Header image

Puterea psalmilor

23:18, marți, 29 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

O creștină dintr-un oraș se ruga mult lui Dumnezeu, citind zilnic la Psaltire cu post și metanii. Dar diavolul, care nu poate suferi rugăciunea cu lacrimi și post, și mai ales citirea psalmilor, prin care vrăjmașii sunt izgoniți din casele creștinilor ca de o văpaie de foc, a făcut acestei creștine o ispită ca aceasta.

Copilul ei de trei ani se juca într-o zi cu Psaltirea în casă. Apoi, cu ea în mâini, s-a urcat pe fereastră și, din lucrarea vrăjmașului, a căzut jos în curte de la etajul al patrulea.

Însă mâna lui Dumnezeu l-a scăpat pe copil în chip minunat de moarte, căci, agățându-se de niște sârme, a rămas nevătămat, fiind găsit jos cu Psaltirea lângă el.

Iar mama lui crezând că a murit, a căzut la rugăciune înaintea Mântuitorului și a Maicii Domnului cu multe lacrimi și durere în suflet, cerând salvarea fiului ei. După două zile de ședere la spital, copilul a fost adus acasă sănătos.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovniceşti, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 131

moi-rodi29

Contact Form Powered By : XYZScripts.com