Viața Sfântului Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei
10:21, miercuri, 19 februarie, 2025 | Cuvinte-cheie: viețile sfinților, vucol

Plăcutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate şi la întreaga înţelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfîntului Duh. Iar prealăudatul şi iubitul lui Hristos ucenic, Sfîntul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, aflîndu-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonisit episcop şi păstor prea folositor smirnenilor.
Apoi, fiind luminat de Sfîntul Duh şi ca o făclie punîndu-se în sfeşnic, pe cei ce şedeau în întunericul rătăcirii şi al înşelăciunii idoleşti cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfîntul Botez, i-a făcut fii ai luminii şi i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute şi sălbatice, care căutau pe oricine să înghită.
Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredinţînd fericitului Policarp oile sale cele cuvîntătoare, a trecut din viaţa vremelnică la cea veşnică. Trupul lui cel sfînt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormîntul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor.
Acesta s-a născut în părțile Smirnei. Din copilărie s-a deprins a trăi în deplină curăție trupească și sufletească. Trăind pe vremea când Sfinții Apostoli propovăduiau în toată lumea credința cea nouă în Iisus Hristos, Sfântul Vucol a primit dreapta credință și s-a făcut el însuși vrednic vestitor al învățăturii creștinești. Și, făcându-se vas iscusit al Duhului Sfânt, l-a aflat pe el Sfântul Evanghelist Ioan, Apostolul cel iubit al lui Hristos, care, hirotonindu-l pe el episcop, l-a așezat în marea cetate a Smirnei. Și aici a păstorit cu cinste, cu înțelepciune și cu dragoste turma credincioșilor, vreme îndelungată, aducând pe mulți la cunoașterea adevărului și botezându-i în Hristos.
Deci, mai înainte de moartea sa, a lăsat urmaș în locul său și păstor al oilor sale și dascăl, pe fericitul Policarp. Și așa s-a mutat la Domnul, din viața aceasta pământească, în ziua de 6 februarie.

Fericitul Terentie, fiind creştin dreptcredincios, s-a căsătorit prin nuntă legiuită cu Neonila, care era de aceeaşi credinţă cu el, şi...
Păgânul împărat Maximilian, care se mai numea şi Gherculie, prieten al lui Diocleţian, mergând în cetatea Solunului şi punând în...
Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui...
Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie, notari din Constantinopol, care au pătimit în vremea împăratului Constanțiu (+355) Când s-a înmulțit necuratul...
Sfânta Cuvioasă Tavita (Thavita) din Iope, care a fost înviată din morți de către Sfântul Apostol Petru Sfânta Cuvioasă Tavita...
Când în pământul grecesc domnea Iustin, iar în Etiopia domnea Elezvoi, împărații cei dreptcredincioși și buni, în acea vreme în...
Cuviosul Ilarion s-a născut într-un sat ce se numea Tavata, ce era în Palestina, aproape de cetatea Gaza. Părinţii cuviosului...

Adresarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler şi popor
Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au reunit în ședința Sinodului, la Reședința mitropolitană
Anunț: A XIV-a Conferință Internațională „Lecturi Paisiene” – 6-7 decembrie 2025
Jubileu: 90 de ani de la prima sfințire a bisericii din Văsieni
Cununie religioasă în Penitenciarul Cricova: familia – temelia reintegrării sociale
ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în Biserica istorică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Suruceni
ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din satul Valea Perjei, raionul Cimișlia