Judecător și judecat. Așa aduce diavolul ispite asupra sfinților

Avva Nikon apare în Patericul egiptean foarte scurt, într-o singură povestire, care nu este spusă de el, ci este despre el. Un bătrân a fost întrebat „Cum aduce diavolul ispitele asupra sfinților?” Iar ascetul, în loc să răspundă printr-o explicație directă, alege să spună o poveste. Ca orice poveste, aceasta dă ocol răspunsului propriu-zis. Îl implică nemijlocit pe cel care ascultă și îl provoacă să analizeze cu mintea lui, să înțeleagă mai multe decât se spune. Întrebarea face povestea să se nască. Este doar un ferment, pentru că povestea sfârșește prin a spune mai mult, chiar dacă la prima vedere pare a ignora întrebarea.

Istoria avvei Nikon este foarte apropiată de cea a avvei Macarie Egipteanul. Nikon este acuzat pe nedrept că ar fi păcătuit cu o femeie. Bătrânul își asumă în tăcere acuza, fără să riposteze. Este amenințat, este bătut, cât pe ce să fie omorât. În nici unul dintre momentele acestea, monahul nu caută să se îndreptățească, nu spune nici un cuvânt în apărarea sa. Abia în momentul în care comunitatea monahală vrea să îl alunge, avva Nikon zice: „Lăsați-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc”. Prin urmare, a fost excomunicat pentru trei ani și s-a poruncit tuturor „ca nimeni să nu meargă la dânsul”. A fost izolat ca un parazit, ca un lepros, care riscă să infecteze pe ceilalți în jurul său. Singura punte de comunizare, singurul moment de relativă comuniune, era slujba de duminică, atunci când cel acuzat că ar fi păcătuit mergea la toți și, pocăindu-se, le zicea: „Rugați-vă pentru mine”.

Situația s-a prelungit până în momentul în care cel care săvârșise păcatul de care era acuzat avva Nikon a mărturisit. În acea clipă, toți au înțeles greșeala pe care o făcuseră și și-au cerut iertare de la bătrân. Avva Nikon a răspuns: „De iertat vi s-a iertat, dar de rămas nu rămân aici, cu voi, fiindcă nu am găsit pe nimeni cu discernământ care să îmi fie alături”. Acesta este momentul în care bătrânul alege să se retragă din comunitate.

În anii săi de pocăință, avva Nikon nu a găsit pe nimeni căruia să îi fie milă de el. Pe nimeni a cărui milă să fie manifestă, vizibilă; nimeni care să îndoiască de sine și de judecata sa. În clipa în care omul este prea sigur pe sine, pe judecata și aprecierile sale, lui Dumnezeu nu îi mai este lăsat loc de manifestare. Nimeni nu a avut suficient discernământ încât să vadă adevărul. Ba mai mult, nici măcar atât realism nu s-a găsit, încât cineva să se îndoiască de minciună, de acuzele false și nefondate, chiar fără a putea vedea adevărul cu limpezime.

Câtă vreme se găsea în mijlocul comunității, avva Nikon, deși judecat de toți, era de fapt criteriul și semnul de judecată al tuturor. Nevinovăția lui era judecata tuturor. Când judeci (și aproape inevitabil o faci cu nedreptate), te judeci pe tine însuți, după cuvântul Domnului: „Nu judecați să nu fiți judecați, căci cu ce judecată judecați, cu aceea veți fi judecați” (Mt 7,1-2).

Așa aduce diavolul ispite asupra sfinților, încheie bătrânul care a spus povestea avvei Nikon.

Paul Siladi, http://ziarullumina.ro/