintele tale cele viclene, înşelătorule, şi ascultă porunca ce-ţi grăiesc eu: Cum ai depărtat tu cu înşelăciune pe femeile noastre ca să nu se unească cu noi, tot aşa să le întorci pe dânsele la noi! Căci de nu vei face aceasta, ca femeile noastre să fie cu noi în dragoste şi în unirea de mai înainte, te vom pedepsi cumplit”. Apostolul a răspuns: „Nu se cade ca roabele lui Hristos să se unească cu bogaţii cei fără de lege; nici nu este cu dreptate ca cele credincioase să fie necinstite de păgâni şi necredincioşi”.

     Auzind acestea, împăratul a poruncit ca să fie aduse nişte scânduri de fier înroşite în foc şi pe acestea să fie pus cu picioarele Apostolul. Şi făcând acestea, deodată a ieşit apă de sub scândurile acelea şi le-a răcit. Apoi, Apostolul a fost aruncat într-un cuptor şi a doua zi a ieşit viu şi nevătămat din acel cuptor. După acestea, Carizie l-a sfătuit pe împărat, zicând: „Sileşte-l să se închine şi să jertfească zeului nostru, Soarele, pentru că aşa are să mânie pe Dumnezeul lui, care îl păzeşte întreg”. Iar când, după porunca împăratului, îl duseră pe Apostol să se închine la idolul Soare, îndată idolul s-a topit ca ceară în faţa focului şi s-a risipit. Şi se bucurau credincioşii de această putere a Dumnezeului ceresc şi mulţime de credincioşi au crezut atunci în Domnul. Iar slujitorii care se închinau la idoli s-au răzvrătit asupa Apostolului, pentru pierderea idolului lor şi împăratul, mâniindu-se, se gândea cum să-l piardă pe Toma, dar se temea de boieri, de popor şi de slugile sale, pentru că mulţi credeau în Hristos.

     Apoi, luându-l, a ieşit din cetate urmat de ostaşii săi şi toţi socoteau că împăratul vrea să vadă un semn de la dânsul. Mergând cam la o jumătate de stadie, l-a dat pe Toma la cinci ostaşi ca să-l ducă în munte, poruncindu-le să-l străpungă acolo cu suliţele, iar el s-a dus în cetatea Axium. Azan, fiul împăratului, şi Sifor, un bărbat de neam bun, au alergat după Apostolul Toma şi, ajungându-l, plângeau pentru el. Apostolul Toma cerând ostaşilor voie să se roage, s-a rugat lui Dumnezeu şi a hirotonisit preot pe Sifor şi pe Azan diacon şi le-a poruncit să aibă grijă de cei care au crezut în Domnul şi să se sârguiască ca să înmulţească numărul credincioşilor lui Hristos.

     După aceasta, ostaşii l-au străpuns cu cinci suliţe deodată şi aşa s-a sfârşit Sfântul Apostol Toma. Iar Sifor şi Azan au plâns mult pentru el şi au îngropat sfântul lui trup cu cinste. După îngropare, şezând lângă mormântul Apostolului şi tânguindu-se, li s-a arătat sfântul, poruncindu-le să meargă în cetate şi să întărească pe fraţi în credinţă. Ei au mers după porunca Sfântului Apostol Toma, învăţătorul lor, ale cărui rugăciuni avându-le în ajutor, au cârmuit bine Biserica lui Hristos. Iar împăratul Muzdie şi Carizie în zadar au silit pe femeile lor să se apropie de dânşii, căci n-au putut să le înduplece. Apoi, înţelegând că nu se vor supune lor cu nici un chip, le-au lăsat să vieţuiască libere, după voia lor, iar ele, scăpând de greutatea jugului însoţirii, vieţuiau în mare înfrânare şi rugăciuni, slujind Domnului ziua şi noaptea, şi aduceau mult folos Bisericii prin viaţa lor cea îmbunătăţită.

     După câţiva ani, s-a întâmplat ca unul din fiii împăratului Muzdie să fie chinuit de diavol şi nu putea nimeni să-l vindece, pentru că era foarte cumplit diavolul ce-l chinuia. Şi s-a mâhnit împăratul pentru fiul său şi a plănuit să descopere mormântul Sfântului Apostol Toma, să ia un os din moaştele lui şi să-l lege la grumazul fiului său, ca să se tămăduiasacă de chinurile diavolului, pentru că auzise că Sfântul Apostol Toma a izgonit mulţime de diavoli. Când voia împăratul să facă acest lucru, i s-a arătat în vedenie Sfântul Toma, zicându-i: „Când eram viu nu m-ai crezut. Oare acum, de la mort cauţi ajutor? Dar dacă vei fi credincios, Domnul meu Iisus Hristos îţi va fi milostiv”.

     Această vedenie l-a îndemnat mai mult pe împărat pentru descoperirea mormântului Apostolului. Şi, mergând împăratul, a descoperit mormântul, dar n-a mai aflat moaştele sfântului, pentru că unii din fraţii credincioşi au luat pe ascuns sfintele moaşte şi le-au dus în Mesopotamia. Atunci împăratul a luat pământ din locul acela şi l-a pus la grumazul fiului său, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, de vei tămădui pe fiul meu prin rugăciunile Apostolului Tău, Toma, eu voi crede în Tine”. Şi îndată a ieşit duhul necurat din fiul său, şi s-a însănătoşit. Atunci împăratul Muzdie a crezut în Hristos şi a fost botezat de preotul Sifor împreună cu toţi boierii săi. A fost mare bucurie între credincioşi, idolii s-ausfărîmat şi căpeteniile lor s-au risipit, iar bisericile luiHristos s-au zidit, sporind cuvântul lui Dumnezeu şi credinţa cea sfântă. Apoi, după botez, împăratul a început să se căiască de greşelile pe care le săvârşise înainte şi stăruia necontenit în rugăciuni, iar prezbiterul Sifor le zicea tuturor: „Rugaţi-vă pentru împăratul Muzdie, ca să câştige milă de la Domnul nostru Iisus Hristos şi să primească iertare pentru păcatele sale”.

     În locul unde a fost îngropat trupul Sfântului Apostol Toma se săvârşeau multe minuni cu rugăciunile lui, întru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.