Doisprezece tineri au fost premiați pentru promovarea valorilor creștin-ortodoxe
12:35, luni, 18 februarie, 2019 | Cuvinte-cheie: gala tineretului ortodox, promovarea valorilor crestine, tineretul ortodox

În data de 10 februarie 2019, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Galei Tineretului Ortodox. La eveniment au participat circa 200 de credincioși veniți din diferite regiuni ale țării, iar tinerii care pe parcursului anului s-au implicat în promovarea valorilor creștin-ortodoxe au fost premiați cu diplome.
Gala Tineretului Ortodox se desfășoară cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii la Biserica „Întâmpinarea Domnului” de către un sobor de preoți, cu participarea enoriașilor acestei parohii și a oaspeților sosiți din mai multe regiuni ale țării.
În cadrul emisiunii „Sputnik Matinal”, părintele Octavian Moșin, paroh al Bisericii „Întâmpinarea Domnului” și președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, a relatat că evenimentul a fost organizat cu scopul de a prezenta totalizarea rezultatelor unui an de activitate, de mărturisire și propovăduire, dar și de trăire a credinței ortodoxe.
„Am analizat realizările anului 2018, câți tineri s-au implicat în diverse proiecte, unde sunt lacunele și unde batem pasul pe loc. Am trecut în revistă evenimentele semnificative care au avut loc pe parcursul anului datorită colaborării slujitori – enoriași – generația tânără”, a spus părintele Octavian Moșin.
La Gala Tineretului Ortodox au fost decernate Diplome de excelență pentru slujitori și tineri, care pe parcursului anului, cu râvnă și dăruire, s-au implicat în promovarea valorilor creștin-ortodoxe. Astfel, 12 persoane au fost distinse cu diplome la cele șapte categorii: „Performanțe la ora de religie”, „Profesorul de religie”, „Misionarul anului”, „Cântare duhovnicească”, „Studentul anului”, „Liceanul anului” și „Voluntarul anului”.
Părintele Octavian Moșin susține că Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova desfășoară în fiecare lună diverse activități precum conferințe sau flash-moburi pentru a aduce tinerii pas cu pas mai aproape de Dumnezeu.
Sursa: www.sputnik.md

Duminică, 18 februarie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, s-a desfășurat Gala Tineretului Ortodox, ediția...
Duminică, 12 februarie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la Universitatea de Stat din Moldova...
Gala Tineretului Ortodox 2021 Luni, 15 februarie, de Ziua Tânărului Ortodox, la Biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM s-a desfășurat...
Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universității de Stat din Moldova astăzi, 10 februarie 2019, și-a deschis larg ușile pentru a...
Gala Tineretului Ortodox se flă la cea de-a III-a ediție și va avea loc duminică, 10 februarie, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir....
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la 11 februarie 2018 a avut loc cea de-a II-a ediție a Galei Tineretului Ortodox,...
Circa 600 de preoți, pedagogi și tineri au participat duminică, 11 februarie, la cea de-a II-a ediție a Galei Tineretului Ortodox, desfășurată cu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău