Cuvântul pãrintelui Cleopa, despre vremurile de pe urmã. Potopul de apã şi potopul cu foc!

Iată poto­pul cu foc pe care îl vedeţi anu­nţat în ziare, vine şi bate la uşă. Nu vom putea scăpa, că va veni fără veste ca ful­ge­rul ceru­lui, aşa cum spune Mân­tu­i­to­rul: Pri­ve­gheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici cea­sul în care va veni Fiul Omului!

Pre­cum în vre­mea lui Noe oame­nii mân­cau, beau, cum­pa­rau, sadeau, se mari­tau şi se însu­rau, pâna a intrat Noe în cora­bie şi a venit apa şi i-a îne­cat pe toti, aşa va fi şi veni­rea Fiu­lui Omu­lui. Însa atunci a venit apa, de i-a îne­cat, dar acum nu vine apa, ci focul. Ce fel de foc? Nu-i de asta cu lemne pe care-l facem noi. Este foc de mili­arde de ori mai puternic.

Bomba ato­mica are peste zece mili­oane de grade Cel­sius, iar ote­lul, la 1400 de grade, curge ca apa. Gânditi-va ce-i acolo! Bomba cu hidro­gen, este de 20 de ori mai puter­nica decât bomba ato­mica. Iar cea cu neu­troni îti lasa copa­cii înflo­riti şi iarba, numai pe tine te omoara.

Stiti dum­ne­a­voas­tra ce vine asu­pra noas­tra? Poate n-am crede ce spune presa. Dar ce spun zia­rele acum, au spus Sfin­tii Pro­o­roci cu mii de ani îna­inte, ca lumea se ter­mina prin foc. Cu mii de ani au spus.

Toate încar­ca­tu­rile ato­mice care sunt pe glob, pot dis­truge 300 de mili­arde de oameni odata, şi noi sun­tem 5 mili­arde. Stiti dum­ne­a­voas­tra ce vre­muri traim noi? Noi sun­tem cei de pe urma! Ar tre­bui numai sa plân­gem în toată ziua, dar nu sim­tim! Traim în nesim­tire, ca aşa au trait şi cei dina­inte de potop!

Când patri­ar­hul Noe a pri­mit porunca de la Dum­ne­zeu sa facă cora­bia, el atunci era de aproape 500 de ani. Și a lucrat la cora­bie 125 de ani, ca i-a ara­tat Dum­ne­zeu cum s-o facă. Și a facut cora­bia pe un podis mare de munte, cu bani de la îngeri, ca Noe pri­mea saci cu bani de aur ca sa pla­teasca, pen­tru ca erau atâ­tia lucratori.

Cora­bia daca avea 30 de coti îna­l­time şi trei rân­duri de poduri, cum i-a spus Dum­ne­zeu, când veneau tine­rii şi îl vedeau pe Noe ca face o sala aşa mare şi toc­mai în vâr­ful mun­te­lui, pe un podis, ziceau: “Ehei, mos Noe, tare-i buna de sala de tea­tru asta! Ce dans o sa facem noi aici! Asta-i buna de dans, ca-i larga. Aici încape multa lume!”

Dar Noe le spu­nea: “Dra­gul tatei, mai baieti, vine poto­pul, vine pra­pa­dul!” Dar ei râdeau. “Auzi, mai, mosul Noe a înne­bu­nit! Cica are sa vina potopul!”

Sute de mun­ci­tori lucrau la cora­bie, tâm­plari, fie­rari, zidari, fiindca era mare tare. Noe lua bani de la îngeri şi-i pla­tea în fie­care seara cin­stit. Și ei nu lucrau din con­vin­gere ca vine poto­pul, ci pen­tru bani.

Când s-a ter­mi­nat cora­bia – 125 de ani s-a lucrat la dânsa, nu aşa -, gânditi-va câte rân­duri de poduri avea. Ca în pân­te­cele ace­lei cora­bii tre­buia sa pazeasca Dum­ne­zeu toate semin­ti­ile vie­tu­i­toa­re­lor din lume, afara de cele din apa; nu numai oameni, ci toate fia­rele, toate vie­tu­i­toa­rele, câte sapte perechi din cele curate şi câte o pere­che din cele necurate.

Când s-au ter­mi­nat toate, se arata Dum­ne­zeu lui Noe:

– Noe, ai ter­mi­nat corabia?

– Da, Doamne, am terminat-o.

– Sa stii ca tre­buie sa bagi în cora­bie din toate cele curate de sub cer câte sapte perechi şi din toate cele necu­rate, câte o pereche.

– Doamne, dar eu cum am sa adun din toate ani­ma­lele aici, şi ele­fanti şi bala­uri şi girafe şi tigri şi leo­parzi şi pan­tere şi lei?

