Header image

Întru această zi, cuvânt din Pateric, pentru folosul sufletului

Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un bătrân, mare cu viaţa şi foarte iscusit, în fapte bune. Şi, închinându-se, după obicei, l-a întrebat pe el, zicând:

– Ce voi face, părinte, că îmi piere sufletul meu?

Zis-a lui bătrânul:

– Pentru ce îţi piere sufletul?

Răspuns-a lui fratele:

– Eu, părinte, când eram în lume, în viaţa mirenească, foarte mult posteam şi rugăciuni şi privegheri făceam şi multă râvnă sufletească şi umilinţă şi lacrimi aveam. Iar, dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici unele din aceste bunătăţi nu le mai văd la mine.

Zis-a lui bătrânul:

– Să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi, ce-mi spui, că le făceai, când erai mirean, toate, pentru mândrie şi lauda oamenilor, le făceai, că aveai şi îndemnător spre aceasta, pe cel ce, în taină, se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua în seamă, nici nu îţi sta ţie împotrivă, cu război ca să-ţi ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, că ai ieşit la luptă cu el, pentru aceea, şi el se întrarmează împotrivirea ta. Însă, mai primit şi mai plăcut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decât o mie de psalmi, pe care îi citeai în viaţa mirenească, cu mândrie.

Zis-a, iarăşi, fratele:

– Eu, părinte, acum nici să postesc nu pot, că toate faptele cele bune s-au luat de la mine.

Zis-a lui bătrânul:

– Frate, să-ţi ajungă ţie, ceea ce ai, dar rabdă cu mulţumire şi te vei folosi.

Iar, el se împotrivea, zicând:

– Cu adevărat, părinte, pierit este sufletul meu.

Atunci, bătrânul a început a-i zice lui aşa:

– Crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi spun ţie cele ce am să-ţi zic, ca să nu-ţi slăbească gândul tău, că te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trândăvie şi în deznădejde. Dar, ascultă fiule, sfatul meu, şi lasă părerea aceea că vieţuiai şi făceai bine, când erai în viaţa mirenească. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viaţa mirenească erau din mândrie, precum au fost şi faptele fariseului aceluia, care, pentru bunătăţile lui, cele cu multă mândrie, îi părea lui, că este mai plăcut, lui Dumnezeu, decât toţi oamenii şi cu acaparere a lui, din mândrie, şi-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi parându-ţi-se că nu faci nici o faptă bună, înaintea lui Dumnezeu, această smerenie, fiule, îţi ajunge ţie spre mântuirea sufletului tău. Că şi vameşul, care nici o bunătate nu făcuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a îndreptat. Că, mai plăcut este lui Dumnezeu, omul care se găseşte păcătos şi leneş şi cu inima lui înfrântă şi smerită, decât cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gândul său, socotindu-se pe sine, că este mare şi plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Acestea auzind, fratele a luat mare folos şi multă mângâiere în sufletul său şi s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând:

– Să ştii, părinte, că, astăzi, mi-ai mântuit sufletul meu.

Şi aşa s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu.

https://invataturiortodoxe.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com