Înălțarea Domnului, hramul Mănăstirii Noul Neamț (Chițcani)
19:01, joi, 25 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: chitcani, hramul mănăstirii, inaltarea domnului, manastirea chitcani, noul neamt

Joi, 25 mai, de sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Noul Neamț din s. Chițcani, r. Slobozia, în prezenţa unui număr mare de credincioşi.
De-a lungul timpului, sfântul așezământ Noul Neamț, cu hramul închinat Înălțării Domnului a trecut prin nenumărate greutăți și încercări, iar anii ce au trecut alcătuiesc o istorie nu de puţine ori zbuciumată, dar care impresionează mai ales prin faptul, că mănăstirea a rezistat în timp, rămânând fidelă chemării ei – de a împărtăși nevoitorilor ei plinătatea sălășluirii Duhului Sfânt și de a fi lumină şi pace pentru poporul binecredincios.
De hramul Mănăstirii, alături de Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Vladimir a coliturghisit ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmâkia, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, Arhim. Paisie (Cecan), starețul Mănăstirii Noul-Neamț, precum și un sobor numeros de preoți și diaconi.
La Vohodul mic, Prot. Vasile Bălățel, preot-misionar în orașul Milano, Italia, pentru activitatea pastoral-misionară prodigioasă a fost decorat de către Arhipăstor cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe.
După încheierea serviciului divin a urmat înconjurul bisericii cu citirea Evangheliilor, iar mai apoi la mormântul regretatului Episcop Dorimedont s-a săvârşit un Parastas, după care ÎPS Mitropolit Vladimir a adus sincere mulțumiri atât obștii, care contribuie la menținerea acestui centru de spiritualitate și cultură ortodoxă, precum și tuturor celor care au lăsat o parte din ei în acest sfânt așezământ.
La final, pelerinii veniţi au primit binecuvântări din partea Mitropolitului Vladimir și îndemnuri duhovnicești spre o viață creștină autentică încununată cu multe roade duhovniceşti.
Sursa: http://manastiri.md/








































Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a oficiat vineri, 23 septembrie 2022, Sfințirea Prestolului și Sfânta și...
În seara zilei de sâmbătă, 27 noiembrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit slujba privegherii prilejuită serbării Sfântului Paisie Velicikovski la...
Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți...
La 31 decembrie 2016, la 10 ani de la mutarea dintre noi la cele veşnice a vrednicului de pomenire Episcop...
„Sfinților care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânșii” (Psalm 15, 3) Sărbătoarea Cuviosului Paisie...
În Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere) Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a săvârșit Sfânta și...
Părintele Selafiil cel Orb de la Mănăstirea Noul Neamț – Acestea trebuie să le avem noi…...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău