Creştinii, împotriva gay-lor - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Creştinii, împotriva gay-lor

Sute de creştini şi preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei Vladimir, au organizat o contramanifestaţie în scuarul Catedralei faţă de marşul gay-lor şi lesbienelor. Biserica ortodoxă a înaintat şi un ultimatum conducerii ţării. Enoriaşii ameninţă că vor organiza manifestaţii de amploare, în cazul în care autorităţile nu vor anula Legea cu privire la egalitatea de şanse. Credincioşii au înălţat rugăciuni şi au cerut sprijinul politicienilor pentru a le îndeplini solicitarea.

Deşi termometrele indicau aproape 30 de grade C, sute de credincioşi au venit în centrul capitalei pentru a se ruga împreună. Slujba religioasă a fost condusă chiar de Înalt-preasfinţitul Vladimir. După ce au rostit rugăciuni, Mitropolitul a citit declaraţia pregătită pentru conducerea ţării, prin care şi-a exprimat dezacordul faţă de Legea ce asigură drepturile minorităţilor sexuale.

La monument însă, contramanifestanţii nu i-au găsit pe preşedinte, premier sau spicher, aşa cum şi-au dorit. Credincioşii au fost întâmpinaţi de doi angajaţi de la Guvern şi Parlament.

În centrul capitalei nu a venit niciun reprezentant de la preşedinţie, aşa că Mitropolitul a trimis declaraţia la biroul şefului statului. Conducerea ţării nu a comentat deocamdată solicitarea credincioşilor. Enoriaşii spun că vor ieşi în stradă de câte ori va fi nevoie până când va fi anulată legea ce-i egalează în drepturi pe homosexuali.

Aşa cum a promis mitropolitul, contramanifestaţia a decurs în mod paşnic. Micile neînţelegeri iscate între enoriaşi, erau aplanate imediat.

Precizăm că şi anul trecut, mai mulţi preoţi şi enoriaşi au protestat faţă de legea antidiscriminare. În final, Executivul a redactat textul şi a redenumit proiectul de trei ori, iar iniţiativa legislativă a fost votată de deputaţi. Legea cu privire la egalitatea de şanse a fost una dintre condiţiile pentru aprobarea regimului fără vize cu ţările din Uniunea Europeană. Manifestări împotriva homosexualilor au mai fost iniţiate astăzi de către un grup de tineri. Aceştia au organizat în centrul capitalei un concert cu genericul „O familie fericită.”

Sursa: www.jurnaltv.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com