Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sf. Vasile cel Mare celebrată la Catedrala Episcopală din Soroca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului și a Sf. Vasile cel Mare celebrată la Catedrala Episcopală din Soroca

11:30, luni, 14 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie: , ,

La data de 14 ianuarie, când Biserica prăznuiește Tăierea împrejur a Domnului, pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și începutul Noului An calendaristic (stil vechi), PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a slujit împreună cu clericii Catedralei Episcopale și enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie în biserica centrală a orașului Soroca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Adresându-se binecredincioasei adunări, Episcopul Ioan a vorbit despre importanța fiecărui eveniment în parte dintre cele trei și despre felul cum trebuie să petreacă un bun creștin această zi însemnată.

Totodată, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare tuturor credincioșilor care poartă numele Vasile, îndemnându-i să ia aminte la viața marelui luminător și să-i ceară în tot timpul vieții mijlocirea în fața Dreptului Judecător.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Episcopul Sorocii a oficiat slujba Te Deum-ului de Anul Nou și a transmis urarea de „La mulți ani” tuturor credincioșilor. De asemenea, respectând tradiția, Episcopul Ioan, împreună cu preoții slujitori au semănat credincioșii.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com