PS Episcop Dorimedont - un exemplul al trăirii în Hristos - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

PS Episcop Dorimedont – un exemplul al trăirii în Hristos

La 31 decembrie se împlinesc 10 ani de la trecerea în veșnicie a Episcopului Dorimedont (Nicolae Cecan). Vlădica Dorimedont a murit ca urmare a unui grav accident rutier din 5 decembrie 2006, fiind pe cale spre mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din satul Călărăşeuca.

Nici un efort omenesc n-a putut să-i salveze viaţa. Calea vieţii lui s-a sfârşit, însă activitatea lui continuă, memoria lui o păstrează zeci de călugări, sute de preoţi şi mii de mireni, pentru care el a fost părinte duhovnicesc, învăţător şi prieten.

S-a născut la 4 martie 1961 în satul Petrunea, raionul Glodeni, în familia lui Teodor şi Daria Cecan. Familia Cecan a educat 9 copii, îndreptându-i pe calea bisericească.

Fraţii lui – arhimandritul Paisie (Vasilie Cecan), egumenul Hariton (Ioann Cecan), protodiaconul Onufrie şi surorile Elizaveta Safronov, Maria Paiul, Lucia, Zinaida şi Cristina duc ascultare faţă de Biserică.

La botez stăpânul Dorimedont a primit numele de Nicolae, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae. De mic copil el a fost educat în ascultare şi dragoste faţă de Dumnezeu. Evlavia faţă de cele sfinte a primit-o de la tatăl şi bunelul său. După absolvirea şcolii medii din satul natal în 1979, Nicolae a făcut serviciul militar în armata sovietică. Realitatea sovietică nu a fost în stare să-l oprească de la hotărârea de a sluji Domnului. În 1983, primind binecuvântarea părinţilor trupești şi a părintelui său duhovnicesc, preotului Pavel Paiul, pe timpul acela paroh la biserica Sfintei Treimi din satul Danu, raionul Glodeni, tânărul Nicolae a plecat la Seminarul Teologic din Moscova, pe care l-a absolvit în 1987. Dorinţa de a se consacra slujirii Domnului a crescut şi mai mult în perioada studiilor teologice. În 1986 studentul Nicolae a cerut să fie primit la ascultare în Lavra Cuviosului Serghie de la Radonej.

Pe 7 decembrie 1986 ascultătorul Nicolae a fost tuns în monahism, primind numele Dorimedont, în cinstea sfântului mucenic Dorimedont (sărbătorit pe 19 septembrie/2 octombrie). La 6 ianuarie 1987 el a fost hirotonit în treapta de ierodiacon în catedrala Adormirii Maicii Domnului din oraşul Vladimir, iar la 27 decembrie a fost prohirisit, în Catedrala Sfântului Teodor Tiron din oraşul Chişinău, de către arhiepiscopul Serapion (Fadeev) în treapta de ieromonah. Tot în acest an a început studiile la Academia Teologică din Moscova, pe care a absolvit-o în anul 1991.

Aniversarea unui mileniu de la creștinarea Rusiei a schimbat raportul statului faţă de Biserică. Se începe o nouă etapă în viaţa Bisericii: se înfiinţează noile eparhii, se redeschid mănăstirile şi bisericile, se renovează viaţa duhovnicească. Pentru tânărul ieromonah se deschid perspective imense în activitatea pastorală. În 1990 a fost înfiinţată  catedra din Bender, sufragană eparhiei de Chişinău. Pentru această catedră pe data de 2 septembrie 1990 a fost hirotonit arhimandritul Vichentie (Morari), frate al Lavrei Sfântului Serghie. El l-a invitat pe părintele Dorimedont să-l susţină în activitatea sa arhierească. Cu binecuvântarea patriarhului Alexei al II-lea ieromonahul Dorimedont a revenit în Moldova, unde a fost numit stareţ al mănăstirii Înălţării Domnului Noul-Neamţ. La 18 octombrie 1990 el a fost avansat în treapta de egumen. Pentru activitatea sa sârguincioasă spre binele mănăstirii Noul-Neamţ, la 8 ianuarie 1993 episcopul Vichentie l-a avansat în treapta de arhimandrit. În acelaşi an, pe 3 iunie, în Academia Teologică din Moscova el şi-a apărat lucrarea sa de doctor în teologie cu titlul „Mănăstirile şi viaţa monahală din Rusia din sec. XII-XIV”.

