Header image

Sfântul Antipa de la Calapodeşti, vindecător al bolilor fără leac

11:39, luni, 23 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

Crestin ortodocsii il praznuiesc la 10/23 ianuarie pe Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti, singurul calugar athonit roman care a fost trecut in randul sfintilor printr-o cano­ni­zare spontana, venita indata dupa trecerea sa la cele vesnice.

Sfantul Antipa, pe numele de mirean Alexandru, s-a nascut in anul 1816, in satul Calapodesti, din judetul Bacau, in familia dreptcredinciosilor Gheorghe si Ecaterina Luchian. Tatal sau era diacon, iar mama a ales, peste ani, viata calugareasca, primind numele Elisabeta.

Micul Alexandru ii uimea pe toti inca din anii de pruncie, luand in manute serpi veninosi care, spre mirarea tuturor, nu-i faceau nici un rau. Pe la 20 de ani, manat de gandul calugariei, a incercat sa intre in obstea de la Neamt, dar nu a fost primit. De aici a fost indrumat spre Manastirea Brazi, unde a stat doi ani ca pelerin, dormind in fan, in priveghere si post aspru. Aici a deprins rugaciunea mintii, de la ieroschimonahul Ghedeon, care l-a sfatuit sa mearga la Muntele Athos. A cerut binecuvantarea staretului Dimitrie, care l-a tuns anticipat in calugarie, dandu-i numele Antipa. La Sfantul Munte a fost primit in chilia moldovenilor Nifon si Nectarie, renumiti isihasti ai acelor vremuri, vietuind in rugaciune si ascultare. Acestia l-au indrumat apoi spre Manastirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi manastiri ale Sfantului Munte. Dupa patru ani, cei doi isihasti moldoveni Nifon si Nectarie l-au chemat la o lucrare aleasa. Doreau sa puna bazele schitului romanesc Prodromu, ce se zidea atunci prin grija si osardia lor, insa Cuviosul Antipa i-a rugat sa-l lase mai intai sa mearga in pustie pentru a se linisti. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vietii pamantesti, asa ca s-a asezat intr-o chilie pe ju­ma­tate distrusa pe care a gasit-o. Aici, intr-un ungher, a aflat o mica icoana a Maicii Domnului afumata. A dus-o la renumitul zugrav Paisie si l-a rugat sa o curete, iar dupa putina vreme i-a fost inapoiata complet noua, zugravul incredintandu-l ca a devenit asa in mod mira­culos, dupa o simpla curatare. Era icoana facatoare de minuni care a vindecat multi bolnavi, aflata azi la Manastirea Varlaam, de care Sfantul nu s-a despartit intreaga viata.

Dupa aproape doua decenii de la sosirea la Sfantul Munte Athos, Cuviosul Antipa a acceptat sa intre in obstea ce se infiripa la Prodromu, devenind, la cererea egumenilor, diacon, apoi preot. S-a invoit sa mearga in Mol­do­va pentru a colecta ajutoarele ce se adunau la metocul Bucium de la Iasi, pentru finalizarea Manastirii Prodromu. De aici a plecat spre tinuturile Rusiei, colectand ajutoare. A poposit la Lavra Pecerska, apoi a pornit spre nord, iar anul 1865 l-a gasit la Manastirea Valaam. Vazand buna randuiala de aici a trimis ajutoarele la Sfantul Munte si a ramas la Varlaam vreme de 17 ani, cat a mai trait. Numele si faptele sale minunate s-au raspandit cu repeziciune in nordul Rusiei, iar multimi de credinciosi poposeau la Manastirea Varlaam, pentru a putea vorbi cu parintele Antipa, care avea multe calitati duhovnicesti, avand si darul profetiei si al vederii cu duhul.

Cuviosul Antipa a aflat ca i se apropie trecerea la Domnul atunci cand, in vremea rugaciunii, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot in aer si s-a asezat pe piept. In timp ce ucenicul sau ii citea Acatistul Maicii Domnului, Sfantul a trecut la cele vesnice la varsta de 66 de ani, la 10 ianuarie 1882, fiind inmormantat in gropnita Manastirii Varlaam.

Un ucenic de-al sau, ieromonahul Pimen, a scris in 1883 „Viata vrednica de pomenire a ieroschimonahului Antipa”, iar in 1906, calugarii rusi de la Manastirea Sfantul Pantelimon sau Rusicon, din Sfantul Munte Athos, care-l cunoscusera, l-au trecut in Minei (Sinaxar), in randurile sfintilor. Biserica Ortodoxa Romana l-a ca­nonizat pe Sfantul Cuvios Antipa de la Calapodesti in anul 1992.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com