Header image

Școala părinților – De ce să înväțăm să acceptăm punctul de vedere al copilului

Înainte de a-i spune copilului că este timpul să plecați de la locul de joacă, sau să îi amintești că acel camion grozav la care se uită cu atâta interes trebuie să rămână la magazin, acceptă punctul său de vedere. Acceptă sentimentele și dorințele copilului tău, chiar dacă acestea par ridicole, iraționale, egoiste sau greșite. Asta nu înseamnă că ești de acord cu el, și în mod sigur nu înseamnă să fii indulgent și să permiți un comportament nedorit.

Acceptarea nu înseamnă condamnarea acțiunilor copilul nostru. Înseamnă, de fapt, recunoașterea sentimentelor din spatele acțiunilor. Este un mod simplu, profund, de a vedea experiența și sinele copilului nostru. Demonstrează înțelegerea și acceptarea noastră. Trimite un mesaj puternic care ar spune… Fiecare gând, dorință, sentiment al tău, fiecare expresie a minții, trupului și inimii tale – toate sunt firești și te iubesc, oricare ar fi acestea.

(Mulți dintre noi pot gândi: „Ei, cum adică să-i accept toate mofturile copilului?” Nu, nu înseamnă să acceptăm mofturi, ci să iubim copilul în orice situație, orice gânduri sau dorințe ar avea. Și, dacă ne gândim bine, nu ne iubește Dumnezeu pe noi, cei care suntem atât de îngrozitor de mofturoși? Cei care îl părăsim de atâtea ori pentru o mâncare gustoasă, pentru un iPhone, pentru o haină cu sclipici sau pentru o farfurie cu flori? Și ne iubește, ne acceptă așa cum suntem! Ne lasă să ne mai îndepărtăm de El, se bucură enorm atunci când ne întoarcem, dar ne iubește întotdeauna la fel de mult, adică FOARTE mult! N.t.)

Acceptarea este simplă, dar nu este ușoară. De fiecare dată este împotriva pornirilor de moment, chiar dacă am făcut-o de mii de ori. Nu cumva acceptarea dorințelor copilului nostru va duce la mai rău? Nu cumva, dacă îi vom spune copilului „Știu cât de mult îți dorești o înghețată ca cea pe care o are prietenul tău, și chiar pare foarte gustoasă, dar deșertul îl vom lua mai târziu”, micuțul nostru va plânge mai tare, își va dori și mai tare acel lucru? Nu cumva este mai simplu să nu luăm în calcul sau să minimalizăm sentimentele copilului, să în distragem, să le redirecționăm sau să îi spunem ” Oh, puiule, nu acum”?

Teama că acceptarea sinceră a situației va duce la mai rău nu are totuși nici o bază. Dacă copilul se simte auzit și înțeles, îi este ușor să își elibereze sentimentele, să le dea drumul și să meargă mai departe.

Iată alte câteva motive pentru care acceptarea adevărului copilului nostru merită efortul destul de mare de care este nevoie:

1. Acceptarea poate opri crizele de plâns

Am văzut acest lucru de multe, multe ori. Fie că un copil este supărat pentru că s-a lovit, că s-a certat cu alt copil sau a avut un conflict cu părintele său, acceptarea a ceea ce s-a întâmplat, sau a faptului că este rănit, frustrat sau furios poate ușura durerea în mod miraculos. Să te simți înțeles îți dă o putere deosebită.

2. Să accepți în loc să judeci sau să „repari” ajută la dezvoltarea încrederii și îl încurajează pe copil să continue să își împărtășească sentimentele.

Părinții și cei ce au grijă de copii au o influență enormă, și răspunsurile lor au un impact deosebit asupra copiilor mici. Dacă, de exemplu, încercam să calmăm copiii asigurându-i că nu trebuie să fie supărați sau îngrijorați de ceva care îi deranjează, ei pot deveni mai puțin înclinați să își exprime sentimentele (Or, pentru un părinte este extrem de important să cunoască sentimentele copilului său, să știe că acesta e sincer, căci cu cine vrem ca să se sfătuiască copilul nostru dacă nu cu noi? N.t.). Dacă scopul nostru este ca sa păstrăm sănătatea emoțională a copilului nostru și să ținem deschisă ușa comunicării, cea mai bună alegere este să acceptăm. ( ex. Tata a plecat și tu ești trist. Te înțeleg și este firesc să te simți așa.”)

Una din fiicele mele adolescente mi-a reamintit recent acest lucru, când mi-a împărtășit furia și durerea ei din cauza că cea mai bună prietenă a ei a tradat-o. A fost atât de greu să nu-i spun că prietena ei este plină de greșeli și ca ea merită ceva mult mai bun! A fost atât de greu doar să ascult și să îi accept durerea și dezamagirea!  Pe cât de grea a fost această experiență pentru mine, o prețuiesc, pentru că fiica mea mi-a împărtășit cele mai adânci sentimente ale sale. Voi face tot ce îmi stă în puteri să o încurajez să facă din nou acest lucru. (Fiica mea și-a restabilit până la urmă relația cu vechea ei prietenă, înțelegându-i și acceptandu-i limitele acesteia, și eu am fost foarte fericită ca mi-am ținut limba după dinți.)

3. Acceptarea informează, încurajează dezvoltarea limbajului și inteligența emoțională.

Copiii încep să vadă mai clar sentimentele și dorințele lor atunci când discutăm despre ele. Dar nu numi niciodată direct un sentiment dacă nu ești sigur ca el există. Este mai sigur să folosim cuvinte precum „supărat” sau „deranjat” decât să sărim la cuvinte precum „speriat” sau „furios”, etc. Dacă nu ești sigur, poți intreba: ” Te-ai înfuriat că Ionuț nu te-a lăsat să te joci cu cuburile sale?”, „Te-ai speriat când a lătrat câinele sau pur și simplu te-a surprins?”