Din 1994 arhimandritul Dorimedont primeşte o nouă însărcinare, el devine prorectorul Seminarului Teologic Noul-Neamţ. Reconstrucţia mănăstirii, grija faţă de seminarul teologic, ocârmuirea credincioşilor, n-au rămas neobservate. La 28 noiembrie 1994, în ziua serbării Cuviosului Paisie de la Neamţ, mitropolitul Vladimir (Cantarean) i-a acordat dreptul a purta crucea pectorală cu diamante. În anul 1996 a fost decorat cu cea mai înaltă decoraţie ai Bisericii Ortodoxe Române – Crucea Patriarhala. Tot din anul 1996 el devine membru al Comisiei Teologice de pe lângă Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. Apoi, la 28 mai 1997, a fost numit preşedinte al Comisiei de formare religioasă şi catehizare din cadrul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove.

La 6 octombrie 1998, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea şi Sinodul Bisericii Ruse au decis ca arhimandritul Dorimedont, stareţul mănăstirii Noul-Neamţ, să fie numit episcop de Edineţ şi Briceni. El a fost hirotonit întru arhiereu la 8 noiembrie 1998 în Catedrala Arătării Domnului (Bogoiavlenskii Sobor) din Moscova, de către patriarhul Alexei, asistat de către mitropolitul Iuvenalie (Poiarkov) de Krutiţc şi Kolomna, mitropolitul Chişinăului și al Întregii Moldove Vladimir (Cantarean), arhiepiscopul Serghei (Fomin) de Solnechnogorsk, arhiepiscopul Arsenie (Epifanov) de Istra, episcopul Evghenie (Reşetnikov) de Vereia, episcopul Aleksei (Frolov) de Orehovo-Zuevo, episcopul Iustinian (Ovcinnicov) de Tiraspol şi Dubăsari şi episcopul Chiril (Naconecinîi) de Bogorodiţk.

În noua eparhie el îşi continuă activitatea spre binele Bisericii. Sub supravegherea lui se construiesc şi se reconstruiesc mănăstirile, se zidesc şi se restaurează bisericile, se înfiinţează instituţiile de învăţământ teologic. Cu binecuvântarea lui se editează publicația periodică a eparhiei – „Steaua Betleemului”, reviste, cărţi de slujbă şi de învăţătură teologică.

La 5 octombrie 2006, Episcopul Dorimedont a suferit un grav accident rutier petrecut pe şoseaua Donduşeni-Otaci în drum spre mănăstirea Călărăşeuca. Fiind la spitalul din Chişinău el s-a mărturisit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Daruri. Pentru a-i salva viaţa, Vlădica Dorimedont a fost dus la Clinica de Neurochirurgie din Viena (Austria), dar nici specialiştii austrieci n-au putut să-l readucă la viaţă pământească. Episcopul de Viena Ilarion (Alfeev) i-a făcut Sfântul Maslu şi i-a citit rugăciunea la ieşirea sufletului în dimineaţa zilei de 3o decembrie 2006. În ziua următoare, vrednicul de pomenire Episcop Dorimedont s-a mutat la Domnul.

La 4 ianuarie 2007 el a fost înmormântat la mănăstirea Noul-Neamţ, loc unde şi-a dus ascultarea de monah şi stareţ timp de 8 ani de zile.

Aşa a trecut la cele veşnice remarcabilului arhiereu al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Viaţa şi activitatea Episcopului Dorimedont sunt pentru noi un exemplul al trăirii în Hristos, un exemplul de jertfire pentru binele Bisericii. Calea spre mănăstire nu s-a încheiat la Viena, ea l-a condus în eternitate.

Dumnezeu să-l odihnească pe robul său Episcopul Dorimedont în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, unde toţi drepţii sălăşluiesc!

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com