Fost fotbalist la Rapid, de cinci ani călugăr la Mănăstirea Putna

A jucat fotbal de la vârsta de 14 ani, a fost de o valoare certă, iar la 20 de ani, când adevărata sa carieră abia începea, s-a retras brusc de pe gazon, călugărindu-se. Fără nici o explicaţie, fără să-şi anunţe măcar familia, a ales viaţa monahală, şi nu a vrut niciodată să vorbească public despre alegerea sa.

Este călugăr de şapte ani, iar anii petrecuţi pe gazon par a fi daţi de mult uitării.

Aceasta este în câteva cuvinte povestea de viaţă a lui Eduard Bandi, fostul fotbalist al echipei Rapid Bucureşti, care a ales să se călugărească în 2002, la vârsta de 20 de ani. Hotărârea sa de atunci nu a fost deloc o rătăcire de moment, dovadă în acest sens fiind că astăzi, la şapte ani distanţă, Eduard Bandi, actualmente călugărul Pahomie, continuă să slujească la mănăstire. După aproximativ doi ani petrecuţi la Mănăstirea Gura Motrului, în judeţul Mehedinţi, fotbalistul originar din judeţul Gorj a ajuns la Mănăstirea Putna, unde s-a integrat perfect, fiind acum mâna dreaptă a stareţului mănăstirii.

Refuză să vorbească despre viaţa lui

În urmă cu câteva zile am ajuns la Mănăstirea Putna, în încercarea de a sta de vorbă cu călugărul Pahomie şi a-i afla povestea vieţii. Foarte amabil, stareţul mănăstirii, părintele Melchisedec Velnic, ne-a explicat că Pahomie nu este momentan în mănăstire, fiind plecat cu autoturismul locaşului de cult pentru rezolvarea unor probleme interne, însă am pierde timpul dacă l-am aştepta.
„Au mai fost şi ziarişti de la Bucureşti, ultimii şi acum două-trei săptămâni, însă el nu doreşte să vorbească despre viaţa lui, trebuie să-i respectăm dorinţa. La noi, la călugări, se spune că tăcerea este cea mai de preţ”, ne-a spus părintele Melchisedec Velnic.
Stareţul a acceptat însă să ne spune câte ceva despre Pahomie, mai ales că acesta este şoferul său personal şi îl cunoaşte foarte bine.
„E un om de mare nădejde, credincios şi cu frică de Dumnezeu. Este venit la noi la mănăstire din 2004, şi de câţiva ani este şoferul meu. Vă daţi seama că nu puteam să dau o astfel de misiune decât unui om în care am mare încredere”, ne mărturiseşte părintele stareţ, care are doar cuvinte de laudă la adresa sa.

Rupt total de lumea exterioară

Când întrebăm cum de a ajuns acesta tocmai la Putna, stareţul ne arată că un călugăr are dreptul de a-şi alege locul în care să-l slujească pe Dumnezeu, condiţii în care a fost primit cu braţele deschise când a venit la porţile mănăstirii.
Stareţul spune că fostul fotbalist s-a rupt total de lumea exterioară şi nici nu ar avea cum să fie altfel.
„La noi la mănăstire nu este nici televizor şi nici radio. E un singur televizor în locul unde mai sunt cazaţi cei care vin din exterior, însă călugării nu au acces la el. Şi eu m-am rupt total de lumea exterioară, de doi ani nu mai ascult nici ştirile de la radio. Este alegerea noastră, a tuturor celor de aici”, se confesează stareţul, când îl întrebăm dacă Pahomie a mai păstrat un minim contact cu lumea fotbalului.

Scârbit de jocurile impresarilor şi patronilor

Încercăm să aflăm dacă Pahomie i-a povestit vreodată ceva despre lumea fotbalului şi despre motivele care l-au făcut să renunţe la aceasta.
„A fost scârbit de ce era în jurul lui, de faptul că nu putea să fie pe propriile picioare. Ştiţi dumneavoastră cum e, mai bine ca mine, impresari, patroni…”, spune stareţul, care dă de înţeles că nu vrea să mai vorbească de aceste lucruri, catalogându-le drept amintiri din trecutul lui Pahomie, care nu mai au nici o importanţă şi relevanţă pentru el.

Cariera de fotbalist a lui Bandi

Bandi s-a apucat de fotbal la vârsta de 14 ani, la Motru, după doar şase luni fiind luat la Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin”, unde s-a pregătit timp de trei ani. În scurta sa carieră a evoluat în divizia B, la Tractorul Braşov, în divizia A, la Rapid Bucureşti, unde îşi făcuse deja un nume, şi în Republica Moldova, la Şerif Tiraspol. În paralel, a fost selecţionat şi la naţionala de tineret a României, fiind considerat un fundaş de mare perspectivă.
Într-un interviu acordat unui cotidian de sport în 2002, nu cu mult timp înainte de a se călugări, acesta declara că îi datorează foarte multe lui Viorel Hizo, cel care l-a titularizat prima dată la Rapid. De asemenea, fotbalistul avea cuvinte de laudă şi despre Ion Moldovan, atunci antrenor al echipei naţionale de tineret. Acesta din urmă îl caracteriza drept un jucător cu prea mult bun simţ, care nu vrea să supere pe nimeni, nici măcar pe adversar.

 de Florin PAIU

Sursa: http://www.monitorulsv.ro