Header image

Este Ortodoxia o credință teroristă?

0:15, sâmbătă, 3 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , ,

Creștinismul ortodox este acuzat ca fiind cel mai riguros și mai greoi. După părerea mea, cei care aduc Bisericii Ortodoxe astfel de reproșuri nu o înțeleg corect. În cadrul acestui articol voi vorbi despre mai multe reproșuri aduse Ortodoxiei. Nu neg că Ortodoxia este într-adevăr cea mai riguroasă și mai strictă credință, dar asta nu înseamnă că este greșită.

Biserica nu-i cere nimic omului peste puterile lui

Biserica Ortodoxă este plină de discernământ. Ea nu-i cere omului să facă ceva peste puterile sale.

Cuviosul Paisie Aghioritul zicea: „Dumnezeu nu e tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască cu mărime de suflet, potrivit cu puterile lui… nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăvicioasă și să se sufoce de neliniște luptându-se cu gândurile, ci să-și simplifice nevoința sa și să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el însuși. Hristos este dragoste, bunătate și mângâiere, și niciodată nu sufocă, ci are din belșug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească.”

Cunoscutul teolog de marcă de la noi, Petru Pruteanu, scrie că Ortodoxia este realistă, optimistă, nu-ți interzice să gândești, iar tradiționalismul ei este realist, nu rigid. Discernământul ortodox îl evocă următoarea spusă a Părintelui Serafim Rose: „Nu putem cita canoane unui om care se îneacă”. Chiar marele Ioan Gură de Aur zicea: „Nu spun să vă dedați nevoințelor aspre, dacă nu vreți.”

Pentru a înțelege Ortodoxia corect trebuie  știut faptul că Biserica n-a considerat niciodată că sfinții nu pot greși, iar unele lucruri pe care Părinții Bisericii le-au zis trebuie înțelese în contextul timpului și locului în care au trăit aceștia. Biserica primului mileniu, de exemplu, critica teatrul și cântecele lăutărești. Este necesar să cunoaștem motivul acestor atitudini critice.

În acele timpuri, în societate existau multe urme ale păgânismului. Părinții Bisericii au apostrofat imoralitatea prezentă în teatru și cântece, bunăoară,  faptul că actrița apărea goală pe scenă. În cartea „Către tineri” a Sfântului Vasile cel Mare, autorul ne dă de înțeles că nu este un păcat să citești cărți laice și să asculți cântece laice, dacă acestea sunt bune. Biserica, deci, este realistă și nu este obscurantistă.

Sunt jocurile şi sporturile un păcat?

Unii sfinți, cum ar fi Nicodim Aghioritul, considerau că un creștin nu trebuie niciodată să râdă. Sfinții Ioan Gură de Aur și Antonie cel Mare nu erau de această părere, iar Sfântul Nicolae Velimirovici avea un simț al umorului accentuat.

Ioan Gură de Aur scria: „râsul… în sine nu constituie păcat, atunci când este reținut și firesc, însă poate conduce la păcat.” Antonie cel Mare menționa că „semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos” sunt „privirea, mersul, glasul, râsul, ocupațiile și întâlnirile cu oamenii.”

Citind cartea Sfântului Nicodim Aghioritul „Hristoitia”, cineva ar putea înțelege că orice joc constituie un păcat. Dar Biserica se împotrivește doar jocurilor de noroc, deoarece sunt nefolositoare și sunt o formă de câștig fără merit, însă nu consideră că jocurile și sporturile bune ar fi păcătoase.

Este creştineşte să ne bucurăm?

O cunoștință de a mea, care lucrează în SUA, lăuda cultele protestante pentru faptul că acestea îndeamnă oamenii să se bucure și se roagă pentru membrii bolnavi. Însă Biserica Ortodoxă a urmat întotdeauna porunca Apostolului Pavel „bucurați-vă pururea” (Filipeni 4, 4), dar și un alt îndemn biblic: „fericiți cei ce plâng” (Matei 5, 4). Protestanții zic că urmează doar Biblia. Dacă este așa, să nu uite că în Biblie, pe lângă cerința de a fi mereu bucuroși, mai există și îndemnul de a plânge.

