Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, la Mănăstirea Ciuflea
16:49, sâmbătă, 16 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: Mănăstire Ciuflea, sâmbăta sfântului teodor tiron, Sfântul Teodor Tiron

În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în viaţa Sfintei Mănăstiri Ciuflea, care îl are drept protector ceresc pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, la Catedrala Mănăstirii, Duhovnicul sfântului așezământ Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Duhovnicul Mănăstirii a vorbit despre dubla semnificaţie a acestei sărbători care încheie prima săptămână din Postul Mare.
Cunoscut ca mare făcător de minuni, Sfântul Teodor Tiron a trăit la cumpăna dintre secolele III – IV. Tradiţia pregătirii colivei ne-a rămas de la o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor. Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.
* * *
În Duminica Ortodoxiei la Sfânta Mănăstire Ciuflea slujbele se vor desfășura conform următorului program:
ora 6.00 Ceasurile
ora 6.30 Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare. (de dimineață)
ora 8.45 Întâmpinarea Icoanei Maicii Domnului Kasperovska (reg. Ananiev, Ucraina) și a unui chivot cu părticele din moaștele a 20 de sfinți.
ora 9.00 Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare. (cea târzie)
Tedeum la Duminica Ortodoxiei.
Pe tot parcursul Postului Mare, slujitorii Mănăstirii Ciuflea pomenesc pomelnicile la vii și la răposați. Zilnic după încheierea slujbei se săvârșește Litia pentru cei răposați.
Sursa: www.ciuflea.md

























PC părinte arhimandrit Nicolae, duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a V-a după Paşti, numită şi a...
Orarul slujbelor în perioada 21-25 aprilie 2022 la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea Joi, 21 aprilie: ora 07:00...
Catedrala memorială din lemn „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare și Sfânt”, care se construieşte pe teritoriul Ministerului Apărării în memoria...
În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci (a XV-a după Cincizecime), la Sfânta Mănăstire „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea”...
La cincizeci de zile după Slăvita Înviere, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), Mănăstirea Ciuflea s-a îmbrăcat în haine de...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, 18 aprilie 2021, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca....
Credincioșii drept-măritori din capitală dar și din țară, au luat parte la slujba Sfintei Liturghii săvârșite în Catedrala Sf. Mare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău