Mitropolitul Vladimir a convocat stareții și starețele, protopopii și șefii de sectoare sinodale la Reședința mitropolitană din Chișinău - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Mitropolitul Vladimir a convocat stareții și starețele, protopopii și șefii de sectoare sinodale la Reședința mitropolitană din Chișinău

16:25, joi, 18 octombrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Joi, 18 octombrie 2018, la Reședința mitropolitană din Chișinău a avut loc Adunarea Stareților și Starețelor de mănăstiri, Protopopilor și Șefilor de Sectoare Sinodale ai Eparhiei de Centru din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.

La întrunirea prezidată de către ÎPS Mitropolit Vladimir, au luat parte și Episcopii Vicari mitropolitani, Ioan al Sorocii și Siluan al Orheiului, precum și Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, Protopop al Sectorului I, Chişinău.

În cadrul adunării a fost abordat subiectul vizitei canonice a PF Kiril, Patriarhul Moscovei și a întregii Rusii în Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, care se va desfășura conform următorului program: întâmpinarea Patriarhului la aeroportul internațional Chișinău, sâmbătă, 27 octombrie, ora 10.30, Te-deumul Patriarhal la Catedrala Episcopală din Comrat, sâmbătă, 27 octombrie, ora 12.30; duminică, 28 octombrie, ora 10.00, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în orașul Bălți.

De asemenea, în prima parte a adunării, cu binecuvântarea Mitropolitului țării, Egumena Epistemia, Stareța Mănăstirii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Suruceni, a rostit un discurs dedicat Episcopul Dionisie Erhan, una din cele mai importane personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin slujirea lui Dumnezeu și lucrarea misionară în prima jumătate a secolului trecut. Personalitate de o complexitate rar întâlnită, ierarhul a strălucit prin autentica sa viață monahală, activitatea pastoral-misionară, prin formarea sa duhovnicească și intelectuală, prin aplecarea sa constantă spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit și prin calităţile de bun chivernisitor al Bisericii lui Hristos.

Totodată, a fost anunțată și organizarea la Mănăstirea Suruceni a conferinței: „Starețul și Episcopul Dionisie, viață și spiritualitate”, eveniment prilejuit de aflarea moaștelor vrednicului de pomenire arhiereu și împlinirii a 75 de ani de la trecerea la Domnul și a 150 de ani de la nașterea sa.

În a doua parte a întrunirii, ÎPS Mitropolit Vladimir a dat sfaturi duhovnicești și propuneri pentru revigorarea vieții monahale, în special pentru buna rânduială şi disciplina vieţii monahale, iar stareții și starețele de mănăstiri, protopopii și șefii de sectoare sinodale prezenți au avut posibilitatea de a adresa întrebări Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova și de a dezbate împreună teme de actualitate din viața bisericească și monahală.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com