Cea mai fericită vreme a vieţii

Un psiholog a pus la 3000 de persoane întrebarea „pentru ce trăieşti?” şi a fost uimit să afle că cei mai mulţi răbdau prezentul, aşteptând ceva mai bun în viitor. Actorii şi animatorii cu roluri mărunte aşteptau „marea şansă”, oamenii din domeniul afacerilor îşi socoteau slujba actuală o corvadă, posibilă trecere de timp până ce soarta va descide uşa către ceva mai bun.

O mamă între două vârste spunea : „sper numai să mă ţină nervii până când soţul meu iese la pensie şi copii se duc la casele lor. Trăiesc pentru acea fericită zi, când voi putea să mă odihnesc puţin.” Însă când soţul i s-a pensionat şi copii s-au căsătorit, ducându-se să trăiască la casele lor aceeaşi mamă era cel mai nefericit om. Privea mereu cu jind înapoi la vremea când soţul ei lucra şi casa era plină de copii, socotind că aceea a fost cea mai fericită vreme a vieţii ei.

O, cât de des trecem trecem pe lângă bucuria şi fericirea care se poate afla în prezent, fiindcă ne gândim numai cât de bine ne va fi mâine! „Iată acum vreme bine primtă, iată acum ziua mântuirii!” (II Cor. 6, 2). Acum – nu mâine – e vreamea să trăim. Acum nu mâine – e vremea să ne mântuim, să ne facem întregi. Vreamea noastră pe pâmânt e limitată, fiecare clipă e unică şi iripetabilă. Mâine nu e al nostru; astăzi este.  Acum e vremea să facem milostenie. Acum este vreamea cea mai slăvită a vieţii. Vremea Lui Dumnezeu e totdeauna acum.

„Iată acum vremea bine primită.”