Vladimir Putin:Ţările europene au renunţat la valorile creştine, iar calea pe care au ales-o nu duce decât la ”degradare şi primitivizare”
17:28, vineri, 20 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: civilizaţie, copii, crestini, europa, familie, politica, Rusia, sex, valorile traditionale

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a adus joi critici serioase la adresa ţărilor euroatlantice, afirmând că renunţarea de către acestea la valorile creştine şi politicile lor de a impune în toată lumea norme contrare principiilor spirituale şi morale tradiţionale nu duc decât la ”degradare şi primitivizare”.
”Vedem cum multe ţări euroatlantice au ales calea renunţării la rădăcinile lor, inclusiv la valorile creştine, care au constituit fundamentul civilizaţiei occidentale. Sunt negate principiile morale şi orice identitate tradiţională – naţională, culturală, religioasă şi chiar sexuală. Se duce o politică care pune semnul egalităţii între familia cu mulţi copii şi parteneriatul între persoane de acelaşi sex, între credinţa în Dumnezeu şi credinţa în satana’, a afirmat şeful statului rus, cu ocazia participării sale la Clubul internaţional de discuţii Valdai.
Preşedintele rus a vorbit în continuare de excesele ‘corectitudinii politice’ şi consecinţele acestora. ”Excesele corectitudinii politice merg până acolo încât se vorbeşte insistent despre înregistrarea partidelor care au ca scop promovarea pedofiliei… Oamenii din multe ţări europene se tem să vorbească de apartenenţa lor religioasă. Sărbătorile sunt anulate sau sunt numite cumva altfel, pierzându-se adevărata esenţă a sărbătorii. Şi acest model se încearcă agresiv să fie impus tuturor, întregii lumi. Sunt convins că toate acestea sunt o cale directă către degradare şi primitivizare, către o profundă criză demografică şi morală”, a afirmat preşedintele Putin.
În acelaşi cadru, liderul de la Kremlin a ţinut să precizeze că încercările din afară de a ‘civiliza’ Rusia nu au fost bine primate de populaţia rusă. ”Practica a arătat că o nouă idee naţională nu se naşte şi nu se dezvoltă după regulile de piaţă. Organizarea unui stat, a unei societăţi nu se poate face copiind mecanic experienţe străine. Astfel de încercări de a civiliza Rusia au fost respinse de majoritatea absolută a poporului nostru, întrucât dorinţa de independenţă, de suveranitate în materie de spiritualitate, ideologie şi politică externă constituie parte integrantă a caracterului nostru naţional”, a ţinut să sublinieze Vladimir Putin.
sursa agerpres.ro

Toţi sunt de acord cu faptul că o ţară, cu cât este mai civilizată, cu atât mai bine stau lucrurile...
Civilizaţia este bună, dar ca să ajute trebuie să se „civilizeze” şi sufletul Altfel, ea devine o catastrofă. Sfântul Cosma...
Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile...
Un Horia Roman Patapievici în mare formă a făcut sală plină, ieri seară, la Casa Universitarilor-Colegiul Academic din Cluj, cu...
Înalt Prea Sfântul Teofan al Moldovei și Bucovinei transmite un mesaj adresat pelerinelor ce urmează să se strângă la Iași...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice