Apariţie editorială – ,,Istoria, Minunile şi Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ”
15:57, sâmbătă, 27 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: acatist, carte ortodoxă, carti, icoane ortodoxe, maica domnului, manastire, manastirea harbovat, minune

Cu binecuvântarea şi stăruinţa Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, la editura Cu Drag, din oraşul Chişinău a apărut cartea ,,Istoria, Minunile şi Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ”.
Cartea are următorul cuprins:
Prolog
Ce este un paraclis sau un acatist?
Cum şi când se pot citi acatistul şi paraclisul Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ?
Ce trebuie să facem în cazul unui bolnav grav?
Sfintele icoane – mijloc de împărtăşire a harului dumnezeiesc
Maica Domnului, zidul şi apărarea tuturor creştinilor
Istoria icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la mănăstirea Hârbovăţ
Taina aducerii sfintei icoane în oraşul Ungheni
Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ
De editarea acestei cărţi s-a îngrijit preotul Petru Ciobanu, parohul ,,Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului”, din oraşul Nisporeni.
Prologul acestei cărţi a fost semnat de către Preasfinţitul PETRU, în care este relevat necesitatea editării acestei cărţi. Dăm citire:
Epoca în care trăim are multe caracteristici şi cu siguranţă succesele ei sunt impresionante. A găsit de una singură frontierele incredibile de care s-a apropiat, a spart barierele gravităţii pământului, a creat oameni cu însuşiri necunoscute până acum, implantându-le organe vii sau artificiale, adăugându-le părţi din alţi oameni. Ea produce specii care n-au existat până acum, transformă natura, îi distruge legile. Pătrunde în trup, influenţează sufletul, creează mentalităţi şi deprinderi, stabileşte comportamente. Ajunge la distanţe la care nici nu gândeam, pătrunde în mijlocul celei mai mici lumi cu mijloace, rapidităţi şi energii care depăşesc orice închipuire. Caracteristica ei principală, însă, este că se aşează împotriva autenticului, a adevărului, a integrităţii.
Într-o asemenea epocă, omul – coroana creaţiei – este cel ce răspunde de toate lucrurile din lume. Fiind o fiinţă ce participă la preoţia universală, el are menirea de a sfinţi totul în jurul său, urcând întreg cosmosul spre Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nyssa zice: În această înălţime fiind făcut omul, aşezat într-un oarecare chip între firea cea schimbătoare şi cea neschimbătoare, mijloceşte în mod potrivit cele două margini, pe de o parte aducând lui Dumnezeu rugăciuni pentru cei înstrăinaţi din pricina păcatului, iar pe de altă parte purtând mila dumnezeiască cea mai presus de fire peste cei care au nevoie de milostivire.
De aceea am găsit de cuviinţă să binecuvântez editarea acestei cărţi, pentru a fi spre folos creştinilor din întreaga ţară şi nu numai, ca rugându-se către Maica Domnului, Ea să se milostivească spre Dumnezeu pentru întreaga lume. Astăzi, când întreaga lume se află într-o stare de nelinişte şi nemulţumire, îi îndemn pe toţi creştinii de a se ruga în faţa icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hârbovăţ, ca lumea în care trăim să se sfinţească, ca omul să devină mai religios, iar întreg cosmosul să ne fie scară spre Dumnezeu.
Sursa: episcopia-ungheni.md

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în...
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Petru, Arhiepiscopul Alexandriei (glas 4): Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale,...
Condacul 1 Apărătorului credinţei celei adevărate în Hristos şi marelui surpător al înşelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri...
Ocrotitoarea familiei și a femeilor cu grele nașteri precum și a pruncilor slabi și a persoanelor în vârstă (24 noiembrie...
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Condacul 1 Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor...
Condacul 1 Aleşilor făcători de minuni şi mărturisitori ai credinţei în Hristos, Gurie, Samon şi Aviv, cinstind pomenirea voastră cu...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău