Header image

Lupta ideologică al bolşevicilor împotriva Bisericii. Campania de batjocoră a sfintelor moaşte

9:17, sâmbătă, 12 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

În perioada anilor 1918-1919, puterea sovietică, în rînd cu represiile directe, a dus şi o luptă împotriva Bisericii şi la nivelul de ideologii. A început lupta pentru sufletele a celor ortodocşi, care nu doreau să îşi schimbe ideologia. Chiar şi atunci, conducerea statului a lansat o campanie ideologică antireligioasă, pentru a lichida din Biserică pe toţi adepţii săi. A fost stabilit scopul: să trezească la popor neîncrederea în Biserică, să o acuze de înșelarea oamenilor[1].

Din anul 1918, a început o adevărată promovare antireligioasă în presa bolşevică. Ierarhia bisericească era învinuită de susţinerea claselor exploatatoare, al amăgirii poporului, al susţinerii contra revoluţionarilor.

La 25 ianuarie, anul 1918, Soborul a primit hotărîrea care ameninţa cu anatema pe toţi cei care vor participa la realizarea decretului din 23 ianuarie, deoarece acest decret este un act deschis de prigoană a Bisericii.

Soborul a conştientizat atunci faptul că puterea sovietică încearcă să distrugă Biserica chiar şi încălcînd normele legale. Reieşind din experienţa altor Biserici Locale, era evident, că prima lovitură va fi dată asupra înaintestătătorului. În legătură cu aceasta a fost necesar să fie ales un urmaş al patriarhului cu toate drepturile sale.

La 28 februarie, anul 1918, Soborul a emis hotărîrea, care avea scopul să prevină furturile bunurilor bisericeşti. Conform acestei hotărîri, urma ca să fie create comunităţi de mireni. Desigur paza se realiza prin metode paşnice şi în condiţiile de încalcarea a legii era total ne efectivă. Concomitent cu acţiunile statului ce erau de ordin legal, în întreaga ţară se desfăşurau multiple şi masive represii împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, ce erau sanţionate de Stat.

În această perioadă valul represiilor s-a intensificat. În vara anului 1918, au decedat încă cîţiva din episcopi. Pe 16 iunie a fost executat arhiepiscopul de Tobolisk Germoghen (Dolganev) Cauza răfuielii era că el activ îşi susţinea famila aflată în exil. În acelaşi timp au fost ucişi arhiepiscopu Andronic de Permi şi episcopul Feofan Solicamskii, pentru că au spus adevărul despre răutăţile înfăptuite de puterea sovietică. Soborul a trimis o comisie pentru cercetarea acestor cazuri, dar bolşevicii i-au arestat pe membrii acestei comisii şi i-au executat şi pe ei[2].

Peste tot se înfăptuiau ucideri al slujitorilor bisericeşti. Uneori actele nemiloase asupra clerului se înfăptuiau fără o hotărîre directă al puterii şi era înfăptuită de către grupe înrăite ale armatei roşii sau grupurilor de susţinători ai politicii statutului.

Pe 4 iulie 1918, în Ecaterinburg, în subsolul casei familiei Ipatiev, bolşevicii l-au ucis pe Împăratul Nicolai al II-lea împreună cu toată familia sa, Împărăteasa Alexandra, urmaşul prestolului Alexei şi principesele Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia.

Aflînd despre executarea împăratului, patriarhul Tihon după Sfînta Liturghie, a spus următoarele: ,, Zilele acestea s-au înfăptuit fapte groaznice – este împuşcat fostul nostru Împărat Nicolai Alexandrovici, şi conducerea noastră de vîrf, Comitetul Executiv a aprobat aceast fapt şi l-a recunoscut drept ca o legalitate. Dar conştiinţa noastră creştină , condusă de cuvîntul Lui Domnezeu , nu poate fi deacord cu aceasta. Noi, ascultînd de Cuvîntul Lui Dumnezeu, trebuie să judecăm şi să nu acceptăm acest fapt. Altfel sîngele celui executat va cădea şi asupra noastră, nu doar asupra celor care l-au realizat. Fie că pentru aceasta pe noi ne vor numi anti revoluţionari, fie ne vor închide în închisori, fie ne vor executa. Noi suntem gata toate acestea să le răbdăm cu nădejdea că şi nouă ni se vor trimite cuvintele Mîntuitorului nostru: ,, Fericiţi sunt cei sînt cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi-l păzesc”, (Luca.11,28)” [3].

