Articole din rubrica Ştiri
Prima Sfântă Liturghie în biserica cu hramul în cinstea Sfântului Alexandru de Svir, din or. Cricova
Miercuri, 4 ianuarie, la Cricova a avut loc un eveniment de o mare importanţă eclesială pentru credincioşii din această localitate. Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir a avut loc deschiderea unui noi biserici în oraşul Cricova. În dimineaţa zilei, un sobor de preoţi a oficiat prima Sfântă Liturghie în demisolul noii biserici…
3:09, joi, 5 ianuarie, 2017 | Continuarea
Daniela Paladi are nevoie de sprijinul nostru
Iubiţi fraţi întru Hristos! Suntem în preajma minunatei sărbători ai Naşterii Domnului. În acest parcurs duhovnicesc suntem îndemnaţi să fim atenţi la cele spirituale, la înflorirea lăuntrică, şi materializarea spiritualităţii prin faptele milosteniei. Daniela Paladi, o tânără de 18 ani, are nevoie de sprijinul nostru. Ea nu poate merge, este imobilizată la pat. Până în…
3:00, joi, 5 ianuarie, 2017 | Continuarea
ÎPS Mitropolit Vladimir: Toate Le-a primit Hristos pentru noi și S-a dat nouă pe Sine Însuși
Pastorală la Naşterea Domnului a Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Preasfințiți arhipăstori, Cinstiţi preoţi şi diaconi, Cuvioşi monahi şi monahii, Drept-măritori creştini, Sărbătorind în fiecare an slăvita Naștere a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica ne îndeamnă să cugetăm, din nou, la iubirea lui Dumnezeu ce ni s-a arătat prin întruparea Fiului Său….
12:01, joi, 5 ianuarie, 2017 | Continuarea
El – Împăratul Slavei, vine de la prestolul Heruvimilor în ieslea rece, culcându-se în mijlocul dobitoacelor…
„Și grăbindu–se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc culcat în esle” ( Luca 2,16 ). Pastorala Preasfinţitului Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, la Naşterea Domnului Iubiți întru Domnul, preacucernici și preacuvioși părinți, frați și surori! Este un mare dar a lui Dumnezeu, că noi sărbătorim Nașterea Domnului –…
11:37, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului, a Preasfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni
„Născându-Se din Tatăl, ne-a creat pe noi, Iar născându-Se din mamă, ne-a reînnoit. S-a născut din Tatăl ca noi să putem exista, iar din mamă S-a născut ca să nu pierim.” (Fericitul Augustin). Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi, Iubiţii mei fii duhovniceşti în Domnul, Har și bucurie de la Domnul Cel ce se naște în peșteră,…
11:00, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Prin Naşterea lui Hristos simţim că Dumnezeu este prezent în viaţa noastră
Petrecem postul Naşterii Domnului. Suntem în aşteptarea frumoaselor clipe ale Întrupării Mântuitorului. Şi natura e în pregătire. Toate din jur se transformă într-o peşteră ce îl aşteaptă pe Marele Prunc – Iisus Hristos. Prin această Naştere simțim că renaşte viaţa noastră sufletească. Naşterea Domnului vrea să ne aducă bucuria nevinovăţiei şi gingăşia copilăriei. Apoi evenimentul…
9:09, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
2016 | Bilanţ sângeros la sfârşit de an. 90 000 creştini au fost ucişi
Pentru creştini, anul 2016 a fost unul foarte sângeros. Potrivit Center for the Study of Global Christianity au fost ucişi aproximativ 90.000 creştini pe parcursul anului care a trecut, după cum informează ABC News, citat de pravoslavie.ru. Alte 500-600 milioane creştini sunt împiedicaţi să-şi practice în mod liber credinţa, estimează Massimo Introvigne, fondatorul Centrului de…
8:59, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Pastorală la Nașterea Domnului a Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, se aude zicînd în Betleem cei fără de trup, Celui ce a binevoit a fi pace pe pămînt…” (Stihiră de la Litie) Iubiţi întru Hristos prea cinstiţi preoţi şi diaconi, iubitorilor de Dumnezeu monahi şi monahii, dragi inimii mele fraţi şi surori din Eparhia de Edinet si Briceni!…
8:15, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Pastorală la Nașterea Domnului, a PS Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti
„dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele lui Irod împărat, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, zicînd: Unde este împăratul Iudeilor Cel ce s-a născut?…ca să ne închinăm Lui” (Mt. 2, 1-2). Noianul aşteptărilor omenirii pe care le anunţase prorocii cu sute sau chiar mii de ani în urmă, în…
8:03, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
În prag de sărbători, Preasfințitul Petru alături de copiii sărmani
Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mîntuitorul ne aminteşte de toate faptele bune, dar mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine. Sfîntul Policarp, Episcopul Smirnei, în scrisoarea către Filipeni zice: „Preoții să fie indulgenți și…
8:00, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Nu trebuia sã-l judece!
Am vãzut cã spuneţi cã pot sã foloseascã cãlugãrii pe mireni, sã-i sfãtuiascã, fãrã sã-i judece. Ce înţelegeţi prin: „fãrã sã-i judece”? – Adicã: nu-i judeca pentru faptele lor rele, pânã într-atât. Decât numai atât, sã iasã în evidenţã cã nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. În tot cazul, sã nu judece:…
6:20, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Aproape 500 de organizații necomerciale pot beneficia în 2017 de Legea 2%
413 asociații obștești, fundații, instituții private și 71 culte religioase și părțile componente ale acestora au fost înregistrate de Ministerul Justiției în lista beneficiarilor desemnării procentuale pentru anul 2017. Cele 484 de organizații necomerciale selectate au depus cererea de înregistrare în perioada 5-29 decembrie 2016 și vor beneficia de mecanismul prevăzut în Legea 2%. Ele…
4:59, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Smerenia omului faţă de alţi oameni alcătuieşte „nebunia” sau ce am înţeles din nebunia întru Hristos
„Supuneţi-vă… unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie…” (I Petru, 5, 5). Măreţia „nebuniei” se deschide din smerenia vieţii creştineşti exprimată prin lepădarea de sine; a fi fără nici o pretenţie la demnitatea exterioară, a fi mai prejos decât acei cu care trăieşti şi te cunosc. Smerenia încununează nevoinţa „nebuniei” anume prin aceea că, cel…
4:20, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Să-ţi fie milostenia curată…
„Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate.” (Luca 11, 41) Milostenia este o mişcare firească a sufletului omului, ea face parte din legătura între om şi Dumnezeu. Prin milostenie omul manifestă dragostea faţă de creaţia lui Dumnezeu. Acest cuvânt are origine slavonă, la rădăcina lui stă…
2:43, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea
Sfântul Nectarie ajută o femeie sterilă să își strângă pruncul în brațe
Să vă povestesc cea mai mare minune a Sfântului Nectarie în viaţa mea şi a soţului meu, Serafim. Soţul meu este italian, convertit la Ortodoxie, la cununie. A primit la botez numele de Serafim. După cununie, nu puteam să rămân însărcinată. La analize, s-a descoperit că nu pot avea copii deoarece aveam sterilitate primară anovulatorie,…
12:42, miercuri, 4 ianuarie, 2017 | Continuarea