– N-ai tu grija asta! Tu ia o toaca de lemn de pal­tin – asta-i sim­bo­lul toa­cei – şi toaca în jurul cora­biei de trei ori în trei zile şi au sa vina toate gra­mada. Tu des­chide usile cora­biei, şi fie­care are sa intre în cora­bie linistit.

Când a tocat au venit din toate ani­ma­lele: pasari, bala­uri, girafe, lei, tigri, lupi, mis­treti. Leul sta­tea lânga miel, şi nu se gân­dea sa-l manânce, caci toate sim­teau mânia lui Dum­ne­zeu care avea sa vina. Bala­u­rul sta­tea lânga om şi nu l-a vata­mat; tau­rii, leo­par­zii, tigrii, toate erau blânde; uliul, vul­tu­rul care rapeste a stat lânga pui­so­rii de gaina.

Pe toate le-a îmblân­zit pute­rea lui Dum­ne­zeu, caci toate sim­teau mai mult decât oame­nii ca vine potopul.

Când au intrat toate, înge­rul a încu­iat cora­bia şi i-a spus lui Noe:

– Intra tu, sotia ta, fecio­rii tai şi nuro­rile tale, ca de acum începe poto­pul. În cora­bie sa stati la rugaciune!

Toaca a fost pri­mul semn ca sa intre toată lumea în cora­bie, toate dobi­toa­cele şi toate pasa­rile. Și au intrat în cora­bie şi când a înce­put ploaia, n-au înce­put sa cada pica­turi, ca acum; ci s-au des­chis jghea­bu­rile ceru­lui şi cur­geau râuri din nori. Râuri. Și a plo­uat 40 de zile şi 40 de nopti şi cora­bia s-a ridi­cat pe apa.

Aceia care râdeau mai îna­inte şi ziceau ca co-rabia este buna de dans, ca-i buna de sala de tea­tru, şi ca mosul Noe a înne­bu­nit, ca face o cora­bie aşa mare, îno­tau şi strigau:

– Mos Noe, da-ne dru­mul, ca murim. Ne înecam!

– Dra­gii mei, nu cereti de la mine. Înge­rul Dom­nu­lui a încu­iat corabia!

Veneau şi lucratorii.

– Da-ne dru­mul sa intram, ca noi am lucrat!

– Ati lucrat, dar v-am pla­tit. N-ati lucrat din con­vin­gere ca vine poto­pul. Ati lucrat pen­tru bani.

Asa şi aceia care fac ser­vi­ciu la bise­rica, dar nu-şi fac dato­ria. Și-au luat plata pe pamânt. Daca n-ar fi cum se cade, tot în iad se duc, ca-i preot, ca-i das­cal, ca-i om de rând.

Și s-a ridi­cat cora­bia lui Noe dea­su­pra tutu­ror mun­ti­lor. Mun­tii Hima­laia, care sunt cei mai îna­lti, au peste 8800 de metri, i-a aco­pe­rit apa. Dupa sase luni, au înce­put sa se retraga apele şi sa se vada vâr­ful mun­ti­lor celor mai mari din lume. Gânditi-va ce era acolo! Lumea, cât a putut, a fugit la munti. S-au tot suit. He, hei! S-au dus. S-au îne­cat şi mun­tii şi copa­cii. Toate…

Iar dupa ce s-au retras apele, cora­bia a popo­sit pe mun­tele Ara­rat, aproape de Arme­nia, lânga Cau­caz, ca s-a vazut vâr­ful mun­te­lui. Acolo s-a oprit.

Și n-a iesit Noe din cora­bie. Dupa noua zile Noe a dat dru­mul la un porum­bel, sa vada daca da de pamânt. Porum­be­lul a zbu­rat şi a vazut ca n-are de ce se agata şi a venit iar la Noe. Și a dat dru­mul la un corb. Cor­bul a gasit niste hoituri, sim­bo­lul omu­lui paca­tos. Nu s-a mai întors cor­bul nici în ziua de azi.

Porum­be­lul, când i-a dat dru­mul a doua oara, s-a întors cu o mla­dita de maslin în cioc. Și atunci Noe a cobo­rât din cora­bie şi a adus mai întâi jertfa de mul­tu­mire lui Dum­ne­zeu. Când a adus jertfa de mul­tu­mire, plo­ile înce­ta­sera, şi deo­data a apa­rut un cur­cu­beu şi a auzit gla­sul lui Dum­ne­zeu: “Nu te mai teme, Noe, acesta-i semn de lega­tura ves­nica între Mine şi nea­mul ome­nesc. Cur­cu­beul Meu va stra­luci pe cer tot­dea­una, când vor înceta plo­ile”. Prima dată s-a ara­tat cur­cu­beul când a iesit Noe din corabie.

Apoi s-a înmul­tit lumea dupa potop. S-a înmul­tit foarte. Și când au tre­cut de la potop 755 de ani, s-a facut “Tur­nul Babel”, unde este acum Ira­kul. Acolo este şi Babi­lo­nul şi Tur­nul Babel şi ames­te­ca­rea lim­bi­lor. În locul acela a fost şi Avraam şi Daniil şi cei trei tineri şi popo­rul evreu în robie.

