Predica Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de miercuri a săptămânii a 34-a

Miercuri [I Ptr . 4,1-11; Mc. 12, 28-37].

Un cărturar L-a întrebat pe Domnul: „ Care poruncă este întâia dintre toate?”. Domnul a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta: aceasta este întâia poruncă. Cea de-a doua este asemenea ei: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă”. Şi aceasta se potriveşte pentru a întregi chipul omului celui tainic al inimii.

Sfinţirea Domnului este sufletul acestui om, iar iubirea este duhul lui, în vreme ce virtuţile celelalte sunt feluritele lui mădulare: una mână, alta picior, alta ochi, alta ureche, alta limbă. Aducerea-aminte de acest fapt este foarte trebuincioasă, căci se întâmplă uneori ca oamenii, socotind că faptele bune sunt culmea virtuţilor, socot că le sunt de ajuns acestea, la Domnul negândind şi de dragoste uitând.

Faptele bune nu sunt sfinte fără credinţă şi fără dorinţa de a plăcea lui Dumnezeu, întocmai ca o casă nesfinţită ori ca o odaie fără icoane; si neavând iubire, se aseamănă cu o clădire plină de statui neînsufleţite şi care răspândeşte un miros stătut de mucegai. Să ia seama fiecare la aceasta; şi apucân-du-se să zidească în sine omul cel nou, să se gândească la Domnul, Care este desăvârşit şi fără nici oscădere.

         Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015