Într-adevăr, noi trebuie să fim triști și să plângem pentru păcatele noastre și ale altora. Pavel, care ne îndemna să ne bucurăm mereu, a fost el însuși un model de mare tristețe. El era foarte îndurerat pentru faptul că poporul evreu nu l-a acceptat pe Hristos drept Mesia (Romani 9, 2) și îi sfătuia cu lacrimi pe frații săi creștini (Fapte 20, 31; II Corinteni 2, 4).

Dreptul Iov este, de asemenea, model de întristare bună: „N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?” (Iov 30, 25). Datorită întristării, Apostolului Petru și regelui Ahab li s-au iertat păcatele. Cât de amare au fost lacrimile lui Petru după ce s-a lepădat de Hristos!

Mentalitatea zilelor noastre ne spune că omul trebuie să nu se întristeze, că a fi fericit înseamnă a trăi o viață plină de plăceri, a râde mult și a nu vorbi despre lucruri ca moartea sau nenorocirile, ca și cum dacă nu vei vorbi despre ele, acestea nu se vor întâmpla. În majoritatea acatistelor ortodoxe vedem în toate icoasele de mai multe ori cuvântul „Bucură-te”. De ce în Săptămâna Luminată nu se postește nici măcar miercuri și vineri și nu se fac metanii mari? Deoarece este o săptămână a bucuriei când Mirele este cu noi. Trebuie să fim bucuroși, dar nu trebuie să ne temem de întristare.

În ceea ce privește lauda adusă protestanților pentru faptul că se roagă pentru bolnavi, spun că Biserica Ortodoxă întotdeauna pomenește la slujbe pe cei bolnavi. Oamenii îi scriu în pomelnice și aprind lumânări pentru ei. Biserica are Taina Sfântului Maslu care se face anume pentru bolnavi.

De ce să-i mulţumim lui Dumnezeu şi atunci când avem necazuri?

O altă cunoștință de a mea era nemulțumită de faptul că din cauza Ortodoxiei oamenii, deși săraci, mulțumesc lui Dumnezeu. „Cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18). Nu e ceva neașteptat ca omul pentru care fericirea pământească este mai importantă decât cea cerească sau care nu crede în viața de după moarte, să considere anormal a mulțumi Domnului în necazuri și greutăți. Dar dreptul Iov, care nu știa că moartea nu este un sfârșit, l-a binecuvântat pe Dumnezeu nu doar când Acesta a dat, ci și când Acesta i-a luat averile și copiii.

Cel care crede în Înviere, să se gândească la cât de strălucit în fața cerului devine omul care mulțumește Domnului în nevoi. „Cine rabdă suferinţa mulţumind Domnului, primeşte cununa muceniciei”, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur. Acesta scrie: „Așadar când pierdem bogății și bani, să nu ne tulburăm, ci să zicem: „Slăvit să fie Dumnezeu”, și vom afla bogăție mult mai mare. Cât ne folosim din aceste cuvinte nu ne-am folosi  nici dacă am cheltui tot ce avem pe binefaceri, nici dacă am umbla peste tot căutând săraci pentru a-i ajuta, nici dacă ne-am risipi banii pentru a oferi mâncare celor înfometați. Din această pricină nu-l admir atât de mult pe Iov pentru că-și ținea casa deschisă celor aflați în nevoi, ci pentru faptul că a îndurat pierderea bunurilor sale mulțumindu-I și slăvindu-L pe Dumnezeu. Cel care poate, atunci când este încercat în necaz, să spună sincer și fără cârteală ceea ce a spus Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat” (Iov 1, 21), fie doar din pricina asta va fi arătat drept împreună cu Iov și va sta în slavă alături de Avraam.” Vedeți cât de ușor ne putem mântui în Ortodoxie și cu toate astea înșiși fiii ei o batjocoresc și le pare că e prea grea!

Apostolul Pavel ne spune clar că sărăcia, problemele și necazurile sunt semne ale iubirii lui Dumnezeu: „Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi” (Evrei 12, 5-8). Cu siguranță, marile probleme pe care popoarele ortodoxe le-au avut pe parcursul istoriei sunt semne ale marii iubiri a lui Dumnezeu față de acestea.

Altcuiva nu-i place smerenia ortodoxă, faptul că trebuie să te simți foarte vinovat pentru păcatele tale. Unul ca acesta ar putea zice că la alte culte creștine e mai bine pentru că la ele nu ești nevoit să te simți chiar atât de vinovat, rău și păcătos. Toate confesiunile creștine consideră că Biblia este fără greșeală. Să vedem cât de biblică este smerenia ortodoxă.

