Gura lumii și mântuirea sufletului

Un tată și fiul său duceau la târg un asin, să-l vândă. Tatăl și fiul mergeau pe jos.

– Ce oameni proști! grăiră trecătorii… Își rup încalțamintea și picioarele, ca să cruțe potcoavele măgarului…

Atunci tatăl se sui călare pe asin.

– Ce tată fără pic de inimă! grăiră alți trecători. Uite că n-are milă de copilul lui; îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos.

Tatăl se dete jos și sui pe asin copilul său.

– Poftim! grăiră, nu peste mult timp, alți trecători. Și ăsta se cheamă copil cu creștere?… Bătrânul lui tată să bată drumul pe jos, iar el să stea călare!

„Cei de făcut cu oamenii ăștia?” își zise în sine tatăl. Și se sui și el pe asin, alături de copil, în nădejdea că, poate, cu asta va astupa gura lumii.

Dar ți-ai găsit-o. Abia făcură câțiva pași și oamenii începura:

– Uite ce oameni tirani! Două matahale de oameni sănătoși se suie pe un biet asin!…

– Ascultă, fiule! zise atunci tatăl. Cu oamenii ăștia nu-i mai de ieșit la cale… Hai să mai încercam una!

Și se coborâră tatăl și fiul de pe asin. Luară o prăjină de lemn și, legându-l pe asin, îl ridicară în spate și porniră cu el la drum.

Atunci trecătorii începura a râde în hohot, ca de niște nebuni.

De supărare, se spune că bătrânul a trântit asinul într-un râu și s-a întors acasă fără el.

Aceasta este o istorioară cu multă învațatura. Ea ne arată ce pățește omul când se ia după gura lumii. Gura lumii este o mare putere. Și ea stă, de regulă, înslujba răului, în slujba lui satan.

Gura lumii se amestecă și în mântuirea sufletului. Gura lumii e cea dintâi armă pe care o ridică diavolul contra mântuirii unui suflet. Îndata ce te lași de răutăți și apuci pe calea Domnului, „gura lumii” nu te mai scoate din „sectar”, „țicnit”, „smintit” etc.

Oriunde se hotărăște un suflet pentru Domnul, acolo, hop! aleargă și gura lumii. Și te miri de unde scoate răutățile ei. Și mai ales, te miri de oameni, cum ascultă de aceste răutăți. Gura lumii, de regulă, e gura diavolului și oamenii ascultă de „gura” asta, mai altfel ca de Sfânta Scripură. De Cuvântul lui Dumnezeu n-ascultă, dar de gura lumii, da.

E destul, spre pildă, ca gura lumii să-i mintă omului că Biblia-i o carte sectară, pentru ca omul să fugă de Cartea lui Dumnezeu.

Dragă cititorule! Vrei să apuci pe calea mântuirii? N-asculta de gura lumii.

Ai apucat pe calea mântuirii? N-asculta de gura lumii, ci mergi înainte, căci, astfel, pățești și tu ca omul din pățania de mai sus! Acela și-a pierdut asinul, ascultând de gura lumii; tu… îți vei pierde sufletul.