Header image

„Vremea este a face Domnului“ – Nouă apariţie în Colecţia „Pr. Prof. Dr. Ene Branişte“

9:32, joi, 5 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Sub genericul: „Vremea este a face Domnului“, luat din exclamarea diaconului de la începutul Sfintei Liturghii, care exprimă atât lucrarea noastră, cât şi conţinutul acesteia, ca o viaţă de slujire lui Hristos, am continuat editarea celui de al II-lea volum, din cele patru programate, ale operei publicistice integrale a părintelui prof. univ. dr. Ene Branişte.

Volumul de faţă este structurat pe patru părţi. Prima parte a acestui volum este dedicată celor 7 Laude bisericeşti, rânduieli ale Sfintei Bisericii care se săvârşesc în cursul unei zile liturgice, care începe seara şi se termină a doua zi seara. Prima laudă este Vecernia, urmată de Pavecerniţă, ca rânduieli de seară, apoi Miezonoptică, rânduiala de la miezul nopţii, iar începând de dimineaţa Utrenia şi Ceasul întâi, iar apoi Ceasul III, Ceasul VI şi Ceasul IX, prin care se încheie spre seară serviciul liturgic al unei zile.

Dintre laudele bisericeşti cărora le-a acordat o preocupare deosebită părintele Branişte, prin studii de referinţă privind istoria şi explicarea lor, au fost Vecernia şi Utrenia, care sunt cele mai importante slujbe pregătitoare pentru Sfânta Liturghie şi care se săvârşesc în toate bisericile din parohiile noastre, nu numai în mănăstiri. Aceste studii liturgice au stat la baza capitolului „Laudele bisericeşti“ din cartea „Liturgica specială pentru institutele teologice“, în care sunt cuprinse toate cele 7 laude.

Vecernia, ca slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu, la apusul soarelui, pentru ziua ce a trecut şi mijlocire pentru cea care urmează, actualizează cea mai lungă perioadă din istoria mântuirii, cuprinsă între creaţie şi izgonirea lui Adam din rai şi până la întrupare, tot Vechiul Testament şi zorile creştinismului. În centrul acestei rânduieli se află vohodul şi imnul „Lumină lină“ (…) Venirea în lume a lui Hristos, Lumina lină, apare mai întâi tainic, încă necunoscută, până la imnul rostit de Dreptul Simeon, „Acum slobozeşte“, când El este descoperit ca Mântuitorul lumii.

Tot legat de laudele de seara, părintele Branişte a mai publicat două materiale privind Litia, laudă mică săvârşită în cadrul Vecerniei, primul fiind un studiu comparativ al rânduielii, după diferite ediţii de liturghiere şi manuale de tipic, iar al doilea prezentând rânduiala propriu-zisă a acestei laude (…) După scurte lămuriri privind originea şi semnificaţia simbolică a Litiei, magistrul nostru prezintă amănunţit rânduiala acesteia în practica mănăstirească, tradiţională şi corectă, şi în cea mai nouă, a bisericilor de enorie.

O altă laudă bisericească pe care o explică în studiile sale părintele profesor Ene Branişte este Utrenia, care a fost la început încadrată în serviciul divin de toată noaptea (priveghere), care s-a scindat mai târziu în cele trei slujbe deosebite ale serviciului divin zilnic: Vecernia, Miezonoptica şi Utrenia, aceasta din urmă fiind, prin urmare, ultima parte a serviciului divin nocturn de odinioară. Utrenia este serviciul divin în care obştea credincioşilor (Biserica) îndreaptă „îndată după scularea din somn, primele ei gânduri către Dumnezeu, aducându-I mulţumire pentru odihna cu pace din noaptea trecută şi cerându-I ajutorul pentru trăirea creştinească a zilei care începe, odată cu lumina care alungă întunericul necunoştinţei şi al păcatului“. De aceea, ca slujbă a dimineţii, Utrenia închipuie, în general, începutul sau zorile creştinismului, ivirea luminii sau a revelaţiei dumnezeieşti, întrezărită încă de la sfârşitul Vecerniei (…)

Tot în această primă parte am introdus şi un studiu referitor la deosebirile de practică şi tipic în slujba Vecerniei, care exprimă preocupările sale privind uniformizarea cultului liturgic al Bisericii noastre (…) Prima parte a acestui volum se încheie cu „Câteva cuvinte referitoare la „lungimea“ slujbelor sfinte ortodoxe“. Această aşa-zisă „problemă“ apare şi astăzi în multe cercuri de discuţii şi iată că magistrul nostru răspunde într-un studiu de autoritate teologică şi liturgică numeroaselor glasuri şi condeie, ortodoxe şi neortodoxe, care au semnalat adesea, mai ales „în numele credincioşilor“, „un defect care se poate reproşa cultului ortodox: lungimea unora dintre slujbele sale sfinte“.