În Sfânta Scriptură întâlnim pilda vameșului și a fariseului. Fariseul a făcut multe fapte bune, dar din cauza că s-a mândrit și s-a lăudat cu ele, a devenit mai păcătos, pe când vameșul, care avea multe păcate, datorită smereniei, a devenit mai bun decât mândrul vameș care a făcut multe fapte bune. Sfântul Apostol Pavel se considera „cel mai mic dintre apostoli” și nevrednic de numele de apostol (I Corinteni 15, 9). Deci smerenia propovăduită de Biserica Ortodoxă nu este invenția Sfinților Părinți. Ea va aduce multă liniște sufletului.

În zilele noastre există destule voci care ne spun să fim mândri și să avem încredere în forțele proprii, pe când Iisus Hristos ne zice că „fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Biserica niciodată nu s-a adaptat la mentalitatea societății, deoarece omul este păcătos și imperfect și, prin urmare, societatea și mentalitatea ei sunt imperfecte. Smerenia nu este deloc grea, pe când mândria îl face pe om să sufere. „Dacă ne socotim păcătoși atunci când suntem păcătoși, precum și suntem, ne îndreptăm cum s-a îndreptat vameșul, cu cât mai mult ne vom îndrepta când ne socotim păcătoși deși suntem drepți?”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Poţi fi creştin dreptcredincios fără a aparţine Bisericii?

Creștinismul ortodox este acuzat de faptul că el se consideră doar pe el însuși corect și consideră toate celelalte credințe greșite. Din Sfânta Scriptură reiese clar că creștinismul este singura religie mântuitoare. Așa cum creștinismul este singura religie mântuitoare, tot așa, Ortodoxia, din tot creștinismul, este singura confesiune mântuitoare, iar restul sunt erezii. Noul Testament ne vorbește despre erezii apărute în primul secol creștin, cum ar fi dochetismul. Cineva ar putea spune că protestanții și catolicii se consideră cei mai corecți, dar nu în felul „extrem” și „orgolios” al ortodocșilor. Au existat și există eretici care consideră că și ceilalți sunt creștini și membri ai Bisericii. Ar reieși că dreptcredincioșii trebuie să-i considere și pe eretici membri ai Bisericii, să fie „corecți” și „democrați” și să nu-i mai numească eretici. Dar această gândire aparent logică vine din viclenia diavolului! Scriptura ne spune clar că Biserica este una, nu pot fi mai multe și nu va fi biruită nici de porțile iadului (Matei 16, 18). Rezultă că după schisma din 1054, una din cele două biserici (ortodoxă și catolică) nu este Biserică!

Unora li se pare că le este drag Hristos, dar nu aparțin nici unei religii. Unii hulesc preoții și Biserica, dar li se pare că îl iubesc pe Hristos. În momentul în care combați Ortodoxia și Biserica, îl combați pe Hristos, deoarece acestea au fost create de Hristos și tot ce au ele este iubit de Hristos. Am căutat să demonstrez că Ortodoxia nu este teroristă. Ea este plină de discernământ. Într-adevăr este strictă și riguroasă. Totuși, este singura credință dreaptă.

Însuși Hristos ne spune că drumul spre mântuire este greu: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7, 13-15) Pe de altă parte, tot Hristos ne încurajează și ne spune că este ușoară calea cea dreaptă: „jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11, 30)

Fără doar și poate, Ortodoxia este singura credință sfântă și nepătată. Ea va lumina toate neamurile. Este strictă, dar nu tiranizează omul, căci este realistă.

Închei acest articol cu un citat din Sfântul Ioan de Kronștadt: „O, Dumnezeiasca noastră credință! Dumnezeiasca ortodoxie, ortodoxie care luminezi mai strălucitor decât soarele, cucerită pentru noi prin sângele apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, preacuvioșilor și tuturor drepților, vino la noi! – O, mărgăritar de mult preț! O, comoară ascunsă în țarină (în inimă și în Biserică)! O, înnoire! O, nestricăciune! O, lumină! O, sare Dumnezeiască! O, soare preastrălucitor! O, însăși viața veșnică! O, împăcare cu Dumnezeu Cel Drept a oamenilor păcătoși! O, lanț de aur ce ne leagă cu cerul! O, scară de aur către cer!”

 Un material realizat de C.B. pentru www.ortodox.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com