Pe data de 25 octombrie a anului 1918  patriarhul Tihon s-a adresat cu o adresare către Adunarea comisarilor poporului, în care şi-a exprimat marea scîrbă a nevoilor şi suferinţelor, prin care trece poporul rus de la luptele interne între fraţi, şi al suferinţelor îndurate de mucenici şi mărturisitorii credinţelor. Adresarea sa se încheie cu chemarea:

,,Vă îndem să sărbătoriţi jubileul primului an al conducerii sovietice prin eliberarea celor din închisori, prin oprirea vărsării de sînge, al batjocorii, distrugerii şi intimidării credinţei; adresaţi-vă nu către distrugere, dar către organizării ordinii şi a legalităţii, oferiţii poporului mult aşteptata odihnă de la această teroare.  Dar dacă nu vă veţi opri, o să daţi răsplată pentru sîngele vărsat de voi. Că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei, 26,52)” [4].

Biserica  recunoştea guvernul ca fiind unul legal, necontenit chema poporul rus pentru fidelitate lui, avînd nădejdea că în acest chip va preîntîmpina sau măcar va reţine începutul neînţelegerilor şi necazurilor. Nu avea cine să ia apărarea Soborului în societate, ziarele şi jurnalele editate, care compătimeau Biserica, erau închise, dar celelalte, care funcţionau au ajuns în mîinile în persoanelor supuse puterii[5].

Lenin a evoluat în activitatea sa ca un ateu convins. Principiile antireligioase formulate de liderul communist au fost dure şi necruţătoare, iar lupta împotriva religiei a contribuit la distrugerea patrimoniului spiritual al societăţii.

Atitudinea agresivă faţă de religie şi-a camuflat-o prin elaborarea principiului de libertate a conştiinţei: ,,Religia trebuie să fie declarată o chestiune particulară. Fiecare om trebuie să fie absolut liber de a împărtăşi orice religie sau de a nu recunoaşte nici o religie, adică să fie ateu, aşa cum şi este de obicei orice socialist. Este absolute inadmisibil să se facă vreo deosebire între cetăţeni în ceea ce priveşte drepturile lor în funcţie de convingerile lor religioase”.

Astfel confruntarea dintr Partidul Comunist şi religie devenise inevitabilă. Lenin a elaborate un întreg program, pe care proletariatul trebuia să-l inpună statului contemporan şi bisericii contemporane în cazul cuceririi puterii politice de către comunişti.

Ideologia antireligioasă promovată de Lenin  a fost confirmată prin legea fundamental a Statului – Constituţia, şi prin redacţia a doua a Programului Partidului bolşevic, adoptat în martie 1919, în care la paragraful 13, se fac referinţe la religie. Autorităţile comuniste au formulat drept sarcină primordial  continuarea luptei contra religiei şi Bisericii, excluderea definnitivă a religiei din viaţa poporului[6].

În întreaga ţară s-au organizat campanii represive împotriva Bisericii şi a clerului. Pe tot cuprinsul Rusiei clopotele bisericilor au încetat să mai bată. În ajunul sărbătorilor religioase Lenin considera că este necesară o intensificare a propagandei antireligioase, în special în timpul sărbătorilor de Paşt [7].

Astfel el dorea prin politica sa ateistă să lovească agresiv în inima Bisericii şi a creştinilor deoarece sărbătoarea Sfintelor Paşti este considerată cea mai importantă sărbătoare din calendarul bisericesc.

Zguduitură puternică a vieţii bisericeşti a fost deschiderea moaştelor a Sfinţilor de pe tot pămîntul rusesc prin decretul de pe 14 februarie 1918 emis de către Comisariatul Popular de Justiţie. [8]  Deschiderile sfintelor moaşte erau realizate de comisii speciale în prezenţa preoţilor, se întocmeau protocoale. Dacă în rezultatul deschiderii se descoperea că moaştele nu s-au păstrat în întregime, această circumstanţă era promovat ca un eveniment al biruinţei ateismului.

Deja în anul 1918 a început o adevărată campanie orientată împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse în cadrul presei ce se afla în subordonarea bolşevicilor. Ierarhii şi mirenii erau învinuiţi în susţinerea claselor exploatatoare, în minciuna seculară şi de amăgire a porului neştiutor. În timpul de vîrf al al războiului civil, au început să învinuiască Biserica de susţinere activă a contra revoluţionarilor. Puterea sovietică a început înaintarea asupra poziţiilor Bisericii în acele puncte , care erau considerate cele mai slabe. Din această cauză au început campania lor de deschidere a moaştelor întocmai în toiul războiului civil. După învăţătura Bisericii, moaştele, – sunt trupurile ale sfinţilor care au murit, care nu sunt supuse putrezirii şi descompunerii, care trebuie să fie cinstite la fel ca şi icoanele. Dar în Rusia foarte activ bîntuia superstiţia, că moaştele trebuiau să fie numaidecît cele ce nu se supun la putrezire.

