Cete de colindători au evoluat la un festival de colinde la Mănăstirea Ţigăneşti - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Cete de colindători au evoluat la un festival de colinde la Mănăstirea Ţigăneşti

5:37, duminică, 10 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

Colindele au răsunat, în a doua zi de Crăciun, în cadrul unui festival organizat la Mănăstirea Ţigăneşti. La evenimentul devenit tradiţional în timpul sărbătorilor de iarnă s-au adunat 20 de cete de colindători şi ansambluri folclorice din mai multe raioane.

„Din centrul Moldovei noi suntem, de la Orhei. Am venit cu un buchet de colinzi şi noi ca să-l slăvim pe Hristos. La noi se umblă în ceată prin sat, pe la oamenii gospodari”, a explicat Valentina Popovschi, conducător artistic la ansamblul Răzeşii.

Cu mai multe colinde au venit la festival şi un grup de militari ai Batalionului de geniu „Codru”.

„Au fost emoţii cu toate că ne-am pregătit trei săptămâni. Participăm de cinci ani la astfel de manifestări. E o obligaţie faţă de Dumnezeu, dar nu a comnadantului sau a altor persoane”, a spus căptitanul Nicolae Gudima.

Organizatorii evenimentului au primit şi oaspeţi de peste Prut.

„Bucuria este deosebită. Într-adevăr, drumurile şi vremea sunt unele care ne ţin piept cât pot ele de mult, dar am reuşit să venim şi să ajungem la Mănăstirea Ţigăneşti, un loc pitoresc pentru aceasta zonă a Moldovei”, a spus Adrian Buimac, dirijor al corului de la Episcopia Huşilor.

Ca să facă faţă frigului, toţi cei prezenţi la eveniment au fost serviţi cu mâcare caldă şi vin fiert.

Festivalul a fost organizat de Consiliul raional Străşeni şi Mănăstirea din Ţigăneşti. Organizatorii spun că prin acest mod vor să promoveze tradiţiile creştine. Evenimentul este la cea de-a şasea ediţie.

sursa publika.md

moldovenii_19190100

Contact Form Powered By : XYZScripts.com