Savatie Baştovoi, ÎN PRIM PLAN. Lucruri neştiute din viaţa celui mai cunoscut preot din Republica Moldova (VIDEO)
15:57, luni, 20 noiembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: calarasi, oricova, rucodelie, savatie baştovoi
„Şantajul emoţional în relaţia părinte-copil, copil-părinte”, acesta ar putea fi titlul următoarei cărţi al egumenului Savatie Baştovoi. Despre această lucrare, dar şi alte proiecte la care lucrează, a mărturisit în cadrul emisiunii „În prim plan”.
Cel mai de amploare, în care îşi pune tot sufletul este schitul pe care îl construieşte lângă casa sa părintească, pentru care recent a primit binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Vladimir.
„Cartea va trata iarăşi tema educaţiei şi mai ales o parte foarte sensibilă, chestiunea şantajului. Pentru că şantajul, formele lui diverse mi se pare că a intrat în toate sferele vieţii noastre”, a declarat egumenul Savatie Boştovoi.
Biserica din satul Oricova, raionul Călăraşi la care stareţul se implică personal în lucrările de construcţie, fiind ajutat de oamenii de bună credinţă, este un vis încă din copilărie, spune el.
„În aceste zile s-a îndeplinit acest cuvânt şi această dorinţă ascunsă a inimii mele. Mă ajută mai întâi de toate Dumnezeu iar Dumnezeu lucrează în chipuri diferite, cel mai limpede şi vădit lucrează prin intermediul oamenilor”, a spus egumenul Savatie Boştovoi.
Savatie Baştovoi a vorbit în cadrul emisiunii despre familia sa, dar şi despre copilărie, care a fost una foarte frumoasă. El spune că educaţia pe care a primit-o a stat la baza tuturor realizărilor sale.
„Părinţii mei nu-şi făceau griji. Niciodată nu au arătat panică pentru soarta mea. Pentru că aveau încredere în mine, ştiau pe cine educă. Eram un copil care avea nişte principii de viaţă de la părinţii săi”, a declarat egumenul Savatie Boştovoi.
Savatie Baştovoi este unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ortodocşi din România şi Republica Moldova, dar și fondatorul editurii Cathisma din București. Cărţile sale „În căutarea aproapelui pierdut”, „Între Freud şi Hristos”, „A iubi înseamnă a ierta”, romanul „Nebunul”, se vând în zeci de mii de exemplare.
Iar noua sa carte, „Antiparing” s-a vândut în mai puțin de o lună în peste 10 mii de exemplare.
Savatie Baștovoi a fost editat şi la Paris, romanul său „Iepurii nu mor” fiind tradus în limba franceza.
Sursa: www.publika.md