Header image

Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, la Mănăstirea Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria

20:55, duminică, 14 ianuarie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

În prima zi a anului 2018 conform calendarului vechi neîndreptat, la praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala principală a Mănăstrii cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus.

La Sfânta Liturghie alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe au înălțat rugăciuni ÎPS Arhiepiscop Iustinian de Elista și Kalmykia, un numeros sobor preoțesc, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul de maici a Mănăstirii.

În cadrul Serviciului divin la care au participat numeroși pelerini, Vlădica Vladimir a decorat pe Duhovnicul Mănăstirii, PC Arhim. Andrei (Cotruță) cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic, pentru munca asiduă depusă la edificarea acestui așezământ monahal și dreapta călăuzire a obștii încredințate.

După Liturghie, Mitropolitul Vladimir a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, urându-le tuturor un nou an cu sănătate și sporire în credință. În continuare Înaltpreasfinția Sa a vorbit tuturor celor prezenți, îndemnându-i la toată fapta cea bună, la pace și înțelegere întru biruința Credinței și spre dobândirea Împărăției Cerurilor.

Mai apoi, Mitropolitul a vizitat un nou corp de chilii al Mănăstirii, care pe lângă chiliile monahiilor găzduiește mai multe obiective precum: un paraclis, o bogată bibliotecă, o sală de conferințe și câteva camere pentru primirea pelerinilor. Egumena Marta (Cușnir), stareța Mănăstirii, i-a adus la cunoștință arhipăstorului și proiectele de viitor ale obștii monahale.

Mitropolitul a rămas plăcut surprins de cele văzute, declarând că buna organizare și eficiența muncii din cadrul Mănăstirii „Marta și Maria” este un pilduitor exemplu de unitate și hărnicie îmbinate cu rugăciune, care merită urmat și valorificat pe scară largă.

La final, după tradiţie, cei prezenţi la eveniment au fost invitaţi la agapa frăţească.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com