“Presa ortodoxă” fără fapte… moartă este

Câtă dinamică în „mass-media ortodoxă”! Părintele cutare a dat doi lei lui cutărică, celălalt a împărtăşit trei băbuţe, acesta a dat mâna cu un mare şef, ăstalalt s-a pozat cu o mapă groasă şi goală cu alt şef… Multă formă şi puţin conţinut. Judecând din reţele de socializare şi „mass-media ortodoxă”, ai impresia că a venit raiul pe pământ, că ţara a început a se scălda în belşug. Epoca fes-bucului… Ajunge? Sau mai este loc?

Am făcut ceva demn de laudă, dacă am împărtăşit pe moşneguţii din parohie? Sau este ceva ieşit din comun, dacă am vizitat câteva familii aflate la limita sărăciei, şi le-am oferit un dar, un semn de atenţie, le-am insuflat nădejde şi credinţă, le-am spus un cuvânt de întărire şi de învăţătură duhovnicească unei mame cu copilaş bolnav? Oare nu este datoria fiecăruia să facem aceste lucruri? Am impresia că şi faptele „milosteniei” se săvârşesc uneori pentru facebook şi mass-media… Am învăţat bine de la politicieni. Dar motivaţia ne va mântui, sau ne va duce spre pierzanie.

Mi-a spus cineva, „Părinte, trebuie de reflectat în mass-media şi activitatea noastră. Este nevoie ca aceasta să servească drept exemplu şi model de normă spirituală şi socială”. De unde model, dacă el e asemenea unor sticle ieftene de pe crucea scumpă, e frustrare indusă de luciul unor cutii de conserve goale aruncate la gunoi?

Deschid Sfânta Scriptură şi văd contrariul: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 3-4).

Şi, totuşi… Şi, totuşi, sunt de acord cu ideea că milostenia săvârşită trebuie să-i îndemne şi pe alţii, să fie o formă de predică, un grăunte din care va răsări rod însutit. Dacă aceasta e motivaţia, promovarea valorilor spirituale, duhului milosteniei, răspândirea dragostei şi îndemnul celor din jur la faptele cu adevărat creştineşti, este justificată şi mediatizarea în spaţiul public. O mediatizare discretă, ce pune în evidenţă fapta, şi nu pe cel care a săvârşit-o. Sincer vorbind, simt că este o balansare pe muchie de cuţit. Şi aici, cuvântul viu al lui Dumnezeu ne este povaţă: „Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. (Isaia, 58, 7-8)

Cum putem fi de folos, ce concret putem face pentru a sprijini acţiunile de caritate? Să umblăm pe străzi, vânând oameni nevoiaşi? Sau să ne băgăm în sufletul cerşetorului cu o pâine?

În realitate, puţin trebuie. Văzând suferinţa, să o alini. Să dai, fără să judeci. Chiar şi stând pe reţele de socializare poţi face fapte bune – să dai „like” sau să răspândeşti apelurile de sprijin, să propui colegilor de la serviciu să doneze o parte din următorul salariu pentru un caz concret, un copil care are nevoie de tratament costisitor; să sprijini o familie cu mulţi copii, de exemplu, la început de an şcolar; să povesteşti confraţilor din diasporă despre o situaţie dificilă în care se află cineva, şi să căutaţi împreună o modalitate de susţinere.

Ai un obiect vechi pe care vrei să-l înlocuieşti cu altul nou, dar care este încă bun şi funcţional, însă „nu-ţi satisface gustul estetic”? Donează-l unei familii, unui om care este mai puţin alintat de viaţă. Ai văzut o mână întinsă la intrarea în magazin, dar ai dubii în privinţa persoanei? Cumpără o sticlă de lapte, sau un fruct, sau alt ceva, şi oferă-l. Ai o mică afacere? Oferă un loc de muncă unui frate din comunitatea ta. Ai multă energie şi uneori ai timp liber? Oferă-te în calitate de voluntar, taie câteva braţe de lemne, adu o căldare de apă de la fântână pentru o bătrânică neputincioasă din comunitatea ta.

Opţiuni sunt multiple, şi în asemenea cazuri „mass-media ortodoxă” este justificată. Fără acestea, ea este moartă.

Preotul Constantin Cojocaru