Protoiereu Ioan Plămădeală - „ … CĂUTAȚI ȘI VEȚI AFLA …” CALEA SPRE CER - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Protoiereu Ioan Plămădeală – „ … CĂUTAȚI ȘI VEȚI AFLA …” CALEA SPRE CER

18:00, joi, 22 februarie, 2018 | Cuvinte-cheie: , , , ,

„ … CĂUTAȚI ȘI VEȚI AFLA …” CALEA SPRE CER, autor Protoiereu Ioan Plămădeală, Chișinău 2017

În anul 2017 la Catedrala „Schimbareala Față a Mântuitorului” din municipiul Chișinău a fost lansată cartea „ … CĂUTAȚI ȘI VEȚI AFLA …” CALEA SPRE CER, autor protoiereu Ioan Plămădeală.

Părintele Ioan și-a dorit publicarea acestei cărți pentru a ajuta enoriașii catedralei dar și pe alți creștini dornici de a învăvăța mai profund Ortodoxia, ca să găsescă răspunsuri la cele mai stringente și actuale întrebări ale lumii contemporane. Dar a și  voit de a oferi anumite soluții la unele probleme arzătoare  din Ortodoxie.

Iată ce scrie sfinția sa la acest subiect:

„Prezenta lucrare este obiectul unei modeste experienţe duhovniceşti, care mi-a adus bucuria lăuntrică de a înşira unele gânduri pe hârtie. Capitolele acestei lucrări sunt reflecţii la realitatea zilelor de azi pe care le trăim, sunt sincere dorinţe de a schimba după putinţă, măcar puţin, conştiinţa creştină atât de afectată fiind sub influenţa timpului nostru. Regresul creştinismului ortodox este foarte vizibil în aceste vremuri. Se cer foarte mari eforturi pentru redresarea lucrurilor, acest fapt fiind valabil pentru toate popoarele ortodoxe, inclusiv şi pentru Republica Moldova. Cerul de deasupra acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu este ortodox. Tocmai de aceea nu putem sta cu mâinile în sân, privind cu indiferenţă cum degradează Credinţa noastră Ortodoxă – Credinţa Strămoşească, care a fost păstrată şi spălată cu sângele înaintaşilor noştri.

Pasul cel mai urgent pe care trebuie să-l facem este să ne pocăim şi să ne împăcăm cu Dumnezeu, de care mulţi s-au lepădat, sau chiar mai rău, arată o indiferenţă totală. S-au prăbuşit ideologiile care au crezut că pot alcătui programe spirituale ideale fără Domnul nostru Iisus Hristos. Raţiunea multor oameni a ajuns într-un punct de criză. Oamenii „de ştiinţă” organizează congrese, conferinţe, etc., dorind să ajungă la Adevăr prin diverse descoperiri ştiinţifice, neînţelegând că Adevărul  nu poate fi perceput cu intelectul (mintea) şi inima. Domnul nostru Iisus Hristos ni-l descoperă acest Adevăr prin cuvintele: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”” (Ioan 14;6)

Această carte se dorește a fi un ajutor la îndemâna orișicui, este scrisă în limbaj accesibil și poate cuprinde tot spectrul de vârste, desigur începând de la adolescenți până la cei vârstnici.  Lectura ei fiind una ușoară, plăcută și ziditoare duhovnicește . De aceea publicăm conținutul acestei cărți pe site-ul nostru, pentru a nu pune făclia sub obroc, ci să se folosească cât mai mulți creștini ortodocși, iar în final să aibă de câștigat doar Ortodoxia.

DESCARCĂ CARTEA ÎN FORMAT WORD

Contact Form Powered By : XYZScripts.com