Voluntarii Bisericii au vizitat Azilul pentru animale „DATCHA” din capitală de ziua internațională a animalelor
0:28, duminică, 6 octombrie, 2019 | Cuvinte-cheie: Activitate socială, animale, azil

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, vineri, 4 octombrie 2019, Grupul de voluntari „Părintele Sofian Boghiu” din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, sub coordonarea teologului Serghei Crudu, a vizitat Azilul pentru animale „DATCHA”, cu prilejul zilei internaționale a animalelor.
Cu eforturi comune, tinerii au reuşit să adune mai multe lucruri necesare pentru animale: hrană pentru cei peste 500 de câini şi 200 de pisici, cereale, haine și pături pentru adăpostul animalelor, necesare pentru perioada rece a anului.
Voluntarii au făcut cunoștință cu starea și activitatea azilului, au hrănit animalele și s-au jucat cu acestea. Tinerii au rămas foarte impresionați de vizită, remarcând faptul că angajaţii azilului tratează cu multă atenţie orice animăluţ, iar animalele sunt prietenoase, jucăuşe şi foarte cuminți.
Sfântul Paisie Aghioritul ne învață că animalele simt intențiile oamenilor și potrivit acestora se apropie de ei. Ele îl au pe om de dumnezeu și sunt pentru acesta suport al vieții, căruia îi revine sarcina de a le ocroti (cf. Facerea 2, 19-20). De aceea, omul trebuie să le iubească și să le ocrotească fiindcă ele nu așteaptă alt rai.
Biserica ne învață să participăm la cultivarea armoniei din lumea întreagă creată de Dumnezeu. Starea interioară duhovnicească a persoanei determină comportamentul ei exterior, și de aici rezultă că, comportamentele agresive și iresponsabile față de animale și față de natura înconjurătoare sunt fapte ale unui suflet înstrăinat de Dumnezeu și de Legea Sa.
Animalele azilului pot fi adoptate de doritori, iar cei care cunoașteți animale fără adăpost le puteți duce la acest azil și veți face astfel o faptă bună.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate






















Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a, desfășurată sub coordonarea...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Spiridon, Făcătorul de Minuni, la Muzeul Național de Istorie din...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în cadrul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a, și cu prilejul...
Sub îndrumarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova organizează,...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova a dat startul ediției...
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău...
Stavrofora Ecaterina Lichi, stareța Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Rădăuți, cunoscută pentru implicarea ei în activitatea Așezământului de...