Luînd aceasta în consideraţie, bolşevicii au decis să se folosească de acest prilej şi să desfăşoare pretutindeni campanii de demonstraţie a deschiderii moaştelor sfinţilor. Campania s-a desfăşurat în perioada cuprinsă de la 23 octombrie a anului 1918, pînă la 1 decembrie, anul 1920. În toată această perioadă de desfăşurare a campaniilor nemiloase au fost deschise 65 de moaşte.

Pe 17 februarie 1918, patriarhul Tihon a emis un decret cu privire eliminarea pricinilor de sminteală a credincioşilor. În ucaz se spunea : ,,Prin truda evlavioasă a credincioşilor au fost create racle frumoase şi preţioase pentru a fi amplasate şi cinstite sfintele rămăşiţe şi oase ale celor slăviţi de Dumnezeu. Consider necesar în această perioadă să evităm orice motiv de batjocoră şi de sminteală, vă cer Sfinţiilor voastre cu evlavie, dragoste păstorească şi cu înţelepciune să eliminaţi orice motive de sminteală în privinţa sfintelor moaşte, în orice situaţie, cînd şi unde va fi posibil şi necesar şi posibil”.

Dar realizarea acestui decret pentru mulţi arhierei a fost greu de realizat şi chiar un lucru foarte riscant. Încercările de a examina moaştele înainte de deschiderea lor publică, deseori slujeau drept un pas pentru un proces de judecată[9].

În anii 1919-1920 au fost deschise moaştele Sfinţilor ierarhi Mitrofan de Voronej, Pitirim de Tambov, Ioasaf de Belgorod, a cuvioşilor Macarie de la Caleazin, Efimie de la Suzdal, Nil de Stolobensc, Serghie de la Radonej, iar pe 17 aprilie 1920, au fost deschise moaştele Sfîntului Cuviosului Serafim din Sarov, care este unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi şi este considerat ca apărător al întregii Rusii. Pînă în toamna anului 1920 au fost înfăptuite 63 de profanări publice[10].

Profanările aveau în primul rînd scopul de discreditare şi de batjocoră a relicvelor bisericeşti în întreaga societate sovietică, cu aceste acţiuni nemiloase şi hulitoare al Bisericii şi împotriva lui Dumnezeu, se urmărea să nimicească în totalitate spiritul credinţei în societate.

Moaştele Sfîntului Serghie de Radonej au fost deschise pe 11 aprilie 1919. Înainte ca aceasta să fie săvîrşită, înaintea porţilor lavrei s-au adunat o mulţime de credincioşi, carea s-au rugat toată noaptea. Dimineaţa credincioşilor li s-a permis să intre în lavră. Înaintea raclei cu sfintele moaşte au fost puse multe lumînări, în decurs de trei zile mii de credincioşi au venit să se închine la raclă şi la moaştele descoperite al sfîtului.

În martie, anul 1920, ca răspuns la continuarea desfăşurării campaniei de deschidere şi de profanare a moştelor, Patriarhul Tihon a trimis o scrisoare preşedintelui Comitetului Central al Statului domnului Kalinin, în care a declarat că acţiunile autorităţilor statale ,, sunt un act vădit ilegal ce încalcă legea din punct de vedere al legislaţiei sovietice”.

În continuare Patriarhul a dezminţit acuzaţiile care în s-au modelat de către autorităţi. În particular, lui i se încrimina specularea cu lumînări, care credincioşii le cumpărau în biserici. Şi  dacă nu a reuşit să oprească deschiderea moaştelor, atunci absurditatea acuzaţiilor înaintate împotriva lui era atît de evidentă încît chiar judecata sovietică nu putea iniţia un proces împotriva Patriarhului Tihon[11].

Andrei Enachi

[1] Александр Солженицын, Архипелаг Гулаг 1918-1956, Екатеринбург:У-Фактория,2006, c.325.

[2] О. Шведов, op.cit, с.96

[3] Владислав Цыпин, История Русской Православной .., с.362

[4] М. Губонин, op.cit., c.175

[5] Владислав Цыпин, История Русской Православной .., с.356

[6] Ludmila Tihonov, Politica Statului Sovietic faţă de cultele din R.S.S. Moldovenească (1944-1965), Chisinau: Prut

    International, 2004, p.18-19

[7] Ibidem,  p.20

[8] Dormidont Cecan, op.cit., p.53

[9] Владислав Цыпин, История Русской Православной .., с.375

[10] Ibidem, p.376-377

[11] А.Н.Сахаров, op.cit., с.155.

Va urma…

352134

Contact Form Powered By : XYZScripts.com