Musulman din Siria convertit la creștinism: Iisus ne-a salvat! Dacă aș muri acum, în fața Bisericii, aș muri împăcat
22:08, luni, 6 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: convertire, musulman, siria
Numeroși sirieni musulmani care au fost nevoiți să își părăsească țara sfâșiată de interminabilul conflict sângeros și să se refugieze în Liban s-au convertit la creștinism. Chiar dacă, așa cum arată toate rapoartele organizatiilor internaționale, musulmanii care vor să treacă la creștinism își riscă viața.
George Saliba, episcopul Bisericii Ortodoxe din Siria afirmă că, de la izbucnirea războiului civil in Siria, în 2011, a botezat aproximativ 100 de refugiați musulmani sirieni, conform USA Today.
Abu Radwan, unul dintre cei pe care episcopul i-a botezat in religia creștină, refugiat din orașul Homs, a povestit că Iisus i-a apărut in vis în urmă cu doi ani. Și, încet-încet a ales calea Bisericii. „Am început să merg la Biserică. Eram convins că Iisus va veni să ne salveze”.
Presa străină a scris despre numeroasele convertiri ale musulmanilor care părăsesc țări măcinate de conflicte sângeroase, in special Siria, în ciuda riscurilor și amenințărilor cărora trebuie să le facă față. Radwan este unul dintre cei care au înfruntat aceste riscuri, fiind înjunghiat de mai mulți musulmani în timp ce ieșea din Biserică.
Pentru a fi în siguranță, soția sa continuă să poarte văl islamic atunci când iese din Biserică.
„Am simtit o mare eliberare când am fost botezat. Dacă aș muri acum, aici, în fața Bisericii, aș muri împăcat”, a spus el.
Și refugiații musulmani ajunși în Europa în ultimul an au decis să se convertească la creștinism. Un articol din The Guardian, din iunie 2016, arăta că numărul migranților musulmani din Europa care doresc să se boteze în religia lui Iisus a crescut semnificativ.
Sursa: http://www.activenews.ro/