Viața Sfinţilor Cuvioși Chiril şi Maria, schimnicii, părinţii Sfântului Serghie de la Radonej

Aflăm în această Viață o deosebit de mișcătoare legătură între un fiu și părinții săi – un fiu afierosit cu totul lui Dumnezeu încă înainte de a se naște și care totuși trăiește cu părinții săi și are grijă de ei până la moartea acestora.

Cam tot ceea ce știm despre această sfântă pereche vine din prima biografie a fiului lor, preaiubitul Sfânt Serghie din Radonej (8 octombrie).

Biografia a fost scrisă de Epifanie cel Înțelept, unul dintre ucenicii Sfântului Serghie. La începutul Vieții Sfântului Serghie, el scrie: „Acest Serghie s-a născut din părinți de neam și drepți. Numele tatălui său era Chiril, iar al mamei Maria. Amândoi aveau o viață plăcută lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, împodobiți cu toate virtuțile pe care le iubește Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu lasă ca un copil, pe care vrea să-l facă să strălucească, să se nască din părinți nedrepți. Ci, mai curând, El pregătește de mai înainte și rânduiește asemenea părinți preacinstiți, lăsându-i să zămislească pe cel plăcut al Său. O prealăudată Pronie! O, bunilor părinți, ce ați dat naștere unui asemenea copil.”

Maria s-a îngrijit îndeosebi de copil, încă de când se afla în pântecele ei, luând seama în chip deosebit la viața ei duhovnicească. Stăruința ei a crescut după ce pruncul a strigat cu glas mare de trei ori din pântecele ei pe când se afla la Sfânta Liturghie, lucru care i-a uimit pe toți cei prezenți. La început ea s-a speriat, dar a luat-o ca pe un semn de la Dumnezeu.

Semnul a îndemnat-o să fie nu doar mai râvnitoare la rugăciune, ci și la post. Din acel moment și până la nașterea copilului, ea s-a lipsit cu totul de mâncăruri grase, carne, lapte, pește și băuturi alcoolice. Astfel, Epifanie scrie: „Căci la fel ca zămislirea, și nașterea a avut loc cu post și rugăciune.” Și atât ea, cât și Chiril, au fost într-un gând: „Dacă copilul va fi băiat, să făgăduim că-l vom duce la biserică și îl vom da lui Dumnezeu, Care singur este Făcătorul de bine al tuturor.”

După nașterea lui, părinții l-au afierosit cu adevărat lui Dumnezeu. La botez, la patruzeci de zile, preotul, Părintele Mihail, i-a dat numele de Bartolomeu. Când părinții au spus părintelui Mihail despre felul cum copilul a strigat din pântece în timpul slujbei, el le-a povestit multe lucruri din Sfânta Scriptură despre felul cum Dumnezeu alege și binecuvântează pe anumiți oameni chiar înainte de naștere. Iar despre Bartolomeu, Părintele Mihail a spus părinților: „Bucurați-vă și vă veseliți, căci va fi vas ales de Dumnezeu, sălaș și slujitor al Sfintei Treimi.” Îmbărbătați astfel, Chiril și Maria crescură pe Bartolomeu întru frica Domnului.

Când Bartolomeu a crescut, a înfățișat părinților săi dorința sa arzătoare de a urma viața monahală. Ei l-au rugat ca mai întâi să aibă grijă de ei, ceea ce el a și făcut:

„Acest minunat fecior făgădui cu bucurie să le slujească atâta vreme cât vor trăi. Și din acea zi s-a străduit să placă părinților săi zilnic, în toate chipurile cu putință, spre a dobândi rugăciunile și binecuvântările lor. Și astfel a rămas o vreme în așteptare, slujind și plăcând părinților săi până ce aceștia s-au alăturat cinului monahicesc, retrăgându-se fiecare la o mănăstire. Și după ce au trăit câțiva ani în viața monahală, au părăsit această viață, ducându-se la Dumnezeu. Însă și-au binecuvântat fiul, cinstitul fecior Bartolomeu, cu multe binecuvântări în fiecare zi, până la ultima lor suflare.”

Sfinții Chiril și Maria au murit cam în același an, 1334. Sfântul Serghie (acesta fiind numele pe care l-a luat mai târziu, la tunderea în monahism) și-a îngropat părinții iubiți, jelindu-i astfel: „După ce le-a cântat cântările de îngropăciune, binecuvântatul fecior i-a dus la groapă cu multă cinste și i-a îngropat cu pământ și lacrimile sale, ca pe cea mai prețuită comoară. El și-a cinstit pe tatăl și pe mama sa cu lacrimi și cu parastase și Sfinte Liturghii. Și pomenirea părinților săi a împodobit-o cu rugăciunile sale, cu milosteniile date săracilor și hrănirea cerșetorilor.”

După ce a stat lângă mormintele părinților vreme de patruzeci de zile, s-a întors la casa părintească spre a pune totul în rânduială. Apoi a plecat să-și înceapă nevoințele monahicești – strădanii ce l-au făcut să reaprindă focul duhovnicesc al întregului pământ rusesc pentru generațiile viitoare.

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”. Ed. Sophia, 2001

Sursa: CALENDAR ORTODOX