Cărţile de cult

A doua parte a acestui volum este dedicată „Cărţilor de cult“. Un amplu studiu, în două părţi, a fost atribuit de părintele profesor Ene Branişte celei mai importante dintre cărţile de slujbă ale preotului, Liturghierului ortodox, atât din punct de vedere al calităţii traducerii textului şi al revizuirii lui, cât şi al dezvoltării îndrumărilor tipiconale. Acest studiu a fost făcut asupra ediţiei Liturghierului din anul 1937, care reprezenta o înnoire faţă de ediţiile de mai înainte. Ea se distingea nu numai printr-un format nou, ci şi prin unele schimbări în traducerea textului rugăciunilor şi formulelor liturgice, dar mai ales prin importante adaosuri şi dezvoltări în formularea notelor de tipic privitoare la rânduiala slujbei. Pentru ca noua ediţie, care era în pregătire (1950), să nu fie o copiere a celui din 1937, părintele Ene Branişte enumără şi explică cu lux de amănunte îndreptările necesare.

Părintele Ene Branişte a abordat şi problema cărţilor vechi de cult, aşa cum a fost cazul Liturghierului slavon al lui Macarie, de la 1508, despre care face un studiu liturgic deosebit în anul 1958, la 450 de la tipărirea lui. Studiul cuprinde o prezentare amănunţită a cuprinsului acestui Liturghier, semnalând mai ales particularităţile lui tipiconale şi textuale în comparaţie cu rânduiala şi formularul din alte Liturghiere greceşti şi slave din epoca aceea şi de mai târziu.

Atenţia deosebită pe care magistrul nostru a arătat-o faţă de această importantă carte de slujbă reiese şi din faptul că, la 30 de ani de la apariţia ediţiei din 1950 a Liturghierului, autorul abordează din nou tema legată de „Limba Liturghierului românesc. Evoluţia şi importanţa ei pentru formarea şi unitatea limbii noastre literare“. Părintele profesor a demonstrat cum „limba Liturghierului, ca şi a altor cărţi româneşti de slujbă, a contribuit şi ea, într-o largă măsură, la făurirea limbii noastre literare, precum şi la plămădirea şi păstrarea în poporul nostru a conştiinţei unităţii sale de limbă, de neam şi de credinţă“.

Un alt studiu valoros al Părintelui Branişte ne prezintă: „Cărţile de cult tipărite între 1948-1968“, atât cele folosite de preot, cât şi cele de la strană.

Îndrumări tipiconale

A treia parte a prezentului volum cuprinde „Îndrumări tipiconale“ pe care părintele profesor Ene Branişte le-a redactat ca fiind necesare slujbelor în sobor, slujbelor din diverse sărbători sau cu alte ocazii. Ca dovadă a faptului că studiile părintelui profesor răspundeau unei necesităţi pastorale a timpului, avem prezentate în acest volum şi „Regulile tipiconale“ pentru sărbătoarea Sfântul Gheorghe, atunci când aceasta cade în timpul Păresimilor sau în perioada Penticostarului. Necesitatea acestor noi îndrumări s-au datorat faptului că, după anul 1924, când cea mai mare parte dintre Bisericile Ortodoxe autocefale (patriarhale) au adoptat calendarul îndreptat (printre acestea aflându-se şi Biserica Ortodoxă Română), sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe (23 aprilie) cădea uneori în timpul Postului Mare, simţindu-se lipsa unor noi îndrumări tipiconale. Prin meticulozitatea sa şi prin cunoaşterea teologică şi a ritualului slujbelor, părintele profesor Branişte se face un vrednic urmaş al monahului Marcu, cel ce ne lasă astfel de îndrumări la finalul Mineielor sau al Triodului.

Ultima parte a prezentului volum cuprinde studiile de artă creştină pe care le-a realizat părintele profesor Ene Branişte, bazate pe importanţa şi semnificaţia spaţiului liturgic. Mai întâi vom întâlni un studiu despre „Vechile locaşuri creştine de cult dispărute. Martiriile“. Dar o preocupare specială a avut părintele Branişte în domeniul iconografiei creştine, ca „o disciplină nouă, care a luat mare avânt în timpul din urmă, ca ramură independentă a Istoriei Artelor“.

De mare importanţă şi utilitate practică este „Programul iconografic al bisericilor ortodoxe. Îndrumător pentru zugravi“, care se constituie într-un adevărat ghid pentru pictorii de biserici, ca un rezumat al Erminiei picturale. Importanţa sfintelor icoane o evidenţiază, asemenea marilor teologi străini, părintele Branişte în studiul despre „Teologia icoanelor“, ca adevărate ferestre spre cer.

Sursa: http://ziarullumina.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com