„Oricum, dacă are ceva, eu nu fac avort, o să-l iubesc aşa cum e”

Sunt multe mame care se regăsesc în astfel de clipe de cumpănă, care umbresc bucuria sarcinii şi a maternităţii – sau chair le curmă brutal după ce bebeluşul este deja foarte dezvoltat, iar legătura cu mama care îl poartă se simte deja puternică?… Mai ales în cazul femeilor care au în jur de 30 de ani şi sunt speriate de diverse teste care arată probabilitate de Sindrom Down sau altele asemenea… Dar credinţa unei mame în destinul ei matern şi în valoarea nepreţuită a odraslei pe care urmează să o nască poate învinge toate adversităţile!

Bună ziua,

Mă numesc Alexandra Senopol, am 27 ani şi sunt din Constanţa.

Aş vrea să vă spun povestea mea pe scurt.

Cu 2 zile înainte de nuntă am aflat că sunt însărcinată. Am fost foarte fericită, a fost cel mai frumos cadou de nuntă.

Eu îmi doream o fetiță iar soțul un băiat. La eco am aflat că a “câştigat” el. Am fost puțin tristă dar mi-am revenit repede. Am avut o sarcină toxică, m-am îngrășat 30 kg dar în rest totul era bine. Făceam eco în fiecare luna la o doctorița cunoscută că fiind printer cei mai buni doctori ginecologi din constanța . În ianuarie doctora m-a trimis să fac 3D și acolo a început totul. Am aflat că am cordon ombilical bivascular ( o arteră și o venă) caz rar în România. Doctora de la 3D mi-a zis să stau liniștită că a auzit de un caz similar în Anglia și copilul era sănătos dar foare slăbuț.Am început să mă documentez, să trimit e-mailuri la doctori în țara, să caut informații din alte țări dar nimic.

În România nimeni nu știa nimic. Am intrat pe un site spaniol și acolo am găsit un forum despre această malformație. Toate mămicile care născuseră copii cu un cordon bivascular spuneau că sunt sănătoși dar că nu se hrănesc bine în burtică și de aceea nu au mai mult de 3 kg. Am mers de urgență la ginecolog care nu putea să creadă că lunar ( îmi făcea eco lunar) nu a văzut nimic. M-a trimis de urgență la București la maternitatea din Giulești că să fim sigure. Am stat la eco o oră , doctorul doar mormăia, folosea termeni medicali, eu nu înțelegeam nimic concret decât… malformații, sindrom.

După ce a terminat mi-a confirmat cordon bivascular și pe lângă asta mi-a zis că e suspect de mozaic cromozomial 21( o fază ușoară a sindromului down). Am crezut că mor când am auzit , el spunând că dacă are ceva este fizic nu are nimic la organe. Oricum tot drumul până la Consanta am plâns și îmi puneam stupidă întrebare “ de ce mie?”. A două zi dimineață am fost la ginecolog care când a auzit mi-a făcut programare la amniocenteza ( peste 2 săptămâni). Menționez că eu eram însărcinată în 8 luni. Doctora a spus că facem amniocenteza să aflăm sigur.

Pe parcurs am aflat ce înseamnă asta și am refuzat să o fac. I-am spus doctorei că oricum dacă are ceva eu nu fac avort, o să-l iubesc așa cum e.nici nu putem să mă gândesc că după ce l-am simțit 8 luni trebuie să renunț la el. Ne-am împăcat toți cu idea și așteptăm ziua cea mare sperând că totul era o eroare medicală. Am hotărât cu doctora să nasc normal dar cu epidurala. Am programat nașterea pentru joi 12 aprilie 2007 .cu o zi înainte am făcut eco, mi-a zis că bebe are 3,200 kg.

M-am internat dimineață la 8, mi-au făcut epidurala, mi-au rupt apa și așteptăm contractile. A trecut o oră au trecut 2, 3 și degeaba , eu nu aveam nimic. În salon intrau și ieșeau femei însărcinate, eu nimic. La oră 15 doctora m-a luat iar la control și pe un ton speriat mi-a zis : “ Alexandra nu te agita, s-a desprins placenta și risc să va pierd pe amândoi, așa că îți fac cezariana” .

Am început să plâng, să-mi sun familia care era afară cu toate că toată lumea îmi zicea să mă calmez, eu nu mă putea opri din plâns. Am intrat de urgență la cezariană, tot cu epidurala, îmi venea să adorm dar trăgeam de ochi de frică că nu mă mai trezesc.

Vroiam să apuc să-mi văd copilul. După o operație mai lungă decât e normal, am pierdut foarte mult sânge , am făcut hemoragie am auzit cum doctora a făcut “ aoleu” și apoi primul urlet al bebelușului meu. M-am speriat tare, am început să pierd și mai mult sânge , credeam că bebelușul meu chiar are malformații.

De fapt doctora a fost uimită când a văzut cât de mare este. Am născut un bebe de 3,900 kg și 53 cm. notă 10. apoi am adormit dar cineva acolo sus a vrut să rămân cu David. Așa îl cheamă pe bebe. Acum are 7 luni și este foarte frumușel, nu are absolute nimic, are 10,400 kg și 74 cm.

Ultimele luni de sarcină au fost foarte grele pentru toată familia mea dar finalul a fost unul fericit de aceea sfatul meu pentru toate mămicile care trec prin așa ceva este să nu renunțe ușor la copilul lor că nu se știe niciodată la ce încercări te pune Dumnezeu.

Dacă făceam avort cu siguranță aș fi trăit toată viață cu gândul dacă chiar era bolnav. Doctora mea mi-a acordat toată atenția și chiar a plâns de emoții. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine și David dar susțin că erorile medicale pot distruge vieți!

Sursa: http://stiripentruviata.ro/