Header image

Lecţie de viaţă. Fata care scrie cu piciorul şi-a luat licenţa în Psihologie şi îşi caută o slujbă: „Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată!”

20:38, marți, 28 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Condamnată să-şi traiască viaţa într-un scaun cu rotile, o tânără din Călăraşi nu-i face pe plac deloc destinului. Anca Botoi nu stă închisă în casă, nu plânge, nu se vaită. Trăieşte ca un om normal şi are forţa de a-şi depăşi cu zâmbetul pe buze soarta. Nu-şi poate folosi decât piciorul stâng cu ajutorul căruia scrie la calculator.

Are o minte sclipitoare şi este un exemplu de perseverenţă, curaj şi demnitate. Deşi s-a născut cu tetrapareză spastică extrapiramidală, Anca, în vârstă de 32 de ani, nu a fost nicio clipă doborâtă de boala cruntă care o macină. A luptat în fiecare secundă, reuşind să dea lecţii de viaţă şi celor mai sănătoşi oameni. A învăţat pe rupte, zi şi noapte, şi acum şi-a văzut visul cu ochii: este licenţiată în Psihologie, examen pe care l-a trecut cu nota 7 şi vorbeşte două limbi străine.
I-a fost greu, a muncit mult, dar bucuria imensă din suflet nu i-o poate lua nimeni. Ştie engleză şi spaniolă, a scris două cărţi, una autobiografică- „Frânturi de viaţă fără aripi”, alta cu poveşti pentru copii- „Basme”, şi se pregăteşte pentru cea de-a treia, un volum de poezii.

„Îmi place foarte mult să scriu şi să pun suflet în ceea ce creez. Poate şi faptul că nu am avut o copilărie obişnuită, ci marcată de boală şi suferinţă, mă ajută să-mi ducă planul la bun-sfârşit. Vârsta inocenţei este cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia. Destinul nemilos m-a îndepărtat pe mine de toate acestea“, spune Anca Botoi.

Ambiţia şi curajul de a demonstra că nu este altfel decât ceilalţi au transformat-o pe Anca în propriul său profesor. ”Anii de facultate au fost dificili, grei, pentru că am  fost înscrisă la învăţământ la distanţă. Una e să îţi vorbească un profesor, să-ţi explice pe îndelete şi alta e să te chinui singură. Zile întregi, nopţi, ore de studiu, documentări, toate le-am realizat singură. Limba engleză am învăţăt-o în timpul liceului, iar spaniola am deprins-o numaidecât de la televizor, urmărind telenovele”, povesteşte Anca.

Acum, cea mai mare dorinţă a Ancăi este să-şi găsească o slujbă. Vrea să se facă utilă, să-şi ajute semenii şi este dispusă să lucreze ca şi traducător ori psiholog.  Chiar dacă ea însăşi este dependentă de o persoană care s-o îngrijească, spune că este hotărâte să demostreze că nimic nu o poate opri. “Sunt momente când nici eu nu pot să-mi imaginez de unde am atât forţă. Dumnezeu nu m-a părăsit nicio clipă, iar mama este singura fără de care nu aş fi putut realize mai nimic. Este îngerul vieţii mele. Vreau să ajut şi eu alte persoane, să le dau sfaturi, să înveţe din experienţa mea că nu trebuie să te laşi învins niciodată”, explică Anca.

Calculator adaptat special

Din cauza gravelor probleme de sănătate, Anca nu-şi poate folosi decât piciorul stâng. Cărţile pe care le-a publicat au fost scrise la un calculator adaptat special cerinţelor ei.

La picior are un mouse, iar tastatura este pe monitorul computerului. De acolo alege literele, iar piciorul dirijează formarea cuvintelor.

Pentru că este o luptătoare, Anca este de câţiva ani voluntar şi asigură secretariatul la Centrul de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi din Călăraşi. Aici se întâlneşte zilnic cu prietenii şi prietenele care au ca şi ea, probleme fizice.

A început şcoala la 15 ani

Anca Botoi a început şcoala la 15 ani din cauza problemelor de sănătate. A absolvit Colegiul Economic din Călăraşi, iar în urmă cu patru ani s-a înscris la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Titu Maiorescu. Ştie să scrie la calculator de la 12 ani şi tot de la o vârstă fragedă lucrează alături de mama sa ca să îşi perfecteze cunoştinţele.

Tânăra nu vorbeşte normal, nu se poate hrăni singură şi nu poate să îşi folosească mâinile şi picioarele. Deşi stă în căruciorul cu rotile pentru că boala care o chinuie încă de la naştere este îngrozitoare, Anca este o persoană lucidă, obiectivă şi cu simţul umorului. Are cinci intervenţii chirugicale: două la şold şi trei alungiri de tendoane la picioare, toate eşuate, însă trece repede peste acest calvar şi încearcă să-ţi atragă atenţia spre alt subiect. „Le-am depăşit pe toate. Important e să gândeşti pozitiv şi să speri că ziua de mâine va fi mai bună“, spune, emoţionată, tânăra.

sursa http://adevarul.ro

646x404

Contact Form Powered By : XYZScripts.com