Stiti voi câta lega­tura are locul acela cu Biblia?

Acolo a fost Raiul. De la potop s-a ridi­cat Raiul în vaz­duh catre rasa­rit. Râu­rile de acolo, Tigrul şi Eufra­tul, izvo­rau din Rai, cum spune în Biblie, ca era Raiul pe pamânt. Pen­tru paca­tele oame­ni­lor s-a ridi­cat în vaz­duh. Raiul era de câteva zeci de ori mai mare decât Europa!

Tot acolo a fost Tur­nul Babel, facut de Nimrod, împa­ra­tul Babi­lo­nu­lui. Sin­gu­rul urias care s-a nas­cut dupa potop şi a împa­ra­tit în Babi­lon 56 de ani şi a fost cel mai necre­din­cios împa­rat. El a zis ca nu se teme ca mai vine un potop, şi a zidit tur­nul Babel pe un loc înalt. Era tot pamân­tul o limba. Nu exista neamt sau rus sau român, cum zice Scrip­tura: Și era tot pamân­tul o limba şi un neam.

“Hai sa zidim turn împo­triva lui Dum­ne­zeu şi când va veni poto­pul, sa fie mai înalt, sa nu poata ajunge apa”. Auzi, nebu­nul! S-a suit apa mai sus decât Hima­laia, şi el cre­dea ca poate scapa de potop.

Multi s-au temut de Nimrod, dar daca nu zideau, îi omora. Era foarte aspru. Numai unul, Eves, când a vazut ca-l pune sa facă turn, a luat 4000 de bar­bati, femei şi copii şi a fugit în munti şi s-a ascuns. Și a zis: “Nu! Eu împo­triva lui Dum­ne­zeu nu fac! Daca vrea El, ridica apa pâna la nori, ca la Dân­sul n-are limita puterea!”

Din acel popor se trag evreii. Din acela s-a tras nea­mul hal­de­i­lor. Din acela s-a tras şi Avraam. Avraam a fost al unspre­ze­ce­lea patri­arh de la Sim, fecio­rul lui Noe. Și vezi nea­mul cel ales – din care şi noi, dupa cre­dinta, sun­tem – l-a ales Dum­ne­zeu din acei care n-au vrut sa facă turn.

Dar i-a lasat Dum­ne­zeu sa facă turn şi apoi s-a pogorât. Sa ne pogorâm, sa le ames­te­cam limbile.

Noi sun­tem niste fur­nici îna­in­tea Lui. Ce-i pamân­tul! Nu auzi ce spune Isaia? Doamne, Tu ai facut pamân­tul ca pe o nimica, şi toate popoa­rele lumii îna­in­tea Ta sunt ca o pica­tura din cada.

Asta sun­tem îna­in­tea lui Dum­ne­zeu! Nimica!

Însa i-a lasat sa facă tur­nul. Când S-a pogorât Dum­ne­zeu, Nimrod era pe lânga turn. Și la un cutre­mur mare, tur­nul s-a risi­pit pe juma­tate şi l-a prins şi pe Nimrod. Acolo i-a fost moar­tea! Iar celor­lalti li s-au ames­te­cat lim­bile. Unul cerea lopata, cela­lalt îi dadea scân­duri, unul cerea scara, cela­lalt îi dadea cio­ca­nul. Și nu se întelegeau.

Și s-au facut de acolo 72 de perechi; 72 de nea­muri. Și s-au ras­pân­dit pe fata pamân­tu­lui numai care se înte­le­geau, doi-trei. Și s-au înmul­tit. Și când se întâl­neau dupa vreo suta, doua de ani, nu se mai cunos­teau. Fie­care era cu limba lui, şi se luau la bataie. Asa au înce­put razboaiele!

De acolo a fost ames­te­ca­rea lim­bi­lor. Vedeti în Biblie toate. Era tot pamân­tul o limba şi un neam, îna­inte de Tur­nul Babel.

Acolo a fost Avraam în Hal­deia. Când vei auzi de Hal­deia, de Asi­ria şi de Babi­lon, acolo este. Aici a fost Avraam, aici a fost Lot; aici a fost Daniil arun­cat în groapa cu lei; aici au fost cei trei coconi: Ana­nia, Aza­ria şi Misail, care i-a ars împa­ra­tul Nabu­co­do­no­sor în cup­tor de arama.

Acolo a fost în robie popo­rul evreu 70 de ani. Acolo a murit Iere­mia. Ira­kul este cea mai veche tara din lume. Are mare lega­tura cu cele mai mari eve­ni­mente din lume de dupa potop. Acolo a fost şi Raiul, din care a cazut Adam, şi dupa aceia s-a ridi­cat în vaz­duh spre rasarituri.

Din Ne vorbeste Parintele Cleopa, Editura Episcopiei Romanului