Rugăciune la Icoana Maicii Domnului din Kazan
7:09, vineri, 4 noiembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: ajutorul rugăciunii, Icoana Maicii Domnului din Kazan, Maica Domnului din Kazan, rugăciune, rugăciune grabnic folositoare

O, Preacurată Cea Ce ai împodobit minunat cetele îngereşti cu florile laudelor Tale, mintea mea cea stricată de păcat o bine înmiresmează cu tămâia rugăciunilor Tale. Cu ploaia pocăinţei revărsate din norul rugăciunii Tale spală mintea mea şi inima mea o arată tablă a cuvintelor dumnezeieşti.
Pe Tine singură Te am Apărătoare nebiruită, deci stând la judecată înaintea scaunului Fiului Tău cere iertare nedreptăţilor mele şi mă acoperă cu acoperământul milostivirii Tale. Primeşte-ne pe toţi în braţele milostivirii Tale şi sub acoperământul rugăciunilor Tale ca să ne izbăvim de toată răutatea vrăjmaşului. Prin rugăciunile Tale pacea s-a statornicit, deci fă să picure şi în cetăţile inimilor noastre pacea cea dumnezeiască.
Luminează-ne mintea cea întunecată de păcat, ca să mergem pe cărarea voii dumnezeieşti. Împacă viaţa noastră şi sfarmă sub ăicioarele noastre pe vrăjmaşii cei nevăzuţi şi neîmblânziţi. Din cununa darurilor tale ne dăruieşte şi nouă un spic de mântuire, ca să lucrăm cu nădejde pământul mântuirii noastre şi să Te lăudăm pe Tine cu Arhanghelul: Bucură-Te, Acoperământul luminii, Vasul darurilor îngereşti, Oglinda pocăinţei, Cartea tainelor îngereşti, Via înţelepciunii Tatălui, Mireasma desăvârşirii, Cortul Cuvântului, Ancora către limanul păcii, Flarea darurilor, Vistieria milei nedeşertate, Cununa laudelor, Palatul Înţelepciunii, Bucuria Vieţii, Sabia de foc înfricoşătoare demonilor, Dezlegarea blestemului Evei, Icoana desăvârşirii, Lumina Ce întunecă mintea îngerească, Călăuzitoarea monahilor pe calea desăvârşirii.


Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului a alcătuit o rugăciune pe care pot să o citească elevii sau studenții ce se află...
Prin această rugăciune, Părintele cere binecuvântarea lui Dumnezeu ca în vremea întregii zile să lucreze după voia Acestuia. Scrie: „Binecuvântează,...
Cînd omul nu se roagă, se depărtează de Dumnezeu și devine ca boul: muncește, manîncă și doarme. Și cu cît...
Troparul Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul, glasul al 8-lea: Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând...
Rugăciunea scurtă a Sfântului Maxim Mărturisitorul pentru limpezirea minții Tot harul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din...
Troparul Sfântului Mucenic Iachint, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la...
Slăviţilor făcători de minuni şi Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian! Iubindu-L pe Hristos Dumnezeu din tinereţile voastre,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău