Header image

Vreau să devin la fel ca tine!

Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea, deznădejdea. Din cauza mândriei sale, el suferă foarte mult şi, imediat ce se smereşte, toate suferinţele se sfârşesc şi sufletul lui dobândeşte liniştea şi pacea.

Odată, Sfântul Macarie cel Mare împreună cu ucenicul său mergeau prin pustie. Ca să nu vorbească în deşert, l-a trimis pe el înainte, iar părintele a rămas în urmă, cufundându-se în rugăciune.

La scurt timp, ucenicul a întâlnit un preot păgân. Acela ducea pe umăr o bucată de lemn. Ucenicul i-a spus:

– Unde alergi, diavole?

Acela s-a supărat, a dat bârna jos şi l-a bătut bine cu ea. Apoi a plecat mai departe. Ucenicul a rămas întins acolo, căci nu şi-a mai putut continua calea. Mai târziu l-a întâlnit şi pe Cuviosul Macarie care, văzându-l, i-a spus cu blândeţe:

– Ziua bună, truditorule.

Aceste cuvinte l-au cutremurat atât de mult pe sacerdot, încât acesta s-a oprit şi i-a spus:

– De ce-mi vorbeşti astfel?

– Văd că te nevoieşti prin muncă, duci povară grea.

Atunci el s-a oprit în loc, înmuiat de cuvintele cuviosului, şi a spus:

– Mai devreme am întâlnit un călugăr foarte rău. Acela m-a numit demon şi eu l-am bătut, dar tu văd că eşti omul lui Dumnezeu.

I-a căzut în genunchi şi l-a rugat:

– Vreau să devin la fel ca tine! Fă-mă şi pe mine călugăr!

Cuviosul l-a luat cu el şi, ajungând la locul unde sacerdotul se întâlnise cu ucenicul, l-au ajutat să se ridice şi l-au adus la mănăstire. Sacerdotul a devenit călugăr şi nu unul oarecare, ci un adevărat călugăr, încât fraţii se minunau de smerenia sa. Şi prin exemplul său a adus la credinţă foarte mulţi păgâni.

Din Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, p. 184-185

pustie

Contact Form Powered By : XYZScripts.com