Colegiul Tehnic Agricol din Soroca – 110 ani de la fondare
14:49, vineri, 8 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: soroca, vicariatul de soroca

La data de 8 septembrie 2017, Colegiul Tehnic Agricol din Soroca marchează 110 de la fondare.
Cu acest prilej, instituția vizată a organizat la această dată o manifestare jubiliară cu participarea cadrelor didactice, a elevilor, absolvenților și a oaspeților. La eveniment a participat, alături de alți invitați și Preasfințitul IOAN, episcopul Sorocii, însoțit fiind de către Protoiereul Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului de Soroca.
Episcopul sorocean a felicitat pe cei prezenți, evocând aspecte din viața colegiului.
Transmițând mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, ierarhul a decorat directorul Colegiului, Dl Constantin NESTERENCO cu medalia „Sf. Cuv. Paisie Velicicovski”, iar Doamnele profesoare Steliana SOLOVEI și Elena RUSU au primit diplome mitropolitane.
Menționăm că Colegiul Tehnic Agricol din Soroca este una din cele mai timpurii instituții de învățământ preuniversitar din țara noastră.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/











Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 70 de ani, aducem cuvintele noastre de recunoștință și respect Preacucernicului Părinte Ioan Cotelea,...
În cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, desfășurată în data de 23 aprilie 2024, s-au luat decizii importante referitoare...
Testamentul lui Ion Druță va fi îndeplinit, trupul neînsuflețit al scriitorului urmează să fie adus luni la Soroca, pentru a...
La 15 ani de la explozia blocului locativ din Soroca, care a zguduit întregul oraș și nu numai, pe locul...
Joi, 19 mai, Parlamentul Republicii Moldova a hotărât, cu votul a 75 de deputați, modificarea Registrului monumentelor Republicii Moldova ocrotite...
Sâmbătă, 23 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a întreprins vizită arhipastorală...
Vineri, 2 iulie 2021, la Soroca a demarat decada „Sfântul Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare – Cinstire și Mărturisire” care...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău