Header image

Vino fără să stai pe gânduri

9:32, miercuri, 9 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: ,

Suntem grăbiți. Trăim într-un ritm alert, iar zilele sunt parcă neîncăpătoare. Ne pierdem răbdarea și, odată cu ea, atenția și grija pentru cel de lângă noi. Părinții pustiei sunt cei care ne dau reperul firescului. Ni se spune că la Sketis trăia un bătrân ascet, „dar nu prea tare la minte”, care s-a dus să îl întrebe pe avva Ioan cel Pitic despre uitare. L-a ascultat, dar pe drumul de întoarcere către chilia lui a uitat tot. S-a întors la avva, l-a întrebat, iar acesta a răspuns. Și tot așa de mai multe ori. „După acestea, l-a întâlnit într-o zi pe bătrân și-i zice: «Știi, avva, tot am uitat ce mi-ai spus, dar n-am mai venit, ca să nu te necăjesc». Avva Ioan îi zice: «Du-te și aprinde o lampă». El a aprins. Apoi: «Mai ia câteva lămpi și aprinde-le de la prima». A făcut întocmai. Apoi avva Ioan i-a zis: «S-a micșorat oare lumina primei lămpi, fiindcă le-ai aprins pe celelalte de la ea?». Zice: «Nu». Bătrânul continuă: «Așa și Ioan. Chiar dacă toată Sketis ar veni la mine, nu mă va opri de la harul lui Hristos. Prin urmare, vino când vrei, fără să mai stai pe gânduri»”. Concluzia istorisirii este următoarea: „Astfel, prin răbdarea amândurora, Dumnezeu a vindecat uitarea bătrânului. Așa făceau sketioții: îi încurajau pe cei ispitiți și își dădeau toată silința, ca să se câștige unii pe alții spre bine”.

Pentru Părinții pustiei, cre­din­ța care îi animă se exprimă limpede în fiecare dintre acțiunile lor. Când îl vedem pe avva Ioan cu câtă grijă se poartă față de bătrânul ascet intimidat de nepu­tința lui, auzim parcă în fundal cuvântul avvei Antonie: „Dacă îl câștigăm pe fratele, dobândim pe Hristos”. Este laitmotivul purtărilor lui Ioan cel Pitic.

Povestirea de mai sus ar putea fi un foarte bun ghid de relațio­nare al creștinilor. Delica­tețea, atenția la celălalt se observă și de o parte, și de cealaltă. Bătrânul uituc caută cuvânt care să îl ajute, dar nu vrea să îl tulbure pe avva Ioan și de aceea, cu toate că insistă, o face cu măsură. Pe de cealaltă parte, avva Ioan dovedește răbdare fără de măsură. Pe primul loc se găsește folosul fratelui, în consecință efortul de a repeta un cuvânt duhovnicesc până când acesta se fixează în mintea celuilalt nu este o povară. Ba mai mult, nu îl împu­ținează pe cel care dăruiește sfatul, după cum limpede se vede din exemplul lămpilor, care oricâte ar aprinde continuă să lumineze cu aceeași intensitate.

Câtă nevoie avem de un cuvânt ca al bătrânului Ioan, ori de câte ori ezităm, împotmoliți în nepu­tință: „Vino când vrei, fără să mai stai pe gânduri”. Iar vindecarea răsare din răbdare. Răbdarea bătrânului ascet, care se luptă cu uitarea și rabdă umilința și rușinea ce vine odată cu ea. Răbdarea avvei Ioan, care repetă mereu sfaturile sale, uneori cu aceeași eficiență ca și cea a scrisului pe apă. Îndură unul, tolerează celălalt și în această întâlnire compătimitoare coboară harul tămăduitor al Domnului. Nu e loc pentru reproșuri, răutate ori dispreț. Rămâne doar solidaritatea, chiar în momentele cele mai sâcâitoare. Acesta este exemplul viu al părinților, mai ales în lumea grăbită și închisă în sine pe care o trăim.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com