Header image

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

13:51, sâmbătă, 4 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

4 martie 2017. În sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni.

După cum este specific Postului Mare, numeroși creștini din întreaga lume și-au îndreptat astăzi pașii către sfânta biserică pentru a primi Taina Mărturisirii și a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Același lucru au făcut și numeroși creștini ai orașului Ungheni care au participat astăzi la Sfânta Liturghie din Catedrala Episcopală, care sa arătat astăzi neîncăpătoare.

După citirea pericopei evanghelice cu binecuvântarea Ierarhului, Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat despre importanța vieții cum o trăim aici pe pământ: Oamenii se zbat în tot felul pentru a trăi în plăcerile pătimașe căutând nemurirea, dar, tot oamenii, știu că prin Biserica Ortodoxă o poți căpăta și îi da valoare, puțini sunt cei care doresc să-și găsească sensul vieții și să trăiască alături de izvorul Vieții, Hristos, care este Veșnicia însăși și ne cheamă în împărăția Sa cea Veșnică!

După ce toți creștinii  sau mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, Preasfinția Sa, împreună cu alți preoți ai catedralei i-au împărtășit cu Sfintele și Dumnezeieștile Taine pe fiecare în parte.

La final Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură pentru creștinii catedralei vorbindu-le despre pocăință şi pregătirea pentru primirea sfintelor taine.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com