Header image

Câţi ioni de argint are un litru de agheasmă?

21:45, duminică, 17 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

De Bobotează apa se sfinţeşte în toată lumea. Da. O afirmă rugăciunea de la sfinţirea Aghesmei Mari, rugăciune alcătuită de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Dacă se săvârşeşte măcar într-un singur loc de pe pământ, într-o biserică ortodoxă, rânduiala sfinţirii Aghesmei Mari, pentru rugăciunile Sfintei Biserici, se sfinţeşte „firea tuturor apelor“, toată apa din lume devine agheasmă. În această zi, dacă luăm apă din orice izvor, ea este curată, binecuvântată, sfântă. Şi ca toată apa sfinţită, nu se strică timp de mulţi ani.

Gândurile pe care vi le-am spus astăzi cu greu puteau fi primite de unii sceptici în vremea comunismului. Şi nu e vorbă, chiar şi astăzi destui nu cred în puterea lui Dumnezeu. În Rusia, de pildă, specialiştii în propaganda antireligioasă înainte de 1990 afirmau că agheasma nu se strică cu anii deoarece preoţii introduc pe ascuns în apă bucăţi de argint, monede sau cruci din acelaşi metal. Cunoaşteţi teoriile acestea abracadabrante. De aceea, oamenii Bisericii din Rusia, ageri la minte, au născocit următoarea ghicitoare: „Câţi ioni de argint sunt într-un litru de agheasmă, dacă sfinţirea a avut loc într-o copcă făcută în mijlocul râului Volga, acolo unde lăţimea râului atinge 1 kilometru, adâncimea 7 metri, viteza cursului – 5 kilometri pe oră, iar crucea cu care preotul de ţară a sfinţit apa a fost de lemn?“

Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din volumul „Nesfinţii sfinţi şi alte povestiri“, Arhimandrit Tihon Şevkunov

osvyashhenie-vodyi

,

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com