Și încă un avantaj: să vorbești despre aceste lucruri cu bebelușii, micuții, copiii de orice vârstă despre toate aceste lucruri care li se întâmplă este cel mai puternic, clar și natural mod de a-și dezvolta limbajul.

4. Acceptarea clarifică lucrurile, ne ajută să înțelegem și să simțim ce simte celălalt (să empatizăm)

Pentru  a exprima punctul de vedere al copilului nostru, trebuie mai întâi ca noi să îl vedem, așa că acceptarea ne ajută să explicăm copilului și ceea ce simțim noi. Atunci când spunem „Vrei să mai joc acest joc frumos cu tine, dar sunt prea obosit”, putem simți mai bine care este punctul de vedere al copilului nostru (și el să simtă ce simțim noi).

Să acceptăm situația și să punem întrebări (în special când nu cunoaștem motivul pentru care copilul nostru este supărat) ne poate ajuta să clarificăm misterul. ” Ești supărat și pare să te deranjeze ceva. Tocmai ai mâncat, scutecul tău e uscat. Poate trebuie să scoți aerul din burtică? Bine, te voi ridica chiar acum.”

5. Acceptarea eforturilor făcute de copil poate să dea toată încurajarea de care are nevoie copilul pentru a continua.

Iată un alt scenariu în care simplă acceptare poate face minuni. Decât să spunem „poți s-o faci!”, ceea ce creează o presiune, o apăsare asupra copilului, și poate să-l facă pe copil să creadă că ne dezamăgește, încearcă să spui ” Văd că muncești din greu, și faci progrese. Este intr-adevar un lucru greu. Este un pic frustrant, nu-i așa? „

6. Să acceptăm în loc să lăudăm îi ajută să rămână concentrați asupra lor înșilor

Este simplu, căci trebuie doar să ne abținem de la impulsul de a spune „Bravo!!” și de a face mare gălăgie, și, în loc, să zâmbim și să reflectăm: „Ai desprins mărgelele de plastic. A fost un lucru greu.”

„Lăsați bucuria interioară a copilului să fie adevărata să motivație. Poți zâmbi și poți să-ți exprimi sentimentele, dar abține-te de la complimente lingușitoare, de la aplauze și de la laude gălăgioase. Dacă faci acest lucru, copilul va începe să caute satisfacții din surse externe. Poate chiar deveni dependent de laude, devenind un actor ce caută aplauze, în loc să devină un explorator, un căutător, un creator. Lauda distrage și întrerupe procesul de învățare, pentru copil. Copilul se oprește din ceea ce face și se concentrează asupra ta, și câteodată nici nu se mă întoarce la activitatea sa.” Magda Gerber, Bebelușul tău cu încredere în sine (Your self-confident Baby).

(Și oare nu ne spun atâția sfinți părinți că nu trebuie să ne lăudăm copiii? Că laudele nu aduc nimic bun? De asemenea, să nu uităm că trezvia, această mare virtute creștină, trebuie și ea cultivată de la cea mai fragedă vârstă. Iar acest lucru îl putem face atunci când îl ajutăm pe copil să se concentreze asupra sa, să își calculeze fiecare decizie, și nu să caute laude din exterior. n.t.)

7. Acceptarea îl face pe copil să simtă că îi acordăm atenție, că îl înțelegem, că îl acceptăm, așa cum este el, că îl iubim profund și că îl susținem.

Pot exista motive mai bune de a încerca să accepți?

(O ultimă paranteză, pentru părinții care consideră că fără câte o scatoalcă sănătoasă și fără să strigi la el, copilul va crește un obraznic. Copiii sunt oglinda noastră, a părinților. În ei ne vedem greșelile, și le vedem cu atât mai clar, cu cât copiii sunt mai mici. Dacă copilul este neascultător, înseamnă că, de exemplu, mamei nu îi pasă de părerea tatei, și acest lucru trece la copil. Dacă copilul vorbește, de obicei, urât – cum credeți, de la cine s-a obișnuit așa? Dacă copilul nu spune mulțumesc după masă, înseamnă că tatăl nu mulțumește, și așa mai departe. Dacă dorim ca să avem copiii buni, să scoatem întâi răul din noi, și să nu ne supăram pe copiii și să îi pedepsim pentru greșelile pe care tot noi li le-am transmis. Dacă vom înceta noi să greșim, vom scoate și din ei greșeala.

De asemenea, să nu uităm că copilul nostru se va comporta cu ceilalți așa cum ne comportăm noi cu el. Dacă noi strigăm la el, și el va striga la fratele său. Dacă noi îl lovim, va lovi și el pe cei mai mici. Dacă noi îl acceptăm și discutăm cu el despre orice problemă și găsim împreună soluții, la fel va face și el. Dacă îl iubim sincer și nefățarnic, apreciind eforturile pe care le face el dar fără să îl tot lăudăm lingușitor și fără încetare, va crește și el sincer, direct, știind să aprecieze adevăratele valori, fără să lingușească și să laude lucrurile de nimic.  N.t.)

„Oamenii vor uita ce le-ai spus; Oamenii vor uita ce-ai făcut. Dar oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.”- Maya Angelou

” Cu toții avem nevoie de cineva care să ne înțeleagă.”. Magda Gerber

Articol de Janet Lansbury, Asociat RIE, susținătoare de cursuri de parenting și dezvoltare a capacităților copilului, Hollywood, California

Traducere și notițe de Oltea Boldureanu

mother_holding_child-page2469

Contact Form Powered By : XYZScripts.com