Plânsul călugărilor. Suspinul unui părinte după Sfântul Munte

O poiezie extraordinară scrisă de un părinte din Sfântul Munte Athos, citită pe un fundal muzical extraordinar!

De ce suspini nemângâiat, iubitul meu Părinte?
De ce eşti trist şi’ndurerat şi plângi fără cuvinte?
De ce’ţi curg lacrimi pe obraz şi plângi în multe rânduri?
De ce nu’ţi spui al tău necaz şi stai mereu pe gânduri?

De ce asculţi până târziu cum bate vântul afară?
Şi plângi cu el şi eşti pustiu în fiecare seară…
Te văd mereu că stai ş’asculţi un cântec plin de jale
Văd lacrimile care’ţi curg udând ale tale haine

De ce asculţi până târziu cântări şi rugi greceşti?
Plângând amar şi eşti pustiu şi nu te linişteşti
De ce iubeşti în nopţi de taină imagini preaiubite?