Adunarea ordinară a slujitorilor din Protopopiatul Ialoveni
15:37, miercuri, 28 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: adunare administrativa, manastirea horasti, protopopiatul ialoveni
Marți, 27 iunie 2017, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la invitația Starețului Mănăstirii cu hramul Sf. Întocmai cu Apostolii, Kneaz Vladimir din s. Horăști, r. Ialoveni, Arhim. Nectarie (Herman), în sala de ședințe a Mănăstirii Horăști a avut loc Adunarea ordinară a slujitorilor din Protopopiatul Ialoveni.
Evenimentul a demarat cu oficierea Sfintei Liturghii, după care a fost citit Acatistul Sf. Prooroc Elisei.
În cadrul Adunării Prot. mitr. Anatolie Stefanov, Protopop de Ialoveni a primit dările de seamă pentru semestrul II, anul 2017, din partea clericilor din circumscripție, după care a adus la cunoștința preoților, Circulara ÎPS Mitropolit Vladimir cu privire la organizarea în perioada 1 – 31 iulie a.c., a unui șir de activităţi pastoral-misionare tematice: festivaluri, concerte, mese rotunde, conferințe, prilejuite comemorării Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare.
Părintele Protopop a înștiințat preoții și despre organizarea Taberei de odihnă pentru copii, cu program creştin-ortodox în stațiunea „Floricica” din Vadul-lui-Vodă.
Un alt aspect important discutat a fost colectarea informației necesare pentru editarea unui volum istoric-documentar care să cuprindă toate sfintele lăcașe din raionul Ialoveni.
La final, gazda Adunării, Starețul Mănăstirii Horăști, Arhimandritul Nectarie a oferit în dar confraților slujitori câte două voulme de trebuință fiecărui preot – Rânduieli și rugăciuni la diferite trebuințe și Cartea Sfințirilor. Totodată, părintele Arhimandrit a făcut o invitație preoților din circumscripție, la Sfânta Liturghie praznicală cu prilejul sărbătoririi Sf. Întocmai cu Apostolii, Kneaz Vladimir – Hramul Mănăstirii Horăști, eveniment ce va avea loc la data de 28 iulie a.c.
Protopopiatul Ialoveni