130 de ani de la naşterea preotului-poet Alexei Mateevici, comemorați în Protopopiatul Căușeni
0:56, marți, 20 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: alexei mateevici, causeni, protopopiatul causeni, zaim
Orice creştin doreşte să întâmpine sărbătoarea Învierii Mântuitorului cu straiele dar, mai ales, cu inima curată. Este o singură cale de purificare pentru a te bucura din plin de cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Această cale este rugăciunea, postirea, şi mărturisirea păcatelor. Acest lucru îl fac cu cea mai mare râvnă şi păstorii duhovniceşti, prea cucernicii părinţi din ținutul care l-a dat neamului pe poetul „Limbii noastre“, preotul Alexei Mateevici.
Cadrul în care au mers la mărturisire preoţii din protopopiatul Căuşeni al Mitropoliei Moldovei a fost unul deosebit, fiindcă sau împlinit 130 de ani de la naşterea preotului-poet Alexei Mateevici.
La sugestia protoiereului Vasile Damaschin, noul protopop al raionului Căuşeni, soborul de preoţi din toate parohiile din raion au decis să dea o anvergură aparte sărbătorii. Ei au mers în satul Zaim şi au oficiat o slujbă de pomenire pentru marile personalităţi creştine ale neamului – preoţii Mihail Mateevici, Alexie Mateevici, Ioan Neaga, dar şi a distinşilor oameni de cultură din aceste locuri și din întreaga republică care au trecut la Domnul: Ion Ungureanu, Maria Bieşu, Nicolae Sulac, Gheorghe Vodă, Ion şi Doina, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi şi Ion Melnic ș.a. Din numele tuturor preoţilor părintele Vasile Damaschin a depus flori la mormântul lui Mihail Mateevici, tatăl părintelui Alexei Mateevici.
După ce s-au mărturisit în faţa Sfântului Altar, preoţii au ascultat o relatare a lui Pavel Drăgan, protoiereu, paroh al bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din satul Chircăieşti. El s-a referit la viaţa şi martirajul autorului poemului Limba noastră, venind cu date inedite în acest sens.
La îndemnul protopopului, a fost confirmat programul de activităţi preconizate către luminata sărbătoare a Paştelui care prevede, printre altele, şi organizarea în Ziua Floriilor a unui Drum al Crucii către mănăstirea Sfintele Femei Mironosiţe Marta şi Maria, amplasată între satele Hagimus şi Tănătari. Această acţiune se va face în săptămîna tineretului ortodox la care vor participa şi copiii din raion.
Din ograda bisericii preoţii, în frunte cu protopopul Vasile Damaschin au mers la muzeul memorial Alexei Mateevici, unde au participat la o ceremonie de comemorare a preotului şi poetului naţiunii noastre. Manifestarea a inclus în sine inspirate luări de cuvânt, numere artistice, inclusiv cântări pe versurile lui Alexei Mateevici și Ioan Găină. Am remarcat discursurile lui Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Dumitru Dan Maxim, scriitor, mizeograf,redactor-şef al revistei Viaţa Basarabiei, Andrei Burac, scriitor originar din satul Cîrnăţeni, Lidia Ungureanu, poetă, ziaristă, Vlad Tudose, pictor, Ion T. Veste, primar de Zaim şi desigur, intervențiile inspirate ale preşedintelui Comitetului organizatoric permanent al Zilelor Naţionale Mateevici, scriitorul și muzeograful Ioan Găină cel care a organizat și găzduit în curtea casei-muzeu frumoasele clipe de comemorare a înaintașului nostru, care a lansat două piese originale ce vin să omagieze odată în plus inconfundabila personalitate a poetului clasic: medalia comemorativă ”Alexie Mateevici-130” , dinstincţie oferită protopopiatuli căuşeni și cartea ”Altarele Limba Noastră”.
Ne-au onorat cu prezenţa şi susținerea activă vicepreşedintele raionului Căuşeni, Sergiu Gogu şi Vasile Molodilo, şeful Direcţiei educaţie, cultură, tineret şi sport. Au răsunat vocile sonore ale copiilor ansamblului Cântece religioase de la liceul Alexei Mateevici sosiţi la solemnitate împreună cu inimoasa învăţătoare Liuba Florea care au intonat piesele ”Cîntecul nucului” și ”Rugă către Poet”, ultima fiind și imn al Zilelor Naționale Mateevici. A răsunat apoi fascinanta voce a cântăreţei de folclor Zinaida Bolboceanu, originară din satul vecin Opaci care a venit cu cântece pregătite special pentru această ocazie, dar ți cu prilejul inaugurării în biblioteca muzeului din Zaim a expoziției ”Ion Ungureanu-continuator al cauzei lui A. Mateevici”. O pagină aparte a scris-o în acest sens corul preacuvioaselor măicuţe de la mănăstirea Marta şi Maria, care au venit cu emoţionante piese ale regretatului compozitor Ioan Melnic pe versurile lui Alexei Mateevici. Ele ne-au îndemnat să ne rugăm pentru iertarea păcatelor, aşa cum spunea Alexei Mateevici, şi în fericire, şi în nevoie, şi în smintire, în primejdie, în ceas de moarte – pentru cei iubiţi, pentru duşmani…
Aici, la picioarele poetului Alexei Mateevici, părintele Vasile Damaschin a depus un buchet de flori din partea tuturor prea cucernicilor părinţi din raion. Noul protopop de Căușeni a adus astfel dovada unei frumoase colaborări cu administrația publică locală, cu instituțiile și oamenii de cultură din raionul Căușeni.
Astfel purificarea sufletului e simţită mai profund, când îl ai alături pe părintele Alexei Mateevici.
Protopopiatul